PROIECT Planuri-cadru liceu 2025 Științe ale Naturii

8.889 de vizualizări
Foto: captură document
Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică, vineri, 31 ianuarie, noile planuri-cadru pentru liceu. Documentele pentru Științe ale Naturii, care conțin propunerile de număr de ore la fiecare disciplină și specializare, pot fi descărcate mai jos.

Aceste planuri-cadru vor fi aplicate în forma care va rezulta după dezbatere, conform declarațiilor conducerii Ministerului Educației și Cercetării, din anul școlar 2026-2027. Dacă va fi așa, elevii care sunt acum clasa a VII-a vor fi primii care vor avea orarul făcut pe baza acestor noi planuri-cadru. Aceștia vor fi cei care, atunci când vor ajunge la finalul clasei a XII-a, vor susține primul Bacalaureat modificat pe baza actualei legi a educației.

FOTO DOCUMENT – DESCARCĂ Proiectele de planuri-cadru de liceu 2025 – Științe ale Naturii:

În prezent, sunt în vigoare planurile-cadru din 2004 și 2009, în funcție de filieră. Reforma curriculară trebuia să fie făcută încă din 2020 pentru tinerii care între timp au terminat liceul în 2024. Reforma a fost însă oprită succesiv de politicieni, sub diverse pretexte, cel mai recent la finalul anului trecut, cu 4 rânduri de alegeri.

Amintim că elevii care au început clasa a VIII-a pe 9 septembrie 2024 ar fi trebuit să învețe la liceu după programe școlare noi și să dea un Bacalaureat cu cel puțin 5 examene scrise și 4 de competențe, potrivit Legii Deca-Iohannis. Însă în lipsa unor planuri-cadru noi, vizați de schimbările propuse în documentele de mai sus sunt actualii elevi de clasa a VII-a.

La nivel de liceu, lansarea noilor planuri-cadru a fost amânată în mod repetat pe parcursul ultimului an, sub diverse pretexte, în condițiile valului de alegeri programate în 2024 – locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale, o ultimă țintă propusă pentru punerea lor în consultare fiind ianuarie 2025.

Propunerile pentru noile planuri-cadru de liceu au fost făcute joi, 30 ianuarie, în conferință de presă la Ministerul Educației și Cercetării. Printre noutăți:


4 comments
  1. Elevii au ales profilul biologie-chimie, pentru admiterea la medicină, din acest motiv orele de biologie și chimie ar trebui să fie într-o pondere mai mare față de matematică. Opționalele ar trebui sa rămână optionale nu obligatorii.

  2. La profilul de Științe, chimia și biologia – fiind materiile la care se dă examen la facultățile de medicină umană, veterinară și farmacie, ar trebui mai multe ore pe săptămână. Consider că este prea mare numărul de ore de matematică și de opționale.

  3. La profilul biologie -chimie ar trebui să fie mai multe ore de biologie și chimie nu cate 5ore de matematică, elevii au ales acest profil pentru admiterea la medicina. In ceea ce privește școala altfel,verde și cum i se mai spune nu face decât să fragmenteze procesul de învățare ,la clasele mici mai înțeleg. Elevii au foarte multe ore obligatorii la care se adaugă așa zisele opționale care sunt și ele obligatorii.

  4. Știam că de biologie este nevoie la admiterea la medicină umană, animală, asistenți, sport, agricultură, …….
    A am uitat, domnul dorește să desființeze examenele pentru elevi și studenți și dorește să îi pună pe profesori să dea examene și în timpul somnului.
    O să ne trezim cu demisii în lanț în rândul profesorilor, au ajuns bătaia de joc a societății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendarul pentru evaluările externe ale școlilor în 2026 a fost publicat de ARACIP / Școlile pot depune cerere pentru autorizare, acreditare și evaluare periodică între 5 ianuarie și 6 martie / Aproape 1.100 de școli funcționează ilegal de peste 3 luni

Cererile de evaluare externă a școlilor în 2026 pentru autorizare, acreditare și evaluare periodică vor putea fi înregistrate între 5 ianuarie și 6 martie, urmând ca vizitele de evaluare în…
Vezi articolul
Joi, 30 septembrie 2021, de la ora 15:30 la 17:30, dezbaterea "Adolescența fără filtre: importanța încrederii în sine în era social media" organizată de Edupedu.ro și Dove

Eveniment online Edupedu.ro - Dove

Dezbatere online – Ministrul Cîmpeanu: Decizia de menținere a școlilor deschise a fost luată în unanimitate, exclusiv de către persoane cu competențe medicale / Urmărește discuțiile despre impactul social media în evoluția școlară a adolescenților

Încrederea în sine a unui elev adolescent, în era social media și în contextul în care peste 167.000 de elevi fac astăzi școala online, este supusă presiunii „digitale”? Unde se…
Vezi articolul

Profesorii de 10 la Definitivat 2023, din județul Alba: Vreau să cred că pot aduce o schimbare, doar prin munca și plăcerea de a lucra cu copiii / Am avut onoarea de a avea cei mai buni profesori și acest lucru s-a văzut în rezultatele obținute

Patru profesori au reușit performanța de a obține 10 pe linie, la Definitivat 2023, în județul Alba. Jurnaliștii de la Alba24.ro au discutat cu cei patru profesori, pentru a vedea…
Vezi articolul