Profesorul și scriitorul Radu Vancu, despre gaura din bugetul educației: Este a doua minciună foarte gravă a ministrului Daniel David, după cenzurarea raportului ISE. Acest ministru mincinos și toxic trebuie să plece

2.348 de vizualizări
Radu Vancu / Foto: Facebook.com
Daniel David, ministru al educației, declară în 7 februarie că a primit un buget crescut cu 9,58% – și că e bucuros că educația e într-adevăr prioritate națională.

Daniel David, ministru al educației, declară în 8 august că educația a primit încă de la începutul anului un buget de austeritate – și că de aceea sunt necesare tăierile.

După minciuna privind raportul cenzurat al Institutului de Științe ale Educației, e a doua minciuna foarte gravă a lui Daniel David.

Chiar și atunci când e performant, un ministru mincinos trebuie să plece. Fiindcă un stat condus prin minciună e condamnat să ajungă un stat eșuat.


Vezi și (articolul continuă după recomandări):


Cu atât mai mult trebuie să plece acest ministru – care a ales să mintă pentru a sprijini un prim-ministru (Ciolacu) aflat în campanie electorală. Care a sacrificat (declarându-se chiar bucuros) binele educației pentru binele șefului său.

Și care, la câteva luni după aceea, a demarat cele mai brutale măsuri la adresa educației de la Ecaterina Andronescu încoace.

Iar apoi a ales să mintă a doua oară, cenzurând raportul nefavorabil acestor măsuri elaborat de Institutul de Științe ale Educației.

Acest ministru mincinos & toxic trebuie să plece. Iar măsurile lui atât de rău gândite & de distructive trebuie anulate.

Educația, și așa subfinanțată decenii la rând, nu trebuie distrusă. Orice ar face bun guvernarea asta ar fi complet irelevant câtă vreme educația ar fi distrusă.

Educația trebuie să redevină cu adevărat prioritate națională. Asta nu poate fi negociabil. Fiindcă viitorul României nu poate fi obiect de negociere.

__________

Despre autor:

Radu Vancu este profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, pe care a absolvit-o. Poet, eseist, traducător și editor, activează și ca redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațional”, coordonând în paralel secțiunea literară a revistei „Timpul”. A tradus în limba română o parte semnificativă din opera poetică a unor autori canonici precum Ezra Pound, William Butler Yeats (pentru Editura Humanitas Fiction) și John Berryman (pentru Casa de editură Max Blecher). A semnat și coordonat mai multe antologii tematice, individual sau în colaborare cu scriitori precum Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin și Marius Chivu. De asemenea, a îngrijit ediții din poezia lui Alexandru Macedonski și Alexandru Mușina, potrivit descrierii de pe humanitas.ro.


5 comments
  1. Da, bugetul era mai mare, dar si asa ar fi insufucient pentru intregul an scolar. Ar fi trebuit in vacanta de schi sa se comaseze clasele care functionau subefectivele precizate in lege, dar care au fost lasate asa fiind deja inceput anul scolar si mai ales ca in zona urbana , efectivele de 12 -14 elevi / clasa , erau solicitate de primarii- prieteni politic, ca sa se justifice scolile reabilitate cu bani multi, dotate tot cu bani multi, si in care din start ar fi trebuit comasate clase sau sa dispara conducerea aservita si lingusitoare . Cum se explica faptul ca multe scoli, si multe chiar din zona urbana, nu mai au buget de salarii din mai-iunie? , dar asteptau rectificarea ca doar salariile trebuie platite, iar sindicatele ii asigurau ca vor fi bani pentru toti si toate salariile vor fi platite pana la sfarsitul anului 2025.

  2. DD face toate belele nu pentru ca e prost, nu are de ales traieste si el cu speranta sa scape de catuse si de probata sa imoralitate. Tara noastra e saraca pentru ca a fost si este furata la greu. DD a fost promovat tocmai pentru priceperea de care a dat dovada la ubb.

  3. Sunt tocați mulți bani aiurea, gradație de merit obținută de unii ce nu se întâlnesc cu lunile cu elevii, tot felul de ore suplimentare, opționale, complet aiurea și neefectuate, etc. Trebuie redus numărul de ore pe săptămână: 25 h la clasele a IX-a și a X-a, 22 h la clasa a X-a și 20 h la clasa a XII-a, oricum elevii vin doar la materiile de examen pentru bacalaureat și admitere la facultate.

  4. D. David este contestat și de către un număr foarte mare de intelectuali din societatea civila, din învățământul superior. Nici aceste solicitări de demisie, venite din partea unor oameni valoroși nu îl fac sa conștientizeze ca NU este dorit în funcția de ministru? Mai mult, prestația de la conducerea MEC va lăsa urme adânci în parcursul profesional viitor post-ministerial al sau.

  5. Foarte bine punctat! Daca ar avea un pic de self respect, dd ar pleca… Dar unii oameni sunt nascuti fara coloana vertebrala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prioritățile europene în educație, pentru următorul deceniu: digitalul, tranziția verde, recuperarea post-pandemie – oficiali ai Comisiei și ai Parlamentului European, la Summitul Educației

Transformarea digitală și tranziția verde au fost principalii piloni ai descrierilor oferite de reprezentanții forurilor europene pentru schimbările prin care va trece educația pe continent în următorul deceniu, conform prezentărilor…
Vezi articolul

EXCLUSIV Familia și prietenii sunt principalii „consultanți” pentru alegerea liceului ai elevilor care au terminat acum clasa a VIII-a, în București, arată raportul CMBRAE 2023. Sfaturile consilierilor școlari, pe ultimul loc

Elevii care termină gimnaziul preferă să se consulte cu familia și prietenii atunci când își aleg liceul, arată Studiul privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a,…
Vezi articolul

Premieră în școlile românești: Sistem de învățare a limbii române de către elevii ucraineni refugiați din calea războiului, dar și pentru copiii români care se întorc din străinătate cu familiile / Lista celor 71 de „școli deschise” identificate într-un proiect al Comisiei Europene, Băncii Mondiale și al Ministerului Educației

În premieră în sistemul românesc de învățământ, copiii care nu știu limba română și sunt fie refugiați din Ucraina, fie parte din diaspora românească reîntoarsă în țară vor avea la…
Vezi articolul