Program intensiv de formare a profesorilor în utilizarea inteligenței artificiale, în Grecia, țară care-și asumă rol de pionierat pentru adoptarea AI în școli

268 de vizualizări
Foto: © hihobr | Dreamstime.com
Cadrele didactice din învățământul secundar din Grecia vor trece printr-un curs intensiv în utilizarea instrumentelor de inteligență artificială la clasă, în condițiile în care această țară își asumă un rol de pionierat pentru AI în educație, relatează The Guardian. Programul va fi pilotat începând de săptămâna aceasta în 20 de școli, urmând să fie extins la nivel național din ianuarie.
  • Învățământul secundar elen durează 6 ani: 3 clase de învățământ secundar inferior (echivalentul gimnaziului) și 3 clase de liceu.

Școlile vor folosi, în acest program, versiunea ChatGPT pentru Educație elaborată de compania OpenAI, care a încheiat un acord în acest sens cu guvernul de centru-dreapta de la Atena. Potrivit sursei citate, ministra elenă a Educației, Sofia Zacharaki, apreciază că „trebuie să acceptăm că AI nu există într-un univers paralel, ci este aici”.

The Guardian notează că programul de formare va urmări, inițial, pregătirea profesorilor pentru a utiliza AI în scop de planificare a lecțiilor, cercetare și meditații personalizate. Din primăvara anului viitor, ar urma ca ChatGPT Edu să fie introdus treptat și pentru folosirea lui de către elevi, la nivel de liceu, dar accesul va fi strict monitorizat.

Grecia se poziționează astfel printre primele țări care anunță inițiative de integrare AI în educație, după cum a făcut și Estonia la începutul acestui an .

Publicația citată menționează că guvernul elen condus de premierul Kyriakos Mitsotakis și dorește transformarea Greciei într-un centru tehnologic, fiind printre primele administrații care au elaborat o strategie națională de pregătire a populației pentru folosirea acestor tehnologii. 

  • The Guardian scrie, însă, că nu toată lumea a fost entuziasmată de această atitudine, iar unii elevi au protestat la Atena față de această direcție a reformei în educație, într-un sistem care acordă prea multă atenție examenelor. Iar o federație a profesorilor din învățământul secundar a primit cu îngrijorare iminenta introducere a acestor instrumente, ce a stârnit temeri că vor apărea „clase fără profesori”. Alți „sceptici” citați de The Guardian și-au exprimat preocuparea că sistemul elen ar putea deveni un „laborator” pentru o tehnologie ce riscă să ducă la eroziunea gândirii critice și a creativității.
Citește și:
Inteligența Artificială ar trebui să fie abordată în școli prioritar pentru întărirea competențelor profesorilor și să fie folosită doar când e aliniată la obiectivele educaționale – prevăd recomandările naționale trimise școlilor primare și gimnaziale în Danemarca / Recomandările daneze privind folosirea AI în școli
Apel public pentru adaptarea școlii la AI, lansat de trei organizații / Documentul este deschis semnării publice și susținut deja de directori de companii, școli și ONG-uri
În ce situații Inteligența Artificială este utilă pentru copii și când nu este indicat să o folosească: AI nu trebuie folosit niciodată pentru sprijin emoțional, rezolvarea conflictelor sau pentru luarea unei decizii – Sfaturile unui expert pentru părinți

Foto © hihobr | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. utilizarea scaunului cu rotile . nu are ce căuta ai ul in educatie . oferă doar scurtături. până și papa de la Roma s a prins cu, sta treaba .. .. cu chat gpt ul . ce sa invete profesorii ?! cum să închidă ochii la neștiință ? sunteți cu capul. aici e vb de bani . firmele se întrec a vanda boți că sa aibă profit și să nu le plece investitorii .
    de and cu ai ul , studenții îs tufă , nu mai învață nimic , nu mai știu nimic pe cont propriu

    1. Până și Republica Moldova a început introducerea de table interactive cu grafica lecțiilor foarte frumoasă, iar la noi, în învățământul de stat, încă scriem cu tibișirul pe tablă și cu pixul pe hârtie și se predau lecțiile prin metode învechite și comuniste și din cauza asta, copiii sunt plictisiți și scârbiți de școală, iar tu vii și spui că tehnologia tâmpește. Din cauza unora ca tine nu o să să evoluăm niciodată. Tehnologia și implicit inteligența artificială, trebuie să pătrundă în școlile din România, așa cum a pătruns în Slovacia, Grecia….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pilotarea Inteligenței Artificiale în școli va fi „pe partea administrativă, pe asistența profesorului, pe asistența elevilor, cum învață, cum își fac temele”, spune ministrul Daniel David: O să avem două-trei unități-pilot în care să testăm aceste lucruri

Ministrul Educației, Daniel David, a explicat în cadrul conferinței „Lecții eficiente – cum să folosești eficient cele 50 de minute din lecție”, care a avut loc la Maramureș pe 20…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății: Vom permite pentru clasele primare măști textile și vom obliga portul măștilor de uz medical la clasele gimnaziale și liceale / Secretar de stat în Ministerul Educației: Vom vedea dacă mergem pe măști medicale pentru toți elevii de gimnaziu și liceu, sau rămâne în continuare și posibilitatea folosirii măștilor textile

Vom permite pentru clasele primare atât măști textile, cât și măști medicale, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, la Digi24. Aceasta a mai spus că purtarea măștilor medicale va fi…
Vezi articolul

OFICIAL Universitatea privată Dimitrie Cantemir intră în monitorizare specială un an de zile, iar dacă nu îndeplinește indicatorii nu va mai organiza examene de admitere și de finalizare a studiilor / În paralel anunță că deschide școală privată din toamnă

Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” este monitorizată timp de un an de zile, potrivit unui ordin publicat miercuri, 15 martie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 3.781…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății îl provoacă pe Sorin Cîmpeanu la „o acțiune de sprijin” pentru introducerea educației pentru sănătate cât mai repede în școli: „Orele de educație pentru sănătate trebuie făcute de oameni care sunt pregătiți pentru acest lucru”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a provocat de ministrul Educației pentru declanșarea unei acțiuni „de sprijin la nivel național pentru introducerea educație pentru sănătate în școli cât mai repede”, iar aceste…
Vezi articolul