Profesoara Dana Papadima: Propunerea asta de programă repetă aproape identic ceea ce am făcut noi la facultate, în primul an, ca filologi. Noi vrem ca liceul să repete sau să prevină Facultatea de Litere? Sau vrem oameni care să știe ce fac cu cunoștințele pe care le au ca să se descurce, să poată să comunice?

Disputa despre noua programă de Limba și literatura română nu ar trebui purtată ca o „bătălie pe conținuturi”, ci ca o discuție despre finalitatea liceului: ce competențe și ce relație cu lectura, cultura și limbajul vrem să aibă elevii la finalul celor patru ani, spune profesoara Dana Papadima. Într-o intervenție la Rock FM, ea avertizează că programa propusă riscă să repete o viziune filologică, de tip universitar, și că îi lipsește integrarea în context cultural european și legăturile cu alte arte, precum și accentul pe comunicare, scris, oralitate și gândire critică.

Reacția vine în contextul în care Ministerul Educației a pus în consultare publică până pe 12 decembrie 2025 proiectul programei de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, parte din setul de programe pentru liceu asociate noilor planuri-cadru. Proiectul a stârnit dezbateri în mediul educațional și universitar, inclusiv pe tema ponderii literaturii vechi, a abordării cronologice și a echilibrului dintre conținuturi și competențe (lectură, interpretare, argumentare, redactare).

• Printre critici se numără profesorul universitar Liviu Papadima, profesoara de didactica limbii și literaturii române Florentina Sâmihăian de la Facultatea de Litere a Universității din București, dar și cei peste 200 de cercetători ai Academiei Române, scriitori, regizori și alți profesori care marți, 9 decembrie, au lansat un memoriu prin care cer Ministerului Educației „regândirea integrală” a programei propuse la română pentru clasa a IX-a: „Conține erori impardonabile, descurajează lectura și riscă să amplifice analfabetismul funcțional”.

• Pe de altă parte, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a sărit în apărarea variantei de programă de Literatura română propusă de Ministerul Educației, cu cronicarii la clasa a IX-a, și îi numește „toboșari ai vremurilor noi” pe profesorii critici, într-un punct de vedere transmis presei luni, 8 decembrie. Detalii aici

Papadima, care este profesoară de limba și literatura română și director educațional la Avenor College din București, spune că discuția despre programă trebuie mutată de la „cine intră și cine iese” la finalitatea educației, iar preuniversitarul nu trebuie judecat cu grila facultății de Litere: „În ultimele două luni veniseră niște zvonuri așa de schimbare a schimbării. E foarte ingrat punctul meu de vedere, pentru că eu sunt filolog, am terminat Facultatea de Litere, n-are importanță când, și am adorat această facultate, inclusiv literatura veche care are farmecul ei, mai ales atunci când găsești elemente lexicale, elemente de psihologie, când găsești fraze care nu mai sună ca astăzi, o groază de arhaisme, lucruri care țin de mentalități. Dar eu sunt filolog, am fost un student bun și m-a apucat de educație. Programa pe care am făcut-o era în niște vremuri în care cred că cuvântul «frică» era cel dominant. Adică «pune mâna și învață», «pune burta pe carte», cum am auzit recent așa ca un mesaj ultimativ”.

„Aș vrea să mă lupt cu niște clișee: odată că putem vorbi de o bătălie spirituală. Nu e vorba aici de conflicte, de georgisme, de nu știu ce, e vorba de grupuri de profesori din cei care au făcut acest crochiu de programă și care au avut, sunt convinsă, cele mai bune intenții. Sunt oameni pe care îi cunosc. Sunt o groază de profesori, mai ales universitari, mai ales de la Litere pe care-i respect și cărora le respect imensa opera. Sunt oameni care predau minunat la facultate. Ei, povestea asta cu preuniversitarul se judecă altfel, nu în ideea că copiii de acuma față de cei din anii ’80 sunt niște răsfățați, sunt niște confuzi, ci e vorba că timpurile sunt schimbate vrem – nu vrem și pentru orice fel de programă, la orice fel de educație, dacă tot s-a pus problema schimbării lor și e bine că s-a pus, că ăstea sunt de prin ’98, ideea e ce vrem de la acești copii pentru patru ani, nu pentru trei titluri. Bătălia pe care ar trebui să o purtăm și este una strict spirituală, ideologică, este o bătălie, nu pe conținuturi, ci pe vocație, pe finalitate”, spune Papadima la postul de radio citat.

