Proiectul de lege a învățământului universitar a fost aprobat de comisia de învățământ a Camerei Deputaților: Erorile materiale de citare apar ca excepții la normele de etică universitară, au fost introduse amenzi pentru persoanele care cumpără sau vând lucrări de licență, masterat, doctorat

3.541 de vizualizări
Foto: © Larisa Shpineva | Dreamstime.com
Deputații din Comisia de Învățământ au aprobat marți proiectul de lege a învățământului universitar, cu modificările discutate și dezbătute în două zile, joi, 27 aprilie și marți, 2 mai. Urmează scrierea raportului comisiei, care conține toate amendamentele aprobate, apoi votul în plenul Camerei Deputaților și o nouă procedură de dezbateri la Senat, camera decizională pe legile Educației.

Cele mai importante modificări:

  • Rectorii în funcție la intrarea în vigoare a noii legi pot sta încă un deceniu la conducerea universităților, după ce un amendament PSD votat de toți deputații, cu excepția celor din USR, a eliminat forma propusă de Ministerul Educației din proiectul legii.
  • În același timp, propunerile ca rectorii și senatul universitar să aibă mandate de doar 4 ani și incompatibilitatea dintre liderii universitari și politicieni au fost respinse în Comisia de învățământ la dezbaterile pe legea învățământului.
  • Limitarea numărului de mandate pentru persoanele din conducerea universităților, altele decât rectorii a fost eliminată printr-un amendament la proiectul legii învățământului superior.
  • Au fost votate excepții la normele de etică universitară, la propunerea PSD: „ diferențele de concepție teoretică, experimentală sau practică, erorile materiale de citare, diferențele de interpretare a datelor, precum și diferențele de opinie“.
  • S-au introdus amenzi pentru persoanele care cumpără sau vând lucrări științifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe parcurs, precum și de finalizare a studiilor universitare de licență, masterat și/sau de doctorat. Pentru cei care cumpără amenda este de la 5.000 lei la 50.000 lei, iar pentru cei care vând de la 100.000 lei la 200.000 de lei, potrivit Art. 258
  • Și persoana aleasă într-o funcție de demnitate publică poate beneficia de o reducere a normei didactice de cel mult 50%, cu aprobarea senatului universitar. Această categorie nu era în varianta proiectului de la Ministerul Educației. În plus, personalul didactic care beneficiază de reducere de normă nu poate susține ore didactice la postul de bază în regim de cumul sau plata cu ora și nu poate susține activități didactice în calitate de cadru didactic asociat în alte universități, potrivit Art. 210, alin 24. 

Foto: © Larisa Shpineva | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Politizarea invatamantului superior si coruptia vor continua. Guvernantii si partidele se gandesc cum sa aibe bani in plus nu la calitate. Comunismul nu a disparut din Ro decat formal. Nu au nevoie de specialisti ci de voturi.

  2. Comisia pentru invatamant din Camera Deputatilor a transat si proiectul legii invatamantului „universitar” (nu-i mai spune “superior” – ca sa nu se supere unii ca ar fi …. inferiori !!!!) – modificarea coneptului fiind tacita!….
    Dar mult mai rapid (2 zile doar) si cu mult mai putine amendamente decat la proiectul legii invatamantului preuniversitar. … De ce oare?
    Daca nici Comisia pentru invatamant din Senat nu se va pronunta asupra SMECHERIEI JURIDICE constand in abrogarea declarata/ oficiala a Legii 87-2006 (de aprobare a OUG 75-2005 privind asigurarea calitatii educatiei) simultan cu…REINTRODUCEREA dispozitiilor si definitiilor AIUREA (contestate si contestabile) din acestea, in numeroase articole de lege noi (si in dublu exemplar – legea pentru invatamantul preuniversitar si legea pentru invatamantul universitar, totalizand aproape 600 pagini!!!), se pare ca avem toate sansele ca simulacrul asigurarii calitatii educatiei sa continue inca cel putin un deceniu (el are deja respectabila varsta de 18 ani ajungand acum la „majorat” cand ar fi trebuit sa se schimbe radical!)…
    A se vedea pe contributors.ro contributia mea intitulata „CE AM CASTIGAT SI CE AM PIERDUT PRIN SIMULAREA TIMP DE 18 ANI A ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI IN INVATAMANTUL NOSTRU PREUNIVERSITAR SI SUPERIOR”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea de Medicină Iași va primi în sesiunea de examene din vară doar studenți vaccinați, cu test negativ ori adeverință că au făcut COVID-19, susține LS Iași / Purtătorul de cuvânt al UMF: Nu există o asemenea decizie, dar se poartă discuții pentru a vedea dacă e oportună

Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași (UMF Iași) este acuzată de organizația Liga Studenților Iași că a decis, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație din 28…
Vezi articolul

Scoaterea Informaticii de la BAC generează reacția dură a celor mai bune universități: scrisoare către Andronescu de la profesorii de Informatică din Consorțiul Universitaria

Scoaterea informaticii de la bacalaureat – așa cum prevede viziunea pe educație lansată de Ecaterina Andronescu – generează reacția dură a celor mai bune universități*. Profesorii de informatică din Universitatea…
Vezi articolul

OFICIAL Universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale, după ce ordonanța de urgență creată și aprobată într-o săptămână, cu articole copy-paste din proiectul legii Cîmpeanu, a intrat în vigoare

A fost publicată, luni seară în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență prin care se înființează învățământul superior dual. Documentul conține pasaje întregi din proiectul legii Educației care a fost în…
Vezi articolul

LISTĂ Peste 100 de acte normative trebuie aprobate pentru implementarea Legii Învățământului Superior / Până la finalul acestui an vor fi emise 8 Hotărâri de Guvern – proiect în consultare publică

Ministerul Educației a lansat în consultare publică un proiect de ordin privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învățământ superior pentru aplicarea noii Legi a Învățământului…
Vezi articolul