Profesoara Iuliana Căplescu: A fost o mare eroare să fie eliminate tezele, copiii și profesorii știau că au mai mult de recapitulat și de consolidat / Le aduceau elevilor 25% în plus la medie, dacă nota era mare

13.142 de vizualizări
Iuliana Căplescu / Foto: captură TVR Info
Eliminarea tezelor școlare obligatorii „a fost o mare eroare”, a afirmat recent profesoara de istorie Iuliana Căplescu, de la Colegiul Național „Matei Basarab” din București, la emisiunea InfoEdu de la TVR. Ea consideră că susținerea tezelor îi avantaja pe elevi, deoarece notele de la aceste evaluări aveau o pondere de 25% din media anuală a disciplinei la care se susținea evaluarea scrisă sumativă.

La finalul discuției despre simulările Evaluării Naționale și a Bacalaureatului, s-a pus problema că evaluarea elevilor prin intermediul lor nu este una constantă și dacă ar trebui reintroduse tezele.

„A fost o mare eroare să fie eliminate tezele. E vorba de acea evaluare sumativă în care și copilul și profesorii știu că au mai mult de recapitulat și de consolidat anumiți itemi”, a afirmat profesoara Căplescu.

Mai mult, profesoara consideră că tezele reprezentau un avantaj și pentru mediile elevilor, având o pondere de 25%: „Le aducea 25% în plus la medie, bineînțeles, dacă nota era mare”, a mai spus ea.

Redăm dialogul referitor la reintroducerea tezelor

Moderatoare: Susțineți reintroducerea tezelor, pentru o evaluare constantă, ca să nu avem o simulare în al patrulea an din ciclul respectiv?

Profesoara Iuliana Căplescu: Îmi asum ce zic acum, a fost o mare eroare să fie eliminate tezele. E vorba de acea evaluare sumativă, acea evaluare în care și copilul și profesorii știu că au mai mult și de recapitulat și de consolidat anumiți itemi, corespunzători unei astfel de evaluări.

Plus că unii dintre noi ne mai înghesuim, am văzut că am rămas cu note în urmă, în același modul, în timp ce tezele erau acolo. Plus, le aducea 25%, a fost și 50%, mai bine. Le aducea 25% în plus la medie, bineînțeles, dacă nota era mare.

Informații de context

Reamintim că teza este o evaluare sumativă dată până în 2021 inclusiv, la finalul fiecărui semestru, fiind relevantă prin raportare la conținutul programei școlare parcurse într-un semestru, după cum scria într-un comunicat Ministerul Educației. Tezele se dădeau la clasele de gimnaziu și de liceu, iar programarea lor se făcea de către școală, de regulă în ultimele trei săptămâni ale fiecărui semestru. Teza era obligatorie și reprezenta 25% din media semestrială a fiecărui elev.

Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta, dar nota de la teză este ca oricare alta din timpul anului. Odată cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele sunt puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

Reintroducerea tezelor ca modalitate de evaluare și monitorizare a progresului elevului a fost propusă de peste 2.000 de profesori și directori de școli, potrivit unui raport al Ministerului Educației, publicat la sfarsitul anului trecut.

Vezi aici cum se încheie mediile la finalul anului școlar structurat pe module.

Citește și:
Cercetătoarea Thea Ionescu: S-au scos tezele, din păcate. Dacă eu nu mai fac niciodată până la examen ceea ce am făcut în modulul 1, de unde să mai știe copilul? Lucrurile trebuie repetate în contexte variate destul de mult, pentru a se fixa


9 comments
  1. Tezele te încurajează să repeți materia iar repetiția este mama învățături, ce nu repeți se uită. Deci sunt de acord cu reintroducerea tezelor care va solidifica cunoștințele elevilor cu atât mai mult e necesar cu cât prostia elevilor și dezinteresul pentru școala actuală e in creștere. Nu mai ajungi în clasa a 8-a și îți dai seama că nu știi nimic.

    1. Da, iera foarte bun ca elevii sa dea teza.. Ei ne cer noua fel de fel.. Dar pe elevi iai distrug total.. Iera mult mai bine si cu trimestre.. Eu m am simtit mult mai bine cu trimestre si in viata mea de elev.. Acum este un haos total..

  2. Corectă este doar reducerea numărului de ore la disciplinele care aveau teze și au fost eliminate. Acest ministru încurajează incultura.

  3. Nu susțin reintroducerea tezelor!

  4. Iar tragem de aceeași profesori: de limba română, de matematică, istorie, geografie. Profesorul care nu are note destule nu își gestionează corect și eficient timpul. Eu dau evaluări sumative după fiecare capitol, nu susțin reintroducerea tezelor.

    1. Corect! Să introducă teze la toate materiile, dacă vor ….! Să se dea bacul la toate materiile!

    2. Mihaela, monamur, importanta TEZEI pt. un elev este alta decât cea a unui test sumativ. Experiența arată că elevii se vor mobiliza mai mult, fiindcă și cuantificarea tezei este alta , in notare, decât cea a unui simplu test, fie el sumativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Programa retrogradă” propusă pentru elevii de liceu la Limba română de Ministerul Educației este criticată de consilierul ministrului, Radu Szekely: „Din Raportul QX se alege praful și pulberea…” – spune Szekely, care citează analiza profesorului Liviu Papadima

Reforma programei de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, publicată recent în transparență de Ministerul Educației și Cercetării, generează critici nu doar din mediul academic, ci inclusiv din…
Vezi articolul

Cum vor fi ajutați copiii cu CES, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar. Părinții trebuie să aleagă una dintre formele de sprijin: Vouchere educaționale nou introduse sau alocația de hrană și cazarmament – surse

Toți copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), inclusiv cei cu dizabilităţi, din școlile de masă sau speciale, de stat şi particulare vor putea beneficia vouchere educaţionale în cuantum fix sau…
Vezi articolul

Prodecanul Facultăţii de Teologie, Vasile Răducă: „Am răspuns în calitate de preot ortodox, nu pot să justific nişte lucru pe care Biserica nu le permite”

Prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Bucureşti, profesorul universitar doctor Vasile Răducă a declarat pentru ştirileprotv.ro că cele trei răspunsuri controversate pe care le-a dat la Radio Trinitas…
Vezi articolul

Rectorul Universității Transilvania din Brașov, Ioan Vasile Abrudan: Avem profesori care câștigă și 8.000 de euro net pe lună, din salariu, venituri din cercetare, bonusuri pe bază de performanță și sporul pentru conducătorii de doctorat

Rectorul Ioan Vasile Abrudan a declarat recent că unii profesori „cu performanțe deosebite” care predau și sunt implicați în cercetare la Universitatea Transilvania din Brașov pot ajunge la venituri de…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre legalizarea mitei în universități: PSD administrează intelectualilor de calitate fix ceea ce Piața Victoriei administra PSD-ul în 10 august

„Studenților şi profesorilor deştepți le rămâne o singură variantă, dacă nu vor să-şi distrugă viitorul: să plece din țară”, spune fostul ministru al Educației Daniel Funeriu. Amintim că Guvernul Dăncilă…
Vezi articolul