Proiectul de lege prin care familiile vor putea angaja bone în baza unui contract de muncă individual, adoptat de Senat

240 de vizualizări
Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
Proiectul de lege adoptat ieri de Senat prevede că bonele vor putea fi angajate și prin contract individual de muncă încheiat între bonă și părinte. Propunerea legislativă merge în dezbatere la Camera Deputaților.
  • Amintim că Edupedu.ro a scris în luna aprilie că acest proiect a fost aprobat de către Guvern. Mai multe detalii aici.

Meseria de bonă este trecută în nomenclator din 2017, în România, dar până acum o persoană nu putea fi angajată ca bonă decât prin agenție specializată. Acum, potrivit proiectului, bonele vor putea fi angajate direct de către familii, printr-un contract individual de muncă.

Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă. La articolul 7, după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a)¹, cu următorul cuprins: „a¹) furnizarea serviciilor în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi părinte sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului, în calitate de angajator.”

După articolul 7 se introduce un nou articol, art. 7, 1, cu următorul cuprins:

  • ”Art. 7¹ (1) Persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 7, lit. a) și a¹), în calitate de angajator, au obligația de a întocmi un dosar personal pentru fiecare dintre bonele încadrate cu contract individual de muncă, de a-l păstra în bune condiții la sediu/domiciliu, precum și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
Ce cuprinde dosarul personal al bonei:

a) contractul individual de muncă și actele adiționale referitoare la modificarea,
suspendarea și încetarea contractului individual de muncă;


b) certificatul de calificare profesională obținut în conformitate cu prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările și completările
ulterioare sau diploma, certificatul sau alt titlu de bonă recunoscut sau echivalat
conform prevederilor Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi
calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările
şi completările ulterioare, dupa caz;

c) cazierul judiciar;


d) adeverința medicală care atestă că este aptă din punct de vedere medical pentru
exercitarea profesiei de bonă, inclusiv că nu se află în situația prevăzută la art. 6, lit
c);


e) raportul de evaluare psihologică eliberat de către un psiholog cu drept de liberă
practică din care să reiasă că persoana este aptă din punct de vedere psihologic să
exercite profesia de bonă;


f) adeverinţa care să ateste că nu se află în situația prevăzută la art. 6, lit. f), emisă de
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului
judeţean/consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială
se află domiciliul/reşedinţa bonei;


g) declarația pe propria răspundere din care să reiasă că nu se află în situația prevăzută la
art. 6 lit. b);


h) certificatul de integritate comportamentală, prevăzut la art. 3, lit. a) din Legea nr.
118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis
infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi
pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului
Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare ”.


Dacă potrivit contractului individual de muncă, bona are grijă de copil la domiciliul ei, și nu al copilului, mai este nevoie de următoarele documente pentru dosar:


a) pentru fiecare dintre persoanele care locuiesc împreună cu bona, o adeverinţă medicală
care să ateste îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 6 lit. d) şi e);


b) declaraţiile pe propria răspundere ale persoanelor care locuiesc împreună cu bona, din
care să reiasă că nu se află în situația prevăzută la art. 6 lit. a).

Expunerea de motive:

  • Citește aici ce acte ar trebui să depună părintele în calitate de angajator
Informații de context

In data de 05 august 2021, în Registrul General de Evidență a Salariaților, figurează 37 de contracte de muncă active pentru ocupația de bonă și 78 pentru ocupația de baby-sitter, conform datelor comunicate de Inspecția Muncii, pentru ocupațiile prevăzute în Clasificarea
Ocupațiilor din România. Pentru ocupația îngrijitor de copii, sunt înregistrate 13.925 contracte active, iar pentru cea de guvernantă, 562 de contracte.

Citește și:
Familiile vor putea angaja bone în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și părinte, potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern / Amenzi între 2000 și 6000 de lei pentru cei care nu realizează dosarul personal al bonei

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ultima zi de școală pentru elevi, de sâmbătă începe vacanța mare care are 86 de zile / Tot vineri este ultima zi de înscrieri pentru examene și pentru încheierea mediilor

Vineri, 16 iunie, este ultima zi de școală pentru copiii de grădiniță și pentru elevi claselor primare, gimnaziale și liceale, cu excepția învățământului tehnologic și profesional. Durata vacanței de vară…
Vezi articolul