Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș: Cred în acest moment că România nu este pregătită pentru a se debarasa de inspectoratele școlare. Încă centralizăm foarte multe situații, încă suntem acea organizație care poate să supervizeze modul în care se desfășoară activitățile în unitățile de învățământ

1.736 de vizualizări
Aura Danielescu / Foto: captură Youtube.com
Aura Danielescu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului (ISJ) Timiș, este de părere că, în acest moment, România nu este pregătită pentru „a se debarasa” de inspectoratele școlare. Aceasta a spus că „încă centralizăm foarte multe situații, încă suntem acea organizație care poate să supervizeze modul în care se desfășoară activitățile în unitățile de învățământ”. Declarațiile au fost făcute pentru Radio Timișoara.
Termen-limită 25 mai

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu

Plătești impozit oricum. Alege înțelept unde să meargă.

Redirecționează 3,5% acum

Doar 2 minute  •  Nu te costă nimic  •  100% online

În altă ordine de idei, aș lua o hotărâre privind inspectoratele școlare. De foarte multe ori, în ultimele zile s-a vehiculat în media că se dorește, sunt tot felul de asociații care nu văd oportună continuarea activității inspectoratelor. A apărut această știre, așa este. Sigur că ea ar trebui să fie fundamentată pe ceva. Ea ar trebui să dovedească în acest moment că legătura dintre Ministerul Educației, dintre factorii decizionali, dintre cei care vin cu politicile publice în educație și unitățile de învățământ ar putea să funcționeze în absența acestui liant, inspectoratul școlar, care ar trebui să fie legătura dintre a pune în practică politica publică de la nivel guvernamental și a centraliza și a ține stabilitate la toate politicile publice de la nivel județean?”, a spus Aura Danielescu.

Șefa ISJ Timiș a explicat de ce România încă nu se poate „debarasa” de inspectoratele școlare:

„Sigur că oamenii sunt liberi să vorbească, sunt liberi să aibă opinii, însă cred în acest moment că România, așa cum nu este pregătită pentru foarte multe, nu este pregătită nici pentru a se debarasa de această structură organizatorică, respectiv inspectoratul școlar, pentru că încă centralizăm foarte multe situații, încă suntem acea organizație care poate să supervizeze modul în care se desfășoară activitățile în unitățile de învățământ, din punct de vedere educațional, chiar dacă anul acesta a fost un an foarte greu.”

Aceasta a menționat că are colegi care pleacă noaptea din inspectoratul școlar și a punctat că la nivelul județului Timiș nu există o incursiune a politicului în viața școlilor:

„Nu ne mai întâlnim în inspectoratul școlar decât foarte rar, nu ne vedem între noi cu săptămânile, pentru că unul vine, unul pleacă. La un moment dat, e la catedră într-o zi din săptămână, în altă zi, ca să se achite de obligația de predare de 10 ore. Este foarte greu de crezut că mai poate să stea în inspectorat la un program normal. Sunt colegi care pleacă din inspectoratul școlar noaptea târziu, inclusiv eu. Cumva ne-am fragmentat și ne-am fracturat viața personală, pentru a ne achita în continuare de obligațiile pe care le avem.

Deci, aș schimba și această viziune. Cei care au gândit-o ar trebui să vină să spună după un an de zile ce a funcționat și ce nu a funcționat, să aibă și să dea, până la urmă, populației un feedback real pentru ceea ce s-a întâmplat în acest an școlar. Aș gândi o cu totul și cu totul altă strategie pentru ocuparea funcțiilor de conducereSe vehiculează foarte mult că ele sunt extrem de politizate. Nu neg că pot exista județe în care lucrul acesta să se întâmple, însă, cu certitudine, pot să spun că la nivelul județului Timiș nu există o incursiune a politicului în viața școlilor.

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial, inspectoratele școlare sunt înlocuite cu direcții județene aflate în subordinea Ministerului Educației. Articolul 116 prevede:

(1) Se înființează direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, cu personalitate juridică, prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, finanțate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației.

În ceea ce privește noile inspectorate școlare, adică viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitaraceste instituții rămân fără inspecții școlare în atribuții, potrivit Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţiei Municipiului Bucureşti.

Cu alte cuvinte, inspecția școlară generală, cea tematică și inspecția de specialitate trec la ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar – n.red), nu mai rămân la inspectoratele școlare. În acest caz, nu este clar cine va plăti aceste inspecții, în condițiile în care ARACIIP este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, precum și din venituri proprii, conform legii – detalii aici.

