Profesorul Claudiu Turcuș: Noua programă pentru clasa a IX-a de Limba şi literatura română, aflată în dezbatere publică, este un dezastru

606 vizualizări
Foto: Facultatea de Teatru si Film UBB
Claudiu Turcuș, conferențiar universitar și decan al Facultății de Teatru și Film de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a criticat noua programă de Limba și literatură română, numind-o „opacă la lumea contemporană, protocronist-naționalistă, ignorantă în raport cu toată literatura academică a domeniului”. Într-o postare pe Facebook, el a subliniat că programa ar fi trebuit să fie actualizată în spiritul digitalizării, cu accent pe globalizare, democrație, diversitate și incluziune, dar și că aceasta ar fi trebuit să servească drept mijloc de descurajare a extremismului.

„Așteptarea e zadarnică: ni se propune o programă de-a dreptul retrogradă, pare că în ultimii 50 de ani nu s-a întâmplat nimic, nici în metodologiile domeniului, nici în modul în care ne raportăm la noile generatii de adolescenţi. E o programă opacă la lumea contemporană, protocronist-naţionalistă, ignorantă în raport cu toată literatura academică a domeniului, care le propune elevilor care se uită la Stranger Things și Euphoria să citească cronicarii moldoveni, să proceseze genuri și mituri literare fără nicio perspectivă critică, să înveţe istorie literară ca afirmare a identităţii naţionale”, a scris profesorul Claudiu Turcuș pe pagina sa de Facebook.

„Toată lumea aștepta să fie valorificate ideile și metodologiile despre globalizare, să fie explorat rolul comunităţilor imaginare în literatură, să interpretăm literatura drept comentariu complex al marilor transformări sociale, drept conversaţie esenţială a istoriei emancipării umane, drept contribuţie fundamentală la documentarea modului în care ne înţelegem trecutul (inclusiv cel naţional) dinspre prezent. Finally, așteptam o programă pentru care democraţia, diversitatea, incluziunea, deschiderea empatică să fie valori majore care să denunţe și să descurajeze extremismele politice de orice fel”, a mai precizat el.

Redăm postarea integrală a profesorului Claudiu Turcuș:

„De 1 Decembrie trebuie spus răspicat un lucru: noua programă pentru clasa a IX-a de Limba şi literatura română, aflată în dezbatere publică, este un dezastru. Explic de ce:

  • Am predat această disciplină 14 ani după vechea programă, care în clasa a IX-a prevedea studiul tematic al literaturii. Erau prevăzute, flexibil, diverse teme: adolescenţa, jocul, iubirea, lumi fantastice, confruntări etice și civice. Profesorul alegea textele literare, unele manuale erau chiar foarte bune sugerând autori contemporani sau clasici, precum și conexiuni cu lumea reală, literaturi străine sau celelalte arte. Filosofia predării era că într-a IX-a elevul este atras către literatură/lectură prin temele ei universale, într-a X-a îi studiază genurile, iar în ciclul superior începea studiul istoric al ei. Oricum, limba și literatura naţională aveau menirea să formeze identități culturale, ceea ce presupunea o oarecare deschidere (specifică anilor 2000, e drept), fiind un pas înainte pentru predarea unei discipline fundamentale. Sigur, prin păstrarea studiului „autorilor canonici” programa rămânea conservatoare, deoarece se oprea undeva în anii șaizeci, procesând minimal și deficitar ce s-a întâmplat după anii ’80.
  • De aici ar fi trebuit să înceapă munca de actualizare. O programă nouă, contemporană platformelor digitale & AI-ului, avea nevoie de altă ancorare în prezent a trecutului literar și cultural. Toată lumea aștepta să fie valorificate ideile și metodologiile despre globalizare, să fie explorat rolul comunităţilor imaginare în literatură, să interpretăm literatura drept comentariu complex al marilor transformări sociale, drept conversaţie esenţială a istoriei emancipării umane, drept contribuţie fundamentală la documentarea modului în care ne înţelegem trecutul (inclusiv cel naţional) dinspre prezent. Finally, așteptam o programă pentru care democraţia, diversitatea, incluziunea, deschiderea empatică să fie valori majore care să denunţe și să descurajeze extremismele politice de orice fel.
  • Dar așteptarea e zadarnică: ni se propune o programă de-a dreptul retrogradă, pare că în ultimii 50 de ani nu s-a întâmplat nimic, nici în metodologiile domeniului, nici în modul în care ne raportăm la noile generatii de adolescenţi. E o programă opacă la lumea contemporană, protocronist-naţionalistă, ignorantă în raport cu toată literatura academică a domeniului, care le propune elevilor care se uită la Stranger Things și Euphoria să citească cronicarii moldoveni, să proceseze genuri și mituri literare fără nicio perspectivă critică, să înveţe istorie literară ca afirmare a identităţii naţionale. Adică back in the 80s în naţionalismul ceaușist, cu autori obligatoriu de studiat, toţi bărbaţi. O programă care confirmă toate stereotipiile despre „popor”, „naţiune” într-o abordare patriotardă, anacronică, regresivă. Fără nicio legătură cu adolescenții secolului al XXI-lea.
  • Soluţia e simplă: această ţară are pe deplin resursele de a scrie o programă modernă actuală, provocatoare pentru adolescenţi, stimulativā pentru profesori. În urma dezbaterii publice, vocile raţionale care au un cuvânt de spus – atât academic, cât și pedagogic – trebuie ascultate. Dacă asta nu se va întâmpla, ne vom întoarce într-o lume pe care o credeam dispărută, dar care, iată, se pare că este încă vie, mai „suveranistă” ca oricând, inclusiv în zona academică”.
Informații de context

Noua programă școlară pentru materia Limba și literatura română la clasa a IX-a, care ar trebui să fie aplicată în licee din anul școlar 2026–2027, a fost publicată marți seara, 25 noiembrie 2025, în dezbatere publică de către Ministerul Educației și Cercetării.

