Probele scrise de Bacalaureat 2025 încep marți cu Limba și literatura română. GHID pentru zilele de examen, de la plecarea de acasă și până la terminarea probelor

8.862 de vizualizări
Foto: IELO 2024
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2025 încep marți, 10 iunie, cu testarea la Limba și literatura română. Potrivit regulilor anunțate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), candidații trebuie să respecte o serie de pași clari, începând de dimineață, de la intrarea în liceu, până la predarea lucrării. Edupedu.ro a sintetizat într-un ghid esențial desfășurarea unei zile de examen.

În ceea ce privește vestimentația absolvenților de liceu, este recomandat să poarte haine în care se simt confortabil și care le oferă încredere, dar în același timp exprimă respect într-un cadru formal, de examen, spun mai mulți profesori consultați de Edupedu.ro.

Candidații trebuie să ajungă la liceul – centru de examen între orele 7:30 și 8:30. Accesul în săli este permis doar cu act de identitate – carte de identitate („buletin”) sau pașaport – și instrumente de scris. Înainte de a intra în sala unde au fost repartizați, pe care o pot verifica la avizierul liceului sau pe ușile sălilor, elevii pot lăsa bagajele: ghiozdane, umbrele, telefoane și alte haine într-o sală special destinată din liceu.

Acolo bagajele vor fi puse de regulă într-un dulap sau sac și tinerii primesc un autocolant cu număr de identificare, pe baza căruia își vor recupera lucrurile la finalul probei.

În sală, este permis accesul cu o sticlă de apă și eventual un penar transparent. Elevii trebuie să aibă pix sau stilou cu pastă albastră cu care să redacteze rezolvarea pe foaia de examen, dar pot avea și un creion (cu care pot scrie doar pe ciornă).

  • În funcție de probă (Matematică, de exemplu), pot aduce și creion, gumă de șters, riglă sau echer. Este recomandat ca aceștia să vină cu rezerve de cerneală sau pixuri de rezervă, dar să le păstreze cu atenție pe bancă, pentru a evita pătarea lucrării.

După închiderea accesului în săli, la ora 08:30, profesorii asistenți fac instructajul și le cer elevilor să completeze prima filă tipizată cu datele personale și cele ale probei. Se oferă toate indicațiile de organizare înainte de începerea propriu-zisă a examenului. La prima probă, cea de limba și literatura română (10 iunie), candidații primesc și codul unic alocat cu care pot să se uite în rezultate pentru a vedea ce note au obținut ei la probe.

Sălile sunt supravegheate audio-video.

În timpul examenului, candidații nu au voie să comunice prin nicio modalitate cu exteriorul sau să aibă asupra lor notițe, dicționare ori alte feluri de materiale.

  • „Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat”, potrivit ministerului Educației și Cercetării (MEC).

La ora 09:00, elevii primesc subiectele și încep redactarea răspunsurilor. De la acest moment, timpul de lucru este de 3 ore, iar părăsirea sălii nu este permisă mai devreme de ora 10:30. În timpul probei, candidații pot solicita foi suplimentare, pe care trebuie să le completeze cu datele cerute. Colțul acestor foi va fi îndoit și lipit de către profesorii supraveghetori pentru a asigura secretizarea.

Elevii vor primi și foi simple cu rol de ciornă, care nu se corectează, dar trebuie predate la final. În cazul în care se face o greșeală în lucrare, aceasta se taie cu o linie orizontală simplă, fără alte înscrisuri, potrivit indicațiilor de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Comisia de examen poate trece prin săli în timpul probei, pentru verificări la foile de examen și alte chestiuni administrative.

După ce un candidat termină de scris și decide să predea lucrările, acestea sunt scanate în fața acestuia, pentru a fi urcate în platformă și ulterior corectate digital. După numerotarea paginilor în colț, sub supravegherea profesorului asistent, semnează pentru predarea lucrării și poate pleca, fără a uita să recupereze bagaje din sala de bagaje.

Baremele de corectare sunt publicate în aceeași zi, începând cu ora 15:00, de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Ele vor fi disponibile și pe Edupedu.ro, alături de subiecte.

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
Citește și:
Cel mai mic număr de înscriși la examenul de Bacalaureat din ultimii cel puțin 20 de ani. Aproape un sfert din elevii care au început clasa a XII-a în septembrie nu au ajuns în BAC 2025
Recomandări pentru Bacalaureat 2025 la Limba română, de la profesoara Adelina Beldugan și modele de subiecte. „Deși trei ore par suficiente, în sala de examen acestea se scurg foarte repede”
Bacalaureat 2025 la Matematică. Recomandări de la profesorul Marius Perianu și modele de subiecte cu bareme de corectare: Rezolvările trebuie să alterneze cu explicații despre raționamente
Sfaturi pentru Bacalaureat 2025 la Istorie, de la profesoara Iuliana Căplescu: Monitorizați atent timpul acordat – pentru primele două subiecte ar fi suficient o oră și jumătate. Ultimul subiect poate fi tratat în restul de timp

3 comments
  1. Va spun sincer ca fiul meu are pregatit sistemul cu casca japoneza si camera de filmat in nasture. Politicienii ne mint mereu, noi de ce sa nu mintim examenul?

  2. @ Ștefan Lefter
    Bună ziua! Vă rog sa ma ajutați cu un răspuns. Din textul articolului rezulta ca pe foaia de examen se poate scrie doar cu pix sau stilou. La matematică si fizică, pentru desene, se poate folosi creionul?
    Mulțumesc anticipat!

    1. bună seara! după cum scrie în articol în fraza următoare, pentru proba la matematică sau fizică ori geografie, de exemplu, desenul se poate face pe foaia de examen cu creionul. în acest caz puteți folosi creionul, dar în rest redactați rezolvarea cu pix/ stilou. mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tăiere fără nicio explicație. Premiile de la mai multe olimpiade școlare nu mai pot fi echivalate de elevi cu probe de la Bacalaureat 2024. Lista publicată de Ministerul Educației

Lista olimpiadelor școlare la nivel regional/european și internaționale pentru care elevii de clasa a XII-a pot solicita echivalarea probelor scrise de Bacalaureat, dacă au obținut medalii pe parcursul liceului, a…
Vezi articolul

VIDEO Eleva de clasa a XII-a din Suceava care a cerut printr-o scrisoare publică echivalarea mediei din liceu cu Bacalaureatul spune că nu a mai ieșit din casă de pe 18 martie, din cauza carantinei și a fricii să nu ia virusul

Eleva de clasa a XII-a, care a cerut printr-o scrisoare publică echivalarea mediei din liceu cu Bacalaureatul, spune într-un interviu pentru Monitorul de Suceava că nu a mai ieșit din…
Vezi articolul