Profesoara de Limba engleză hărțuită în timpul orei de mai mulți elevi, la o școală din Prahova, a refuzat să fie testată psihologic, dar va continua să predea din septembrie, fiind titulară, susține inspectoratul școlar / A primit calificativul “slab” la inspecție și avertisment scris

1.485 de vizualizări
Foto: © Vadim Kluchnik | Dreamstime.com
Profesoara de Limba engleză care a fost hărţuită sexual în timpul orei de curs, la şcoala gimnazială din Pietriceaua, județul Prahova, de către elevi de 13 ani, a refuzat să se supună testării psihologice solicitate de către comisia de cercetare disciplinară, însă va continua să predea la aceeaşi unitate de învăţământ, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Prahova, Aurel Graur, a precizat, marţi, pentru Agerpres, că, în urma incidentului, profesoara a fost asistată la ore de către reprezentanţi ai IŞJ, primind calificativul „slab”.

Cu toate acestea, femeia va reveni la cursuri, ea fiind profesor titular.

Graur a menţionat că şcoala a demarat propria ei cercetare disciplinară şi i-a cerut profesoarei să facă testarea psihologică, însă aceasta a refuzat, fiind sancţionată cu avertisment scris.

Cadrul didactic a fost hărţuit sexual în timpul orei de curs la Şcoala Gimnazială Pietriceaua, structură a Şcolii Gimnaziale „Matei Basarab” din comuna Brebu, iar un clip video a fost publicat în mediul online.

„În dimineaţa zilei de 6 aprilie 2023, conducerea unităţii de învăţământ a fost informată de existenţa unui clip video realizat în timpul unei ore de curs şi, imediat ce a intrat în posesia lui şi a fost vizionat, au fost înştiinţate Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi Poliţa comunei Brebu. Tot în cursul zilei de 6 aprilie 2023, a fost convocat Consiliul Clasei, care a stabilit sancţionarea elevilor implicaţi, astfel: cei doi elevi care apar în imagini şi elevul care filmează şi îi instigă au fost sancţionaţi cu ‘mustrare scrisă’ şi scăderea notei la purtare cu 6 puncte, iar ceilalţi elevi prezenţi în clasă ‘observaţie scrisă'”, a transmis, în luna aprilie, Inspectoratul Şcolar Prahova.

De asemenea, conducerea unităţii şcolare a iniţiat o cercetare prealabilă a împrejurărilor în care a avut loc incidentul, pentru lămurirea tuturor aspectelor.

„Având în vedere gravitatea faptelor, atât elevii, cât şi cadrul didactic vor beneficia de consiliere din partea specialiştilor Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională”, mai preciza, la acel moment, sursa citată.

De asemenea, o anchetă a fost demarată şi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unui clip video ce ilustrează mai mulţi elevi care prezintă explicit activităţi sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic, compartimentul de Relaţii Publice (…) este abilitat să comunice următoarele: La data de 6 aprilie, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Valea Doftanei au fost sesizaţi de către directorul unei unităţi şcolare din comuna Brebu despre faptul că deţine o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani, în timp ce se aflau într-o sală de clasă, au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic”, a transmis, în aprilie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul. 

Foto: © Vadim Kluchnik | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Dosar penal pentru ultraj pe numele a doi elevi de clasa a VII-a care au batjocorit o profesoară în timpul orei
Elevii de 13 ani, cercetați pentru ultraj după ce au agresat batjocoritor o profesoară în timpul orei, vor rămâne repetenți, după ce le-a fost scăzută nota la purtare. Inspectoratul Școlar: Toți elevii din clasă au primit observație scrisă
Despre umilirea profesoarei de la școala Pietriceaua: Cine sunt responsabilii și ce s-ar fi întâmplat dacă incidentul ar fi avut loc într-o școală din Statele Unite? – Cercetătorul Dacian Dolean
Cum putem controla comportamentul inadecvat al elevilor? Despre reguli și consecințe – Cercetătorul Dacian Dolean


5 comments
  1. Asta inseamna sa fi titular, aluzie asta inseamna sa fi mafiot.

    Femeia aia e bolnava a avut AVC si evident ca nu si-a revenit ca nu are cum.
    Doar un sistem social tampit poate lasa asemenea oameni la munca, atat pe riscul lor cat si cu productivitate zero. Ar trebui sa ia pensie de boala.

    Incepe un nou an scolar in care profesoara ia bani degeaba si nu putini avand vechime si grad maxim (undeva la 7000-9000 lei ptr ca debutantul va lua 4600), iar elevii nu invata nici engleza nici alta educatie nu primesc. Gratie……titulaturii.

    In timp ce altii cu note peste 8 la examen suplinesc aiurea prin navete anual fac dosarul ala imputit cu acte diplome legalizari adeverinte xeroxe caziere declaratii amprente poze din fata si profil ca la infractori si altele.

    Asta e invatamantul romanesc: titulari necalificati suplinitori milogi si barosani.

    1. De unde știți că a avut AVC? Nu părea. Mai degrabă e un caracter slab, incapabilă să domine niște sălbatici.
      Oricum, ar trebui să își schimbe meseria. Acum nu e bine nici pentru ea, nici pentru elevi.

      1. Am citit la vremea aia pe alte situri mai ok. Aici nici imaginile articolelor nu sunt reale, ci sunt doar niste modele de pe net.

        Profa era ok daca a dat si gr 1 si titulatura. dar a avut apoi AVC si nu si-a revenit complet. De la avc se poate si muri. Nu se mai poate insa angaja si risca sa moara de foame. Nu poate lucra in altceva ptr ca sunt 2 cauze: e bolnava si e si bugetara.
        Stim ca nu prea angajeaza nimeni bugetari dupa o varsta. Asta ar trebui sa stie si tinerii care vin la catedra, ca daca pierd vreo 10 ani pe la catedra si nu se titularizeaza, si-au cam ratat viata si cariera si ii asteapta eventual munca de jos.

        Eu zic ca pensie de boala ar trebui, altfel e o bataie de joc s-o chinui pe profa. Crede careva ca ei ii place ce are pe la ore si ea vrea sa fie asa? Are alternativa sa moara de foame in strada, asta e statul la noi, in timp ce pe altii ii indoapa cu pensii speciale sporuri ii pensioneaza la 40 ani si altele.

        Normal ca nu s-a testat, ca o dadeau inapta si o dadeau afara si era mai rau de ea in sistemul actual fara nici o sursa de venit.

        1. Nu poti pur si simplu sa dai pe cineva afara pe motiv ca este bolnav/inapt, indiferent ca e vorba de un profesor titlular sau de un angajat pe perioada determinata. Trebuie sa ii oferi un alt loc de munca, si daca nu exista unul, trebuie sa te adresezi agentiei pentru ocuparea fortei de munca.
          Iar testarea se face oricum anual.
          Altfel, pensiile de boala sunt mizerabil de mici, am o cunostinta care primea vreo 400 RON. Probabil bugetul pentru asemenea pensii este mare, dar multe se dau prin aranjamente, nu oamenilor care chiar au nevoie de ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Circa 100.000 de absolvenți de liceu din acest an s-au înscris la Bacalaureat 2025 / Sorin Ion, secretar de stat MEC: În liceele unde sunt și profesori implicați atât în examen, cât și mai ales în procesul de evaluare, evident că trebuie să adaptăm și programul școlar în funcție de asta și am aprobat cursuri online

Centrele de examen pentru Bacalaureat reprezintă circa 30% dintre liceele de la nivel național, a declarat joi seara, la Radio România Actualități (RRA), Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământ…
Vezi articolul

Greva foamei în fața Ministerului Educației, în semn de protest față de școlile germane care nu respectă legea, tolerate de minister și inspectoratele școlare / Mama unei eleve solicită ca proba de limba maternă de la Bac să fie opțională

Oana Corina Rogojanu, părintele unei eleve în clasa a XII-a de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, a intrat în greva foamei marți, 29 aprilie, în fața sediului…
Vezi articolul

Copiii din comunitățile dezavantajate își doresc o meserie, nu visează să fie medici, spune Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației / „Avem nevoie de forță de muncă calificată și aceasta trebuie promovată încă din clasa VII-a și a VIII-a”

Subsecretar de stat în Ministerul Educației, Marian Daragiu a vorbit despre importanța învățământului dual în contextul abandonului școlar, în cadrul unei dezbateri organizate de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin pe…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: La greva din 2005, care a durat 3 săptămâni, s-a câștigat un miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii din școli. Degeaba am școlile dotate, atâta vreme cât nu am și oameni, atâta vreme cât oamenii pe care îi avem între aceste ziduri nu sunt motivați

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație, a amintit că la ultima grevă generală de amploare, din 2005, Guvernul a alocat un miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii în școli.…
Vezi articolul

Suntem în situația în care titularizarea și calendarul de mobilitate 2025 nu mai au nicio valoare, spune profesorul Marius Lobază: Ministerul vine să arunce la gunoi toate emoțiile oamenilor, tot ce au muncit, tot ce au făcut

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a declarat că suntem în situația în care titularizarea și calendarul de mobilitate 2025 nu mai au „nicio valoare”. Acesta a spus că…
Vezi articolul