Proiect privind bursele pentru elevi, adoptat în şedinţa Consiliului Local Sector 1 după amendamente ce au vizat inclusiv cuantumul burselor sociale

5.795 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro

Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect privind bursele pentru elevi, după modificarea sa prin amendamente aduse de PNL şi PSD, potrivit Agerpres. Printr-un amendament PSD, adoptat de Consiliul Local, cuantumul unei burse de ajutor social este de 350 lei/lună/elev.

Proiectul privind bursele pentru elevi a fost adoptat cu 17 voturi pentru şi opt abţineri.

Amendamentul grupului PSD a fost la un articol din proiect care prevedea cuantumul unei burse sociale, diferenţiat, în funcţie de temeiul acordării, sumele trecute fiind de 300 lei/lună/elev, 150 lei/lună/elev şi de 300 lei/elev în cazul celei de ajutor social ocazional. Potrivit amendamentului adoptat de Consiliul Local, cuantumul unei burse de ajutor social este de 350 lei/lună/elev.

Amendamentul grupului PNL s-a aplicat unui articol care stipula un cuantum de 600 de lei/lună/elev al unei burse de performanţă. Conform amendamentului PNL, adoptat în Consiliul Local, cuantumul burselor de performanţă este următorul:

  • burse de performanţă pentru elevii care obţin rezultate la olimpiadele şi concursurile naţionale: pentru cei clasaţi pe locul I – 1.000 de lei/olimpic/lună, locul II – 800 de lei/olimpic/lună, locul III – 600 de lei/olimpic/lună;
  • burse de performanţă pentru cei care se califică la loturile de pregătire organizate de Ministerul Educaţiei – 600 lei/lună/elev;
  • burse de performanţă pentru elevii care au obţinut rezultate la etapele naţionale ale concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv – locul I – 700 de lei, locul II – 650 de lei, locul III- 600 de lei.

De asemenea, amendamentul PNL a vizat şi cuantumul burselor de merit, acestea devenind:

  • pentru elevii care au obţinut media între 8,50 – 8,99 – 200 lei/lună/elev;
  • pentru elevii care au obţinut media între 9,00 – 9,49 – 300 lei/lună/elev;
  • pentru elevii care au obţinut media între 9,50 – 9,99 – 400 lei/lună/elev;
  • pentru elevii care au obţinut media 10 – 500 lei/lună/elev;
  • pentru elevii care obţinut la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor organizate de Ministerul Educaţiei locul I – 400 de lei, locul II – 350 de lei, locul III – 300 de lei;
  • pentru elevii care obţinut la etapele judeţene ale competiţiilor, concursurilor cultural-artistice locul I – 400 de lei, locul II – 350, locul III – 300 de lei.

Hotărârea prevede că valoarea bursei de studiu pentru semestrul I al anului şcolar 2020-2021 este de 300 de lei/lună/elev.

Citește și:

ADRESĂ trimisă de Primăria Sectorului 1 către școli. „Cuantumurile pentru bursele sociale sunt prezentate ca fiind 150 de lei, cu 50% mai puțin decât în anii precedenți” – Asociația Elevilor din București
Propunerea Primăriei Sectorului 1 privind bursele “sfidează adevăratele nevoi ale elevilor” / Primăriile Sectoarelor 3 și 5 oferă aceeași sumă infimă – Consiliul Municipal al Elevilor București

5 comments
  1. Buna ziua,

    Ca sa ingrosam randurile domnilor Goe in viitorul “luminos” al acestui sector ar trebui sa ii recompensam pe toti cu medii de trecere…. ca 8,5 intr-un sistem “elitist si impartial” ca al nostru nu prea mai face doua parale .

    Elena

  2. Să fim serioși, la 9,64 am primit 180 pe 3 luni/adică 60 de lei pe lună, sumele enumerate mai sus sunt o povești:)))

  3. Nu sunt de acord cu acordarea burselor ca plătitor de taxe și impozite în sectorul 1 către elevii care nu îndeplinesc condiția să fie în circumscripția școlii și care prin metode mincinoase au fost înscriși de către părinți doar ca să fie la o școală din sectorul 1, cei mai mulți venind din Ilfov unde școlile sunt goale. Sumele sunt foarte mari, sistemul online facilitează obținerea notelor mari, iar școlile nu mai primesc bani mai mulți pentru condiții bune deoarece se duc către aceste familii care fraudează sistemul.

    1. Credeti dumneavoastra? Sunt copii care fac 3 ore până la liceu(din cauza calculatorului),acolo ii repartizează! Nu mai vorbiti aiurea daca nu stiti!

    2. mda …ar trebui să vedeți cum este pt un copil de 13 – 14 ani sa stea cate 6 sau 7 ore in fata calculatorului la ore ,apoi inca 4 sau 5 ore să își facă temele scrise și să învețe,sa ii vedeți cât sunt de desfigurați de oboseala la finalul zilei după atâtea ore in fata unui monitor și apoi să comentați.nu spun că toți depun același avort,dar cei care au rezultate deosebite cu siguranță da….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu: Dintr-o dată sunt părinți care își fac griji că “vai, Doamne!” merg copiii la școală, dar nu ne facem griji atunci când merg la festival, pe plaje supraaglomerate, în mall-uri supraaglomerate / Pe 13 septembrie părinții vor primi formulare de acord pentru vaccinare

“Nu ne facem griji pentru copii atunci când merg la festival, atunci când merg pe plaje supraaglomerate, atunci când merg în mall-uri supraaglomerate, dar dintr-o dată sunt părinți care își…
Vezi articolul

Apel pentru actualizarea urgentă a sistemului de educație din România, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, lansat de Coaliția pentru Educație / Organizația cere autorităților, pentru prima dată în mandatul ministrului Ligiei Deca, „să accelereze reformele curriculare”, deși ministra blochează noile planuri-cadru de cel puțin 6 luni

„Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România”, susține Coaliția pentru Educație într-un comunicat de presă în care face apel la…
Vezi articolul

Scrisoarea deschisă a unei profesoare în grevă, care a fost în stradă la proteste: Disprețul față de Educație a adus această țară în starea de acum. I-am scris președintelui României și am aflat că nu acordă audiențe

„I-am scris președintelui țării, în speranța unui dialog onest, ca de la profesor la profesor, despre starea precară a educației și am aflat că președintele României nu acordă audiențe”, se…
Vezi articolul

În a cincea zi a anului școlar 2023-2024, Ministerul Educației a reușit să pornească aplicația SIIIR – surse. Acum, profesorii și secretariatele școlilor trebuie să adauge manual elevii în fiecare clasă/grupă

Ministerul Educației a reușit să actualizeze aplicația SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) pentru anul școlar 2023-2024, potrivit surselor Eduepdu.ro. Acum, secretariatele școlilor vor adăuga manual…
Vezi articolul

Primarul din Buzău care ar fi luat două leagăne şi ar fi facilitat sustragerea a 5 uşi dintr-o grădiniţă, trimis în judecată / Le-ar fi folosit ulterior la pensiunea pe care o deținea

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Gura Teghii, Gheorghe Micleru (PMP), pentru săvărşirea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual, furt,…
Vezi articolul