Profesor de la un liceu din Botoșani, cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat un elev de 13 ani

2.224 de vizualizări
Foto: © Fedecandoniphoto | Dreamstime.com
Un profesor de la un liceu din municipiul Botoşani este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat un elev, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, agresiunea s-ar fi produs în incinta unităţii de învăţământ.

„La data de 6 octombrie 2022, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au fost sesizaţi cu privire la faptul ca un minor de 13 ani ar fi fost agresat de către un profesor, în timp ce se afla la unitatea de învăţământ la care este elev, din municipiul Botoşani. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă, urmând să se stabilească dacă aspectele sesizate se confirmă, precum şi împrejurările în care s-ar fi produs fapta”, a precizat Nenişcu.

Poliţiştii au sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială Protecţia Copilului cu privire la evenimentul semnalat.

Foto: © Fedecandoniphoto | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


9 comments
  1. @Marcel: tu ai citit ce scrie in articol sau ești dobitoc? Nenorocitul a lovit un copil. Am văzut și un reportaj despre asta, în care părinții acelui copil (care sunt oameni inteligenți, nu de la țară) au declarat că și de față cu ei, acel profesor a lovit copilul. Profesorul ăla, în alte țări mult mai civilizate, nu ca România, care încă trăiește în secolul 18, ar fi făcut închisoare zeci de ani pentru asta. Copiii sunt viitorul, dar voi profesorii nu vedeți asta. Vă bateți, pur și simplu, joc de ei și de părinții lor. Încă nu am copii, dar când voi avea și voi vedea că la școală un profesor se poartă nepotrivit cu el, nu va mai avea șansa să lucreze în niciun domeniu, nici la stat nici la privat.

    1. Sunt mai multe scursuri printre profesori, decât printre copii. Sunt foarte mulți copii, ajung să aibă un alt comportament decât cel normal, din cauza profesorilor și a părinților. Se comportă și ei, așa cum se comportă adulții din jurul lor. Așa că mucles (asta ca să îți spun pe țigănește și nu, nu sunt țigancă)

    2. Eu, îi voi spune copilului meu, să se poarte cu persoana respectivă, așa cum și persoana respectivă se comportă cu el

  2. Acelui profesor trebuie să i se interzică, pentru totdeauna, să mai lucreze ca profesor, deoarece este clar că nu este făcut pentru această meserie. Vor fi mulți hateri pe aici, care vor zice că elevul a fost de vină, dar mai priviți și la voi, „dragi” profesori, că sunt multe scursuri printre voi.

      1. @ Condrea,

        Ai o logică… mai ceva decât a lui Câmpeanu când încerca să-și justifice plagiatul. Nu este cumva și profesor – la fel ca șeful mare? Unul titular, altul universitar și ambii „excepționali”! Orice pădure are uscăturile ei!

      2. @Tyson: scursuri sunt mai multe printre profesori, decât printre copii, așa că mucles și du-te înapoi în peșteră (ca să o dau pe țigănește și nu, nu sunt țigancă)

    1. Dumneavoastră aveți garanția ca acel elev nu a avut o atitudine care să îl determine pe acel profesor să procedeze astfel?eu cred ca nu trebuie sa lovim în profesori pentru a le da dreptate elevilor chiar și atunci când nu au dreptate, doar pentru ca sunt copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Cererea de înscriere/reînscriere în rețeaua de școli-pilot care folosesc catalogul electronic în anul școlar 2023-2024. Solicitările se trimit la Inspectoratele Școlare Județene până pe 10 iulie, anunță Ministerul Educației

Școlile se pot înscrie sau reînscrie în rețeaua de unități – pilot care utilizează exclusiv catalogul electronic în anul școlar 2023-2024 până pe pe 10 iulie, printr-o solicitare adresată Inspectoratului…
Vezi articolul

Rezultate Admitere Liceu 2024 au fost publicate. Elevii au aflat în ce licee au fost repartizați, după media la Evaluarea Națională și opțiunile alese cu părinții și diriginții – UPDATE

Repartizarea computerizată în clasa a IX-a are loc miercuri, 24 iulie, conform calendarului oficial. Până luni, 22 iulie, elevii, profesorii diriginți și părinții au completat opțiunile în fișele de admitere…
Vezi articolul

Primăria Piatra-Neamţ preia un poligon auto de la Ministerul Educaţiei și anunță că îl modernizează: „Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi vor putea reveni aici pentru orele practice. Cei care vor să-şi obţină permisul auto vor avea unde să se antreneze. Iar noi toţi ne vom bucura, împreună, de evenimente auto”, promite primarul Adrian Niţă

Ministerul Educaţiei a avizat preluarea de către Primăria Piatra-Neamţ a poligonului auto, iar municipalitatea va demara un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea acestuia, a declarat luni primarul Adrian Niţă, transmite…
Vezi articolul