Promisiunile pe Educație ale noului președinte al României, Nicușor Dan

5.732 de vizualizări
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Nicușor Dan a publicat cele câteva priorități ale sale pe Educație în documentul său programatic „Viziunea România Onestă”. Acesta precizează că „Educația trebuie tratată ca o chestiune de siguranță națională” și pune pe primul loc resursa umană din învățământ, dar vorbește și despre dezvoltarea gândirii critice.

„De calitatea școlii de azi depinde forța României de mâine – economică, democratică, culturală”, potrivit documentului citat.

Nicușor Dan precizează că „investiția în profesori, în copii și în adaptarea școlii la lumea reală este cea mai strategică decizie pe care o poate lua un stat responsabil”.

„Profesionalizarea resursei umane din educație” înseamnă, pe scurt în planul de promisiuni al noului președinte „creșterea motivației cadrelor didactice prin salarii competitive, formare continuă de calitate și promovare pe criterii meritocratice”.

Pentru prima dată într-un program prezidențial apare ca temă „dezvoltarea gândirii critice”. Iar explicația pentru această promisiune ar fi aceea că ar putea avea loc „revizuirea programelor școlare și instruirea specifică a profesorilor pentru a încuraja gândirea independentă, argumentarea logică și capacitatea de analiză”.

În privința corelării educației cu piața muncii, Nicușor Dan scrie că „elaborarea, împreună cu mediul de afaceri, a unei strategii care să alinieze învățământul preuniversitar și universitar la nevoile economiei reale” ar fi soluția.

La fel ca toate programele de Guvernare din ultimii 10 ani, și aici apare discuția despre investițiile în educația timpurie, care ar trebui să se materializeze prin „construirea de creșe și formarea personalului calificat, ca parte a unui program național de sprijin pentru primele etape din viața copilului”, potrivit viziunii lui Nicușor Dan

Ultima chestiune abordată pe această temă a Educației, în viziunea lui Nicușor Dan, este combaterea abandonului școlar. Iar asta s-ar face prin „asigurarea de mese calde, transport școlar și alte măsuri sociale, precum și stimulente pentru cadrele didactice care predau în comunități vulnerabile”, se mai arată în document.

Foto: ID 375405240 © LCVA | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Perplex, acest ministru are numai vorbe in „portofoliu” si mai nou idei tampite despre titularizare. Cu cat mai multe idei de-astea, cu atat mai multe sanse ca scolile, aservite politic, sa nasca mici georgisti si simionisti. Odata ce ai pus profesorul sa se milogeasca unor directori sau inspectori de partid, ti ai dat foc la valiza si o sa fie pericolul extremismului la fiecare runda de alegeri. Lasati titularizarea cum e! Nu creati portite pentru nepotisme si acoliti politici, dom’ mEnistru.

  2. In primul rand sa-l puna pe domnul profesor universitar doctor psiholog la treaba. De 4 luni domnul in cauza trage chiulul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concursul pentru inspectorii școlari este imposibil de organizat, tehnic și legal, în acest moment, spune secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion: Ne-am dori foarte mult ca orice funcție de conducere să fie ocupată printr-un concurs

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion, spune că „tehnic și legal, în acest moment, organizarea concursului pentru inspectorii școlari este imposibilă”. Într-o intervenție la Prima News, de vineri,…
Vezi articolul

Lista intermediară cu punctajele obținute de școlile care au aplicat pentru sute de mii de euro ca să piloteze noi planuri-cadru și modele de carieră didactică, publicată cu întârziere de Ministerul Educației / Bugetul de 12 milioane de euro ar ajunge la 35 de proiecte care includ 73 de școli – estimare

Lista intermediară a punctajelor obținute de școlile care au aplicat pentru granturi de 200.000 de euro ca să piloteze noi modele curriculare – alte feluri de planuri-cadru sau noi modele…
Vezi articolul

Elevul de 17 ani acuzat că a trimis amenințările la școli și spitale a fost reținut și e cercetat pentru infracțiunea de amenințare în scop terorist, anunță DIICOT / O elevă de 14 ani l-a ajutat să trimită circa 1.000 de mesaje

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au hotărât ca adolescentul de 17 ani, acuzat că a trimis mesaje de amenințare la școli și spitale, să…
Vezi articolul

Saga voucherelor educaționale de 500 de lei. Ministerul proiectelor europene susține că peste 666 de mii de elevi ar fi primit banii în anul școlar trecut, dar datele defalcate pentru județul Iași nu corespund cu cele de la Ministerul Educației

Anul școlar trecut 2024-2025 ar fi fost alimentate 666.373 de vouchere educaționale în valoare de 500 de lei prin programul cu fonduri europene, potrivit datelor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene…
Vezi articolul

Educația financiară – abordată „transversal” în proiectul planurilor-cadru pentru liceu, la economie, matematică și în „zona descentralizată”, spune ministrul Daniel David / Locul ei – „în acele competențe personale, sociale și antreprenoriale” 

Locul educației financiare „eu acolo l-aș vedea, ca fiind foarte important în acele competențe personale, sociale și antreprenoriale”, a spus ministrul Daniel David marți, 4 februarie, în cadrul evenimentului de…
Vezi articolul

Rusia va interzice prin lege elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul orelor, de la 1 septembrie 2024 / Legea va creşte autoritatea profesorilor şi va îmbunătăţi comunicarea în sălile de clasă, spune președintele Camerei inferioare a parlamentului rus

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a aprobat miercuri o lege care le interzice elevilor să folosească telefoanele mobile sau tabletele cu cartele SIM în timpul orelor, transmite…
Vezi articolul