Citește și:
Ministrul Mihai Dimian: Lucrăm la metodologia pentru concursurile de inspectori în cadrul Direcțiilor Județene. Va fi în dezbatere, vedem ce rezultă în final
Degrevările directorilor de școli ar trebui regândite, spune Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș: E destul de greu să găsim oameni care să mai accepte funcțiile de conducere. Diferențele salariale sunt extrem de mici și suntem în situația de a ne ruga de dumnealor să rămână pe funcții
Din amânare în amânare. Desființarea inspectoratelor școlare este întârziată până la începutul anului școlar 2026-2027 – proiect de OUG
Daniel David anunță reforma burselor pentru elevi, concursuri pentru directori și reorganizarea inspectoratelor din 2026: Dacă tot e un Guvern de sacrificiu, atunci să merite! / Dacă nu luăm măsuri de eficientizare acum, din septembrie avem dificultăți cu plata salariilor și burselor
LISTA Inspectorii școlari generali și generali adjuncți din fiecare județ, detașați politic în funcție de la 1 septembrie 2025


12 comments
  1. Doamna mai are o funcție importantă, cea mai bine plătită, indirect, e-adevărat: aceea de cumnată a lui Sorin Grindeanu!
    https://debanat.ro/2015/02/cumnata-deputatului-grindeanu-unic-candidat-la-sefia-isj-timis-tatal-acestuia-foarte-probabil-sef-cu-delegatie-in-caras-severin_97727.html

    Capisci?

  2. pentru centralizat aveți „AI”. pentru supravegheat la fel .. corporațiile cum supraveghează angajații ? cu sisteme ai. simplu. nu cu o cohorta de coconete

  3. Nu mai spune…Chiar așa de bun este postul de inspector în loc sa predai la clasă?Elevii au nevoie de așa oameni stimați ca dumneata,așa zicea bolojan.Noi te credem oe cuvânt ce spui🤣

  4. HA HA HA – să râdem Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș!

    Adică – zice madam inspector – că România (vezi doamne, TOATĂ ȚARA, ROMÂNIA) nu este pregătită pentru a scăpa de domnia sa!
    Sta țara in loc dacă ea, și ceilați ca ea, iși pierd fotoliul??? Voi ce ziceți stimați cititori?

    1. Noi zicem să îi trimită la ore, la clasă, dar să vină la timp❗️
      Zicem să li se ia gradația de merit, meritul de a fi pus „coordonator” pe
      orice proiect, altfel nu îl verifică❗️
      Unii cititori le vor lăsa aprecieri pe paginile de f.b., alături de mesajele grețoase🥴 „sunteți superbă”, „mulțumim pentru implicare”, „minunată” etc.

  5. Multi inspectori uita ca provin din randurile confratilor lor. Multi uita de unde au plecat si au comportamente de
    vătafi, aroganti și autosuficienți, pur si simplu șefia îi schimbă complet. In afara de faptul că cer tot felul de situatii de azi pe maine, situatii care de obicei sunt absolut …futile, nu fac nimic, sunt doar centralizatorii si transportatorii unor situatii bine stiute. Ei ar fi trebuit primii sa-l refuze pe inutilul david daniel.

  6. Se poate.

    Toate ,, centralizările” sau birocrația inutilă se poate încărca direct in SIIR de fiecare unitate PJ.

    Inspecția o poate asigura o universitate locală sau regională sau un corp national de profesori ,inspectori” pt curriculum care pot fi ulterior programați la inspecție in funcție de program, disponibilitate, zonă geografică.
    Inclusiv formarea profesională si grădele didactice pot fi asigurate de DPPD sau CCD uri care oricum se pot reorganiza in ceva mai util si adaptat vremurilor.

    Dacă ai voința si vrei sa faci cu adevărat reformă (nu tăieri contabile marca Bolojan, se poate)
    Probabil există și alte soluții mult mai avansate pt inspecțiile administrative (raportare digitală, prin videoconferință)
    Acestea pot fi făcute din orice colț al țării fără deplasare.

    Și alte variante care să excludă un intermediar inutil, politizat, caduc cum este ISJ

  7. Subscriu la ceea ce spune doamna inspector.

  8. Cel mai mult îmi place când veniți în inspecție, în brigadă🙄, în control tematic😂!
    Păi, ce să evaluați, măi, voi? Cum îndrăzniți să comentați asupra unei activități, când voi v-ați aplatizat fundurile pe scaun prin birouri!
    Voi nu aveți experiența unui profesor cu vechime zi de zi la catedră!
    De ce vă credeți superiori profesorilor?
    Ce vă dă iluzia de putere? Funcția și micuțul birou din ISJ-uri?
    Se apropie evaluarea dosarelor de gradație!
    Pffff! Vă chemați iar prietenele la evaluare?
    Măi, nici la inspecții nu ajungeți la timp, vouă vă e greu să vă treziți dimineața! Luăm camerele și vedem la ce oră ați intrat în ISJ!
    ❗️❗️❗️❗️
    Nu îmi pare rău dacă te simți!

  9. Ce altceva poate spune un inspector general cu vechime considerabila?
    Chiar daca munciti pana noaptea tarziu si v ati dezumanizat tot nu va puteti dezlipi de pe scaunele din ISJ uri.Sunteti vrajiti de puterea vremelnica ce vi s a oferit.
    Inspectoratele trebuiau desfiintate de 10 ani si facuta o descentralizare pe bune in Romania. Alta ar fi fost situatia invatamantului preuniversitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *