Profesorii, elevii și părinții pot participa gratuit, până pe 15 decembrie, la cursuri de securitate cibernetică – adresă a Ministerului Educației

27.147 de vizualizări
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Până pe 15 decembrie, profesorii, elevii și părinții pot participa gratuit la cursuri de securitate cibernetică, potrivit unei document trimis către inspectoratele școlare de către Ministerul Educației. Conform sursei citate, în cadrul Proiectului national de educație digitală #SiguranțaOnline au fost lansate șase cursuri e-learning, disponibile gratuit pentru copii şi adulți.

„Poliția Română, Directoratul National de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Română a Băncilor (ARB) și Ascendia, companie specializată în dezvoltarea de soluții e-learning, au lansat la data de 31 octombrie 2023, în cadrul Proiectului national de educație digitală #SiguranțaOnline, șase cursuri e-learning, disponibile gratuit pentru copii şi adulți”, se arată în adresa Ministerului Educației.

Cursurile pentru elevi sunt dedicate celor cu vârste între 7 și 14 ani: „Siguranța banilor pe internet”, „Dependența de internet”, „Prevenirea pornografiei infantile” și „Gestionarea datelor online”, potrivit informării.

Pentru profesori și părinți, cursurile vizează „Securitatea cibernetică – acces general și Securitatea digitală a copiilor”.

„Partenerii au dezvoltat atât cursuri esențiale pentru elevii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani (Siguranța banilor pe internet, Dependența de internet, Prevenirea pornografiei infantile și Gestionarea datelor online), cât și cursuri destinate profesorilor, părinților și celor preocupați de instruirea copiilor (Securitatea cibernetică – acces general și Securitatea digitală a copiilor). Obiectivul principal al inițiativei este ca fiecare membru al comunității să devină mai conștient de riscurile de securitate din mediul online și să se echipeze corespunzător cu instrumentele și cunoștintele necesare pentru a naviga în siguranță pe internet”, conform Ministerului Educației. 

Profesorii, părinții și elevii interesați de cursurile e-learning se pot înscrie la următorul link: https://formare.elearning.ro/register. Cursurile se pot parcurge, după autentificarea pe platforma de la adresa https://formare.elearning.ro/, până pe data de 15 decembrie 2023.

Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


11 comments
  1. Buna ziua! Am incercat sa imi fac cont si nu am reusit.Nume utilizator indisponibil?

  2. Bună ziua. Am incercat mai multe variante la Nume de utilizator, nu îmi acceptă nici una.
    din această cauză, nu reușesc să mă înregistrez.

    1. si eu am avut pb la creare user, dar era de la faptul ca nu bagam confirmarea de parola corect. vedeti acolo cu atentie. Cursurile sunt bune, mai ales cele pentru copii.

  3. Am creat contul. Într-adevăr, am întâmpinat câteva dificultăți la numele de utilizator dar am pus punct între nume și prenume și a mers. Problema e alta. Pe platformă nu apare niciun curs. Este o dată anume la care se afișează cursul?

  4. Am pierdut timpul 30 de min încercând de peste 10 ori sa îmi fac cont , nu reușesc indiferent ce nume as folosi .
    Dacă nu funcționează accesul …la ce ma pot aștepta sa gasesc in interior ?! :((

  5. Nu mă pot conecta deoarece mi se sppune ca numele de utilizator nu este disponibil dar mi am folosit numele meu. De ce nu ar fi disponibil?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Ministerul Educației se pregătește să ceară 40 de milioane de lei, din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru renovarea căminelor studențești / Creșterea bugetului este de aproape 40% față de suma acordată inițial instituției pe această componentă

Ministerul Educației solicită 40.000.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Educației pe anul 2024, potrivit unui proiect de hotărâre, document pus în…
Vezi articolul

Elevii cu note sub 5 la simularea Evaluării Naționale 2024 pot depăși această barieră „având încredere în ei” și ”obținând rezultate remarcabile” – inspectorul general adjunct din Dolj, județ unde doar 44% au primit note peste 5 la Matematică

„Cei care au luat note sub 5 pot depăși această barieră având încredere în ei, muncind și obținând rezultate remarcabile”, a apreciat profesoara Aida Ionescu, inspector general adjunct la Inspectoratul…
Vezi articolul

Premierul Bolojan ignoră „în mod consecvent una dintre comunitățile asupra cărora au fost luate măsuri drastice de austeritate” – studenții, acuză Alianța organizațiilor studențești / ANOSR cere reducerea la transport feroviar pentru studenți pe toate bursele și „operaționalizarea” fondurilor europene pentru burse

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere, într-un comunicat transmis vineri, „acordarea reducerii la transportul feroviar pentru studenți pe toate rutele, grăbirea operaționalizării fondurilor europene pentru bursele studenților…
Vezi articolul
Raed Arafat / Foto: gov.ro

Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” va fi închis, pentru că experţii în construcţii au stabilit că un stâlp a fost afectat. Șeful DSU, Raed Arafat: Nu poate să fie reluată activitatea în școală până se face o expertiză amănunțită

Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, în care învaţă aproximativ 1.500 de copii, va fi închis pentru că experţii în construcţii au stabilit că un stâlp al imobilului a fost afectat de…
Vezi articolul