Ea consideră că lipsește integrarea literaturii române în context european și universal și avertizează că fără conexiuni culturale rămânem „o insulă autosuficientă”: „Din această propunere de programă care nu are vreme să fie dezbătută așa cum ar trebui și lucrurile sunt foarte grăbite, ca întotdeauna grăbite, lipsește ceva ce am putea să ne gândim că e bun pentru noi și anume contextul cultural european, universal, legătura într cultura română, care uneori e mai mică, alteori e mai mare, uneori e mai strălucită, alte ori e mai marginală. Nu dăm note aici. Nu ne punem nici într-o supraapreciere din asta suveranistă, nici într-o negare a lucrurilor de calitate, ci ne punem acolo unde credem noi că e cazul. Fără legături culturale, fără integrare în universal, rămânem o insulă autosuficientă, cultivându-și autorii, fie ei cronicari, fie ei interbelici și zicând că noi suntem grozavi și să nu ținem cont de lucrurile care se întâmplă”.

Dana Papadima invocă exemple internaționale (PISA) unde „first language” e predată în raport cu ciocnirea de culturi și universuri culturale: „În toate programele de succes, în toate școlile care au rezultate foarte bune la PISA, limba maternă, căreia nici măcar nu i se spune maternă peste tot, ci i se spune first language, este întotdeauna văzută în contextul ciocnirii de culturi, de universuri culturale. Așa este, așa e la țările nordice, așa e în Canada, așa e în Estonia, care este țara number one la ora asta în materie de educație și care tot din comunism a plecat”.

Întrebată să facă un clasament pentru autorii din programa propusă, Dana Papadima a răspuns: „Nu pot să fac un clasament că eu sunt dintr-o zonă foarte nișată, dacă îmi spun că îmi place Blecher… Deci ar trebui să știe copiii de clasa a XI-a…. E foarte greu să faci așa ceva. E foarte greu și nu știu cine are competența, nu mai e un Călinescu care să dea note, să pună la colț autorii care nu-i conveneau. După mine e mai puțin o chestiune de conținuturi, cred că la conținut ar putea să lucreze foarte bine autorii de manuale care știu la firul ierbii cum stau lucrurile, ci de teme pe care le-aș face eșalonat, pe măsură ce trec cei patru ani. Că una e când ai 15 ani și abia te-ai lepădat de evaluarea națională, care cel mai stupid de examen al vieții, și alta când ai 18 ani și trebuie să pleci cu un anumit bagaj de abilități – nici nu vreau să zic cunoștințe – și de lucruri care să te facă mai bun, mai matur, mai integrat”.

Programă care seamănă cu primul an de Litere

„Eu nu sunt deloc împotriva viziunii cronologice (…) dacă o subsumăm unor obiective care să fie foarte aproape de asta de învățare. Hai să plecăm și de la Neacșu din Câmpulung, dacă chiar nu mai putem fără el. Mie mi se pare mai degrabă că propunerea asta de programă repetă aproape identic ceea ce am făcut noi la facultate în primul an ca filologi. Noi vrem ca liceul să repete sau să prevină Facultatea de Litere? Vrem niște mici filologi? Sau vrem oameni care să știe informatică, care să știe ce fac cu cunoștințele, ca să se descurce, să poată să comunice?”, declară profesoara.

„Am văzut că din propunerile astea de programe sunt scoase toate legăturile între literatură și arte, alte arte, ceea ce e foarte straniu. Nu mai poți să faci abstracție. Fac la oră «Romeo și Julieta» și vedem și balet, vedem și musical, vedem și cele două filme – mai bun, mai prost -, vedem și operă. Pentru că nu poți să faci din literatură un fetiș fără să știi că toată povestea asta se leagă cultural de alte arte. Nu înțeleg cum putem funcționa atât de în pătrățele”, mai este de părere Papadima, care cere o abordare interdisciplinară.

Profesoara a venit și cu exemplul de la liceul unde este director educațional:

• „Lucrăm cronologic – sau diacronic. Adică în istorie, în verticalitate. Așa suntem obișnuiți. Eu n-am nimic împotrivă ca, eu știu, prin anul doi sau trei de liceu să se facă și treaba asta, pentru că e nevoie de situare în timp. Dacă noi facem istoria țării sau istoria lumii numai după niște teme, am pierdut: e bine să știe totuși că a fost un secol XV, că a fost o Renaștere, că a fost o epocă modernă și un război mondial. Nu se poate să nu faci timeline-ul, ca să zic așa, și la română. Dar nu aș face din treaba asta un fetiș. Îți ajunge un an, îți ajung doi să lucrezi pe istoria literaturii române, dar mi-ar plăcea foarte tare să ca acești copii să poată comunica scris și oral, să poată să scrie corect, să poată să nu aibă contextul în care să folosească «ca și» și «gen» și la proba de bacalaureat să poată emite un text original, indiferent că este pe o temă sau este un pe un autor sau mai știu eu ce Dumnezeu în care să fie munca lui, să nu se inspire din milioane de surse de inspirație”.

• „Ce facem noi la școală, la liceu? Că la gimnaziu urmăm programa națională, nu ne jucăm aici. La liceu însă, care este un liceu britanic, e un liceu în care putem să nici nu facem română, dar facem, pentru că 90 și ceva la sută din elevii noștri sunt români. Și atunci cum era patru ani de zile să nu facem română? Facem română inspirată din programa actuală. Am adăugat chiar anul ăsta un modul în care prin film, opere de artă, teatru și poezie să ne ocupăm puțin de comunismul anilor ’80, să-i avem invitați pe cei din din echipa de la «Anul Nou care n-a fost» în ianuarie la școală, să vedem cu toții filmul, pentru că la istoria Marii Britanii n-ai cum să faci. Atunci am alocat două – trei ore de română ca copiii ăștia să știe ce au simțit părinții lor. Sau copiii ăștia care tind să devină, ciudat, nostalgici pentru ce n-au trăit și au un fel de vise din-astea, cu lideri puternici, autocrați, încărcați de adrenalină – visele astea să-și dea seama că vin dintr-o porțiune foarte urâtă a istoriei pe care n-o vrem să se repete, dar care are toate șansele”.

În același timp, Dana Papadima critică revenirea la gramatică de tip „subiectiva și predicativa” ca miză și insistă pe normare, oralitate și autocontrol în exprimare: „E foarte importantă comunicarea gramaticală. (…) Limba română are totuși 1.000 de ani de oralitate și atunci partea de normare s-a făcut mai târziu. E foarte important. La liceu, în vechea programă, mă rog, deșănțata programă, mult hulita programă erau ore de limbă română, nu s-a inventat acuma în noua programă. Ore de cultivare a limbii – eu știu că fac de multe ori cu elevii filmulețe cu Radu Paraschivescu, care este adorabil și care pur și simplu face studii de caz pe greșeli sau pe tendințe, care sunt foarte bune pentru a-i învăța să se controleze puțin, să mai lase «gen», «gen», «gen» și să încerce să vorbească coerent. În noua propunere, acum apar din nou, mă scuzați, subiectiva și predicativa. Sigur o să le schimbe viața. Propozițiile subiective și predicative – adică ceva…”

„(…) Eu sunt un consumator de programă, date fiind orele de română pe care le țin eu. (…) Colegii mei de la școală care fac română de când e școala asta și cu gimnaziul au încremenit. Și, credeți-mă, că nu i-a manipulat nimeni. Mi-au trimis, eram în vacanță, mi-au trimis niște zvonuri și am zis «mă, nu se poate așa ceva»”.

Miza rămâne utilitatea pentru viață și accesibilitatea pentru elev, mai spune profesoara. „Eu cred în continuare – mă simt așa, un fel de Viorica Dăncilă neconflictuală – în conciliere și în faptul că pot să existe două grupuri de lucru care să prezinte versiuni și care undeva să se unească. Nu sunt dușmanul istoriei literaturii, îmi place de mor, îmi plac lucrurile marginale, nu sunt dușmanul diacronismului absolut deloc. Ideea e cum ajung lucrurile astea până la inimă, la mintea copilului și ce putem face cu ele pentru viață? Că nu sunt chiar atât de răsfățați pe cum sunt considerați și de în confuzie și analfabetism funcțional. Și dacă vorbim de asta, nu cred că programa veche de română i-a făcut analfabeți funcțional”.