PROIECT Până pe 20 mai, elevii și studenții până în 26 de ani pot depune cererile pentru a primi 200 de euro, ca să-și cumpere calculatoare. Calendarul complet

56.561 de vizualizări
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com
Până pe 20 mai, elevii și studenții până în 26 de ani pot depune cererile și dosarele cu actele doveditoare pentru a primi 200 de euro, ca să își cumpere calculatoare, potrivit unui proiect de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba despre cei care au venitul brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei. Vezi mai jos, în articol, calendarul complet.

Pentru anul 2023, peste 2.170 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și achiziționeze calculatoare. Edupedu.ro a semnalat că în lista publicată în Monitorul Oficial apar următoarele date de identificare: numele solicitantului major care a depus cererea, județ, localitate, numele unității de învățământ, numele elevului minor.

Calendarul complet pentru Euro 200, potrivit proiectului de ordin:
  • Stabilirea și numirea comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ: până la 10 mai
  • Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare: până la 20 mai
  • Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială: până la 7 iunie
  • Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat: 10–11 iunie
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 20 iunie
  • Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor: 25 iunie
  • Depunerea contestațiilor: 1–4 iulie
  • Rezolvarea contestațiilor: 5-12 iulie
  • Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ: 12 iulie
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 26 iulie
  • Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/universități: 9–23 august
  • Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari 26 august–6 septembrie Achiziționarea de calculatoare: 2 septembrie–16 octombrie
  • Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: 20 august – 24 octombrie
  • Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi şi de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia judeţeană, respectiv la comisiile din instituţiile de învăţământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: 21 august – 25 octombrie
  • Decontarea către operatorii economici: 26 august – 25 noiembrie

Proiectul de ordin poate fi consultat mai jos:

Documentele necesare pentru obținerea ajutorului de 200 de euro

Potrivit Hotărârii nr. 1.294 din 13 august 2004, pentru a obține ajutorul financiar, beneficiarii vor completa o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul/studentul. Această cerere va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte.

Cererea-tip va fi însoțită de următoarele document, potrivit art. 3 alin. (3) din hotărârea citată mai sus:

a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;

b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;

c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;

d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.

e) declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.

f) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

g) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

h) adeverință eliberată de către instituția de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I.”

Model cerere-tip:

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Buna ziua!De unde achiziționam aceste laptopuri?Ce magazine accepta aceste vouchere?Putem cumpăra și laptopuri mai performante care sunt ceva mai scumpe?

  2. Bună ziua !Sunt mama a 2 copii unul dintre ei acum 4 ani a beneficiat de sprijinul acordat acum întreb Pot sai fac cerere și pt fetita mea fin în clasa 1 ? De la școală nu imi da voie pt ca ,spun ele a beneficiat băiatul meu cel Mare acum 4 ani în urma

  3. Bună ziua! Multumim mult pentru articolele atat de bine structurate si de ajutor pentru parinti, mai ales!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Între 1200 și 2000 euro pe lună, valoarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, acordate prin concurs, pentru cel mult 10 luni, în anul universitar 2023-2024. Condiții de înscriere și domeniile de interes pentru care se acordă bursele

A fost publicat în Monitorul Oficial (MO) ordinul de ministru prin care se stabilește numărul de burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru…
Vezi articolul

AUDIO O învățătoare din Târgu Mureș, către elevii ei de clasa a III-a: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean și…”, / Un părinte a făcut multiple sesizări la autorități, fără niciun rezultat: Fata mea merge la psiholog. A lovit-o cu cartea în cap, a luat-o de maxilar, a bruscat-o din bancă

Injurii, umilințe, ton ridicat și ironii batjocoritoare adresate de o învățătoare elevilor ei se pot auzi pe înregistrările trimise Edupedu.ro de părintele unui copil din clasa a III-a de la…
Vezi articolul

Propagandă violentă antivaccin la avizierul unei biserici din campusul studențesc Agronomie, cu zeci de informații false. Preot: ”Nu am ce explicații să vă dau. Eu dorm foarte bine. Nu mă bazez pe buna credință a lui Arafat”

De câteva zile, avizierul bisericii ortodoxe „Sfântul Chiril și Metodiu” din campusul studențesc Agronomie din București adăpostește un articol apocaliptic privind presupusele efectele vaccinării împotriva COVID 19 intitulat: „Medicul Vladimir…
Vezi articolul