Proba facultativă de la Bacalaureat 2027, propusă în proiectul legii Educației, ar putea fi obligatorie, potrivit ministrului Cîmpeanu: Luăm în considerare să condiționeze promovarea examenului de bacalaureat

2.498 de vizualizări
Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com
Proba facultativă a examenului de Bacalaureat 2027, cea propusă în proiectul de lege, ar putea să fie obligatorie, după cum a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei dezbateri organizate de PNL la Brașov. Potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, elevii care încep clasa a IX-a în anul școlar 2023-2024 vor susține examenul de Bacalaureat diferit, dacă se aprobă proiectele în această variantă.

În situația în care se decide ca proba facultativă să condiționeze promovarea examenul de bacalaureat 2027, atunci unii itemi o să aibă și un nivel de dificultate scăzut, pentru nota 5, pentru că „elevii acestei țări diferă”, conform lui Cîmpeanu. În această situație, „având această construcție a subiectelor, evident că nu mai poți pretinde că verifici competențe avansate, evident că iei din șansele acelor tineri care vor să-și demonstreze competențele avansate”, a precizat aceasta.

„Trebuie să ne hotărâm, nu putem să avem și una, și alta. Ori suntem de acord cu competențe avansate și atunci lași opțional, o șansă în plus, cum am spus, nu este necesară pentru promovarea examenului de bacalaureat, dar are avantajul verificării competențelor avansate, certificate și recunoscute pe piața muncii și în lumea academică. Sau o treci obligatorie și verifici competențele, așa cum am spus, competențe de bază la o disciplină din cadru specializării”, a punctat Sorin Cîmpeanu.

Declarațiile ministrului Educației pe tema probei facultative de la bacalaureat 2027:

Sorin Cîmpeanu: “Luăm în considerare să fie și obligatorie (proba facultativă – n. red.), să condiționeze promovarea examenului de bacalaureat, dar orice probă obligatorie, din perspectiva științelor educației, m-a învățat colegul, trebuie să aibă itemi de nivel scăzut de dificultate, pentru nota cinci, pentru că se aplică tuturor, nu mai este opțional, e obligatoriu, trebuie să susțină toți. Elevii acestei țări diferă, trebuie, dacă susținem echitatea, să fie pentru toți, să ai și itemi de dificultate medie, și itemi de dificultate medie pentru departajare între 9 și 10. Având această construcție a subiectelor, evident că nu mai poți pretinde că verifici competențe avansate, evident că iei din șansele acelor tineri care vor să-și demonstreze competențele avansate, dar tu tocmai ce ai renunțat la a le oferi cadrul pentru a-și demonstra aceste competențe avansate, pentru că le-ai dat subiecte foarte simple pentru nota 5.

Trebuie să ne hotărâm, nu putem să avem și una, și alta. Ori suntem de acord cu competențe avansate și atunci lași opțional, o șansă în plus, cum am spus, nu este necesară pentru promovarea examenului de bacalaureat, dar are avantajul verificării competențelor avansate, certificate și recunoscute pe piața muncii și în lumea academică. Sau o treci obligatorie și verifici competențele, așa cum am spus, competențe de bază la o disciplină din cadru specializării. Am pus în balanță avantajele, le-am explicat. Sunt avantaje și dezavantaje, nu există soluție perfectă mai ales într-un sistem care în orice stat al acestei lumi este cel mai mare sistem public. Punând în balanță avantajele și dezavantajele, luând în considerare așteptările pieței muncii, nevoia de deschiderea a școlii, am mers către această variantă de creare a unui cadru prin care să poți verifica și certifica competențe avansate într-un domeniu în care, repet, este la alegerea elevului. Am lansat, la fel cum sunt multe lucruri, în lege, o șansă în plus, stabilim un nivel al competențelor de bază, în spiritul echității, dar mergem pe fiecare palier și cu competențe avansate (…)”.

Informații de context

Conform proiectului de lege, elevii de clasa a XII-a vor susține o singură probă ce conține verificarea competențelor pe mai multe materii, vor fi două probe de limbi străine, proba de competențe digitale, iar cea specifică profilului va fi facultativă.

Vezi mai jos structura bacalaureatului, potrivit proiectului legii Educației:

Potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, proba facultativă se va susține astfel:

  • a) pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, o probă scrisă din matematică și informatică cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • b) pentru profilul real, specializarea științele-naturii, din filiera teoretică, o probă scrisă din fizică, chimie și biologie cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • c) pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, o probă scrisă din istorie și științe socio-umane, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică o probă scrisă din limba și literatura română și limba și literatura unei limbi de circulație internațională studiate, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • e) pentru filiera profesională, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire;
  • f) pentru filiera vocațională, o probă specifică profilului sau specializării.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, promovarea examenul național de bacalaureat 2027 „va fi condiționată de obținerea mediei 6, pe baza notelor obținute la proba de limba și literatura română și la proba A, care cuprinde discipline din trunchiul comun (matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie și științe socio-umane)”. – Mai multe detalii aici

Secretarul de stat Bogdan Cristescu a declarat recent că proba facultativă, singura care reflectă cunoștințele și competențele create de specializarea pe care a urmat-o liceanul, „nu va mai cuprinde itemi de la pragurile de doi, de trei, de cinci, cum sunt acum, ci va cuprinde item specializați cu un anumit grad de dificultate”, spune Cristescu. Acesta crede că chiar dacă această probă e facultativă, „atât timp cât ea – plecăm de la ideea că va fi mai dificilă, poate – dar atâta timp cât ea nu va condiționa promovarea Bacalaureatului mie mi-e greu să văd un copil care nu va da această probă ca măcar să vadă unde este”. – detalii aici

Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
VIDEO Nu vom experimenta pe copii, spune secretarul de stat în Ministerul Educației Bogdan Cristescu, despre Bacalaureatul propus în proiectul legii Educației / Examenul va fi susținut pe o „platformă de învățare”, nu pe hârtie, va cuprinde itemi cu alegeri multiple și întrebări deschise, iar elevul va primi o singură notă pentru toate disciplinele
Limba română ar urma să fie probă separată la BAC 2027, cu eliminarea fie „accentului pus pe învățarea mecanică”, printre modificările anunțate de Sorin Cîmpeanu în proiectul legii Educației / Proba facultativă nu va condiționa promovarea examenului

1 comment
  1. Dar cei 10.000 de pecialiști care au muncit pe rupte și au scos proiectul ăsta uluitor, ei ce spun? Se poate așa ceva, domnule ministru? Dacă tot faceți schimbări după cum vor diverse”grupuri de interese”, cum le numiți (părinți, profesori, elevi), nu mai rămâne nimic. Sau mai rămâne ceva: plagiatorii vor dormi liniștiți. La asta nu veți renunță în niciun caz pentru că este esență României educate. Corect?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Există componente de limbă română la liceu în programele școlare, dar cum nu sunt pentru Bacalaureat, sunt cam neglijate, spune profesoara și lingvista Rodica Zafiu / Școala ar trebui să se concentreze pe texte, cu răbdare – fără mari cantități de texte, dar cu o bună înțelegere a celor puține

Lecțiile de limba și literatura română de la liceu au componente de limbă, spune profesoara și lingvista Rodica Zafiu, însă „cum se întâmplă, din nefericire, la noi, ce nu se…
Vezi articolul

Tensiuni între Republica Moldova și Transnistria: Separatiștii anunță că majorează tarifele la energie pentru școlile cu predare în limba română, după ce Chișinăul obligă firmele transnistrene să achite taxe vamale în bugetul Moldovei

Începutul anului a adus tensiuni între Republica Moldova și regiunea separatistă nerecunoscută Transnistria. Guvernul de la Chișinău a decis să implementeze din ianuarie prevederile Codului Fiscal votate încă din 2021…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Monica Anisie, participă la ședința convocată de președintele Klaus Iohannis începând cu ora 12:00, cu privire la “măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19”

Ministrul Educației, Monica Anisie, participă începând cu ora 12:00 la ședința convocată de președintele Klaus Iohannis cu privire la “măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19”. Prezența ministrului Educației la discuțiile…
Vezi articolul