Punctajele profesorilor, directorilor și inspectorilor școlari, pentru gradația de merit 2025, au fost publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București / Model de cerere pentru contestație

18.513 vizualizări
Foto: captură punctaje
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat documentul cu punctajele profesorilor, directorilor și inspectorilor școlari pentru gradația de merit 2025. Acestea sunt punctajele inițiale, iar cadrele didactice nemulțumite pot depune contestație în zilele de 2 și 3 iunie, potrivit calendarului oficial. Vezi mai jos, în articol, modelul de cerere pentru contestație.

Profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor să ia gradația de merit, pentru o perioadă de 5 ani, au depus dosarele la secretariatele școlilor, în perioada 5-9 mai, conform calendarului oficial.

Spre deosebire de anul trecut, în 2025 sunt acceptate doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

„Se acceptă doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, conform Hotărârii Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu modificările și completările ulterioare, respectiv de parteneri sociali ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Documentele emise de alte instituții, organizații non guvernamentale, sau organisme instituționale, pot fi depuse și acceptate ca documente justificative numai în condițiile în care sunt vizate prin semnătură/certificate de directorul unității de învățământ sau de un reprezentant al inspectoratului școlar (ex: inspector școlar care coordonează disciplina/ domeniul, inspector școlar general adjunct, inspector școlar general)”, conform metodologiei.

Recent, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat la prezentarea raportului săptămânal că documentele pentru obținerea gradației de merit 2025 „nu poți să le pui pur și simplu la dosar”. „Trebuie să fie confirmate de conducerea școlii”, a precizat acesta. Răspunsul a venit după ce ministrul a fost întrebat ce părere are despre diplomele și certificatele false.

Lista cu punctajele inițiale poate fi consultată mai jos:

Conform ISMB, cererea de contestație semnată de candidat va fi însoțită de copia CI. Validarea cererii depuse se realizează în momentul în care se transmite numărul de înregistrare. Contestațiile se depun în perioada 2-3 iunie.

Model de cerere

Calendarul pentru acordarea gradațiilor de merit

4. Depunerea de către candidaţi a dosarelor la secretariatul unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică. Perioada: 5 – 9 mai 2025

5. Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului şcolar/Ministerului Educației și Cercetării, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Perioada: 12 – 13 mai 2025

6. Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate; verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit; aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestei liste la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării după aprobarea de către comisia de evaluare, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Perioada: 14 mai  – 30 mai 2025

7. Depunerea/Transmiterea contestaţiilor privind punctajul acordat şi stabilirea numărului gradaţiilor de merit ce pot fi redistribuite. Perioada:  2 – 3 iunie 2025

8. Soluţionarea contestaţiilor de către comisia de contestaţii, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestora la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Termen: 4 – 12 iunie 2025

9. Înaintarea la Ministerul Educației și Cercetării a listelor cu personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, validat, precum şi listelor cu personalul didactic civil din unităţi militare de învăţământ preuniversitar, validat, în vederea acordării gradaţiei de merit. Termen: până la 27 iunie 2025

10. Emiterea ordinului ministrului Educației și Cercetării pentru aprobarea listelor cu personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat care beneficiază de gradaţie de merit. Termen: până la 1 august 2025

Despre gradația de merit

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:

Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bazăGradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

În anul școlar 2022-2023, în sistemul de învățământ preuniversitar erau 212.332 de cadre didactice, potrivit Ministerului Educației. Pe aceste date, 16% înseamnă că aproape 34.000 de profesori încasează an de an acest spor de 25% din salariul de bază.

Citește și:
Gradație de merit 2025. Dosarele se depun la secretariatele școlilor, în perioada 5-9 mai. Documentele pe care le au de pregătit profesorii și calendarul complet


3 comments
  1. Nu s-a schimbat mare lucru,pt că de peste 10 ani criteriile sunt cam același..ceea. e s-a schimbat în rău este că eu nu pot sa îl văd în tabel pe colegul său colega evaluat(a),pt că în tabel in loc de nume sj prenume poate sa apară Cj in cod și atunci nu mai știi dacă ești tu mai bun sau partea cealaltă la anumite criterii,dar chiar daca ai fi văzut asta,tot nu puteai contesta rezultatul colegului ,ci trebuia să vorbești doar despre dosarul tău..altfel pt cei care obțin locul 1,2 și 3 la olimpiade naționale sau internaționale sa poată acumula doar din asta macar 120 puncte,că sa le vina mult mai ușor apoi să ia maxim de puncte,pt că în ziua de azi sunt destui cu astfel de rezultate și nu au gradații, deoarece criteriile sunt doar pt strângătorii de hârtii.

  2. păi și ce folos are aceasta publicate daca sunt anonime , fiecare e cu mama lui .
    e post public ? e platit din bani publici colectati de la populație ? pai atunci sa fie public și unde se duc acei bani și pe ce anume

  3. Am depus dosarul de gradație cu 98 de puncte, comisia mi-a acordat 88 de puncte, inspectorul de specialitate mi-a depunctat mai multe adeverințe date de