Profesorii, învăţătorii şi educatorii, obligaţi să fie prezenţi în unitățile de învățământ pe toată perioada de suspendare a cursurilor, personalul didactic auxiliar și nedidactic, la fel – sindicate

31.534 de vizualizări
Profesor singur în laborator / Foto: Pixabay.com
UPDATE: Prezenţa şi programul de lucru al profesorilor în şcoli, în perioada suspendării cursurilor, vor fi stabilite de directorii unităţilor de învăţământ, precizează Ministerul Educaţiei
informaţia iniţială era că profesorii vor fi prezenţi în şcoli pe toată perioada de suspendare a cursurilor, îşi vor primi salariile nemodificate, iar personalul didactic auxiliar și nedidactic are program normal. Asta transmiteau marţi la prânz reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ Dolj, către angajaţii din învăţământ după ce marţi dimineaţă a fost o videoconferinţă a conducerii ministerului cu inspectoratele şcolare şi cu reprezentanţii sindicatelor.

Mesajul trimis de Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ Dolj:

“În urma videoconferinței care a avut loc azi la Ministerul Educației și Cercetării, vă facem cunoscute următoarele:

  • Cadrele didactice își vor primi salariile și vor fi prezente în unitățile de învățământ pe toată perioada de suspendare a cursurilor;
  • Personalul didactic auxiliar și nedidactic va avea program normal;
  • Unitatea școlară va decide modalitatea de recuperare a orelor, urmând să se întocmească un plan de recuperare;
  • Se suspendă orice deplasare pentru orice program de studii;
  • Se suspendă toate olimpiadele, concursurile școlare, simpozioanele și activitățile din cadrul proiectelor derulate;
  • Se suspendă toate programele after-school din unitățile de învățământ și se suspendă antrenamentele elevilor la Liceele cu Program Sportiv și Cluburile Sportive Școlare.

Biroul Operativ al U.S.I.I. Dolj

Președinte, Prof. Bogdan Manea”

Reamintim că luni oficialii au anunţat suspendarea cursurilor pentru toate şcolile din România între 11 martie şi 22 martie ca măsură de prevenţie pentru răspândirea coronavirusului.

FOTO: pixabay.com


5 comments
  1. O sa meargă bunica!!!!! Ne amenință cu primirea salariilor pe 23.haha! Ministerul ne lasă la mana colegilor din CA. Sa le fie rușine! Sa mergi cu metroul, autobuzul, microbuzul, nu e o măsură de stopare a microbului. Sa va fie rușine, cu masurile stupide luate! Și noi suntem oameni.

  2. Măsura asta este răzbunarea salariaților din Minister și inspectorat, care mor de ciuda ca ei sa vina la serviciu. Asa ca profii trebuie sa și vina în gol(fără sa aibă elevi) la școală, și apoi sa ai recupereze cursurile pierdute. Adică sa muncească de doua ori pentru același salariu.
    În București astăzi sunt cel puțin 8 noi cazuri de coronavirus. Dacă se îmbolnăvesc profii în mijloacele de transport, venind aiurea la o scoala fără elevi, ministrul educației și inspectoratele școlare vor găsi imediat ceva suplinitori care nu au promovat examenul. Succes!

  3. Ce rost are sa se suspende cursurile daca nu se face dezinfectia spatiului de invatamint? Daca cadrele didactice merg la scoala, cum se poate face dezinfectia? Daca cadrele didactice merg la scoala, vor fi platite suplimentar atunci cind fac recuperarea orelor? Mi se pare o harababura…

  4. Cei care ordonă așa ceva precum și cei care răspândesc asemenea informații sunt pasibili de pedeapsa legii. Comitetul de urgență a luat măsura suspendării cursurilor școlare pentru a atenua posibilitatea diseminării virusului. În perioada celor 8 zile ar trebui ca primăriile, sub îndrumarea DSP, să realizeze dezinfecția spațiilor în care se desfășoară activități didactice, să asigure aprovizionarea școlilor cu dezinfectant și alte materiale sanitare necesare și să stabilească proceduri și fluxuri de personal menite a limita la minimum posibil diseminarea virusului, după reluarea cursurilor. Ministrul educației este un conțopist care are în vedere acoperirea cu hârtii, nicidecum desfășurarea de activități concrete în folosul personalului didactic și al elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor: Declarațiile de meditații ale profesorilor să fie publice și să conțină numărul elevilor, nu și numele acestora

Președinta CNE Miruna Croitoru a declarat pentru DigiFM că nu susține declararea numelui elevilor pe formularele tipizate pentru declarațiile de interese ale profesorilor, formulare puse în dezbatere săptămâna trecută de…
Vezi articolul

Fiecare dintre cei 100.000 de profesori care vor fi formați în pedagogie digitală trebuie să facă cel puțin o resursă educațională deschisă de tip RED, potrivit Ministerului Educației

Toți cei 100.000 de profesori care vor fi formați în pedagogie digitală trebuie să elaboreze o resursă educațională deschisă de tip RED, potrivit Ministerului Educației, care răspunde la cele mai…
Vezi articolul

Sindicatul profesorilor SIPA Muntenia, despre o posibilă demisie a ministrului Daniel David: Când profesorii reacționează cu ironie, elevii cu dezinteres și părinții cu furie, legitimitatea funcției este deja pierdută

Legitimitatea funcției „este deja pierdută” atunci când „profesorii reacționează cu ironie, părinții cu furie, iar elevii cu dezinteres”, transmite sindicatul din învățământ SIPA Muntenia într-un mesaj remis redacției Edupedu.ro. Reacția…
Vezi articolul

Profesorii să nu fie obligați să depună toate eforturile pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, solicită sindicatele din Educație în amendamentele la proiectul legii. Cer și ca Registrul declarațiilor de interese, pentru profesorii care fac meditații, să nu se aplice

Sindicatele din Educație solicită eliminarea prevederii prin care profesorii sunt obligați să depună eforturile pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, potrivit amendamentelor trimise la proiectul Legii învățământului preuniversitar.…
Vezi articolul