Profesorii sau viitoarele cadre didactice mai pot depune dosarul de înscriere la Titularizare 2025 doar vineri, 16 mai – calendarul complet al concursului național

1.596 de vizualizări
Foto: © AGfoto | Dreamstime.com https://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-business-man-red-folder-image8279736
Vineri, 16 mai, este ultima zi de înscriere la concursul național de Titularizare 2025, potrivit calendarului oficial. Amintim că profesorii sau viitoarele cadre didactice s-au putut înscrie începând cu data de 5 mai.

Conform calendarului, validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului, se realizează până pe 21 mai.

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Candidații care vor să se înscrie în două județe la Titularizare 2025, în mod obligatoriu, depun dosarul în ambele județe, conform unui anunț al Inspectoratului Școlar al Municipiului București Sector 3.

Edupedu.ro a scris că avizul medical trebuie să fie eliberat de un medic sau cabinet de medicină a muncii, pentru înscrierea la concursul de angajare în învățământ, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar Argeș.

Edupedu.ro a mai scris că luni a fost coadă la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ”Dumitru Moțoc” din București (Sector 5) pentru înscrierea la concursul național de Titularizare 2025 sau pentru validarea dosarului.

Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2025

Calendarul pentru Titularizare 2025

9) Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; Până la 29 aprilie 2025

b) aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs; Termen: 29 aprilie 2025

c) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 30 aprilie 2025

d) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2025; Perioada: 5-16 mai 2025;

Perioada: 5-12 mai 2025 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 6-20 mai 2025

Perioada: 13-16 mai 2025 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

f) validarea fişelor de înscriere ale candidaţilor:

  • (i) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs; Perioada: 6-21 mai 2025;
  • (ii) în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online:
    • 1. afişarea pe pagina web a inspectoratelor şcolare a datelor de înscriere ale candidaţilor; Termen: 16 mai 2025
    • 2. transmiterea de către candidaţi, inclusiv de către absolvenții promoției 2025, la inspectoratul şcolar/centrul de înscriere la concurs, a declarațiilor privind veridicitatea datelor de înscriere sau a cererilor de corectare a datelor de înscriere, după caz, conform procedurilor stabilite la nivelul ISJ/ISMB. Perioada: 16-21 mai 2025;
  • (i) validarea înscrierii pentru absolvenții promoției 2025/absolvenţii 2025 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2025-2026. Perioada: 8-10 iulie 2025; 

Notă: (1) În perioada 5-16 mai 2025, respectiv în perioada 5-12 mai 2025 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2025 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 15 iulie 2025, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2025 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

  • (i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
  • (ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice;
  • (iii) listei unităţilor de învăţământ în care se organizează probele scrise (centrelor de concurs pentru proba scrisă); (iv) comunicarea centrelor de concurs direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educaţiei; Termen: 23 mai 2025 

Notă: În perioada 23 mai-27 iunie 2025, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe. Perioada: 30 mai-27 iunie 2025

Notă: (1) În perioada 30 mai-27 iunie 2025 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 30 mai – 13 iunie 2025.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 4 iulie 2025

j) afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor; Termen: 11 iulie 2025

k) desfășurarea probei scrise; Termen: 15 iulie 2025

l) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 22 iulie 2025

m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor; Perioada: 22-23 iulie 2025

n) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 24-29 iulie 2025

o) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 30 iulie 2025

p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie; Perioada: 31 iulie-1 august 2025

Foto: © AGfoto | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
„Suntem puși într-o situație umilitoare să stăm în picioare ore în șir”, spune un candidat din Brașov despre înscrierea la Titularizare 2025 / Ștefania Molnar, Inspector Școlar General Adjunct: Preluăm dosarele fizic pentru a avea un control asupra documentelor
Coadă în Sectorul 5 pentru înscrierea la concursul de Titularizare 2025. Profesorii și viitoarele cadre didactice așteaptă să-și depună dosarul sau să le fie validat
Titularizare 2025. Termenul pentru înscrierea online a candidaților din județul Iași a fost prelungit până pe 14 mai, potrivit unui anunț al inspectoratului școlar / Lista celor 18 documente necesare
Profesorii sau viitoarele cadre didactice care vor să se înscrie în două județe la Titularizare 2025, obligatoriu, își depun dosarul în ambele județe, potrivit Inspectoratului Școlar Sector 3
Titularizare 2025. Avizul medical trebuie să fie eliberat de un medic sau cabinet de medicină a muncii, pentru înscrierea la concursul de angajare în învățământ, anunță Inspectoratul Școlar Argeș
Titularizare 2025. Lista finală a posturilor a fost publicată de Ministerul Educației și Cercetării. Vezi posturile vacante pe perioadă nedeterminată și pe perioadă determinată
De luni, 5 mai, și până pe 16 mai, profesorii sau viitoarele cadre didactice se pot înscrie la concursul național de Titularizare 2025. Lista documentelor necesare
Fișa de înscriere la Titularizare 2025 – descarcă modelul. Cele 18 documente pe care le au de pregătit profesorii care se înscriu la concursul național
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2025. Descarcă cererea de înscriere


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea online a elevilor. Recomandarea Ministerului Educației: Utilizarea de aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real

„Pentru evaluarea elevilor, recomandăm utilizarea de diverse aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real. Se aplică la multe școli prin platformele Microsoft…
Vezi articolul

Profesori admiși cu burse de 3.700 lei/lună la masteratul didactic al facultății unde lucrează: Cazul unor cadre de la Facultatea de Matematică și Informatică – Universitatea Babeș-Bolyai / Instituția a adoptat ulterior norme etice pentru „cadrul didactic student” și spune că nu a fost nimeni avantajat la admitere

Mai multe cadre didactice ale Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, inclusiv un membru al comisiei de admitere, au concurat și au fost admise la…
Vezi articolul
Karina Bode / Foto: Captura Salajeanul TV

Karina Bode, soția ministrului de Interne, a reușit să ajungă anul trecut în Ministerul Educației / Lucian Bode: În octombrie 2021 a fost detașată în cadrul Direcției OI POCU pe un post contractual de execuție până în aprilie 2022

Karina Bode, soția ministrului de Interne Lucian Bode, vicepreședinte PNL, a reușit să se detașeze în cele din urmă în Ministerul Educației, potrivit declarației soțului său pentru HotNews.ro. Lucian Bode…
Vezi articolul