Documentul include două variante distincte: programa pentru Trunchiul Comun (TC), obligatorie pentru toate specializările, și programa pentru Curriculum de Specialitate (CS) destinată filierei teoretice, profil umanist precum și profilului pedagogic din filiera vocațională.

Printre autorii recomandați acum se află cronicarul Miron Costin cu Letopisețul de la Aron Vodă, „Predoslovie adecă voroava cătră cititoriul” sau Costache Negruzzi.

Recomandările și modul de abordare al programei pentru clasa a IX-a a stârnit critici din partea profesorilor și scriitorilor.

Scriitorul Radu Vancu atrage atenția asupra recomandărilor din programa de liceu de la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență pe 25 noiembrie. „Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii și literatura veche sunt rețeta perfectă”, spune scriitorul într-o postare pe pagina de Facebook.

Filologul Liviu Papadima recomandă Ministerului Educației să refacă „integral” componenta de literatură din noua programă școlară pentru liceu de Limba și literatura română, pe care instituția a pus-o în dezbatere săptămâna aceasta. „E vorba de o programă care vrea să meargă 4 ani pe cronologie, pe istorie literară, ceea ce, iertat să-mi fie paradoxul, este cred anacronic în momentul de față”, a declarat Papadima pentru TVR Info.

Profesoara Oana Chelaru-Murăruș, fost decan al Facultății de Litere a Universității din București (2012-2016) și cadru didactic în Departamentul de Lingvistică, a publicat o analiză pe Facebook în care critică proiectul noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, aflată în consultare publică. Aceasta consideră că documentul „este dezamăgitor” și nu răspunde nevoilor educaționale ale elevilor de astăzi.

Profesorul Ștefan Baghiu adus critici dure față de noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990. Și la facultate e arid să faci doar asta, la clasa a IX-a e somn direct / Ministrul educației chiar a ieșit zilele trecute să ne anunțe că cine intră după reforma lui la liceu va merge rachetă


1 comment
  1. „Valorile’ lumii contamporane ar spurca manualul de limba si literatura romana, cu cele mai perfide si daunatoare aberatii care se pun acuma pe tapet in spiritul incluziunii, al diversitatii si al noii democatii trambitate de la Bruxelles. Spalti-va cu ele pe cap!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii de fizică și matematică, de educație fizică, învățătorii și educatorii pot concura pe patru posturi libere în școlile europene de la Bruxelles, anunță Ministerul Educației. Înscrierea, până vineri, 19 aprilie – calendarul de concurs

Patru posturi libere de profesor de matematică-fizică-matematică, educație fizică, de învățător și de educator sunt libere în școlile europene din Belgia la care învață copiii reprezentanților români de la Bruxelles.…
Vezi articolul

Comisia de Etică a ASE a „îngropat” cazul Mircea Geoană deși traducătorii autorizați au confirmat pasajele plagiate, scrie Pressone.ro / Argumentul – legea din 2005 „nu specifica în mod precis cum trebuie făcută citarea surselor”

Comisia de Etică a Academiei de Studii Economice a „îngropat” cazul de plagiat al secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană, prin argumentul că „sursa este menționată la bibliografia finală” pentru…
Vezi articolul

SURSE Percheziții la Universitatea București legate de contractele de deratizare. UPDATE Poliția: Firma „nu ar presta sau prestează parțial serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare contractate” / UB: „Colaborăm cu autoritățile în toate aspectele anchetei”

O serie de percheziții a avut loc în această dimineață la Universitatea din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Perchezițiile ar viza suspiciuni privind contractele de deratizare încheiate de universitate cu un…
Vezi articolul

SURSE Elevii nu vor mai învăța în trei schimburi, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar / Anul trecut, Cîmpeanu spunea că a eșuat să interzică școlilor, prin lege, să aibă cursuri în 3 schimburi

Școlile vor organiza cursuri în cel mult două schimburi, după cum apare în proiectul Legii învățământului preuniversitar. Amintim că, în luna august, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că…
Vezi articolul

Orban despre motivele pentru care a închis școlile: Adolescenții sunt răspândaci de virus. Transportul nu se desfășoară în condiții de protecție sanitară / Ministerul Educației să fie foarte sever, să se asigure că profesorii țin cursurile online

„La școală nu se infectează, se infectează în alte locuri”, a declarat premierul Ludovic Orban, la B1 TV. Oficialul a susținut că „adolescenții sunt răspândaci de virus, pentru că ei…
Vezi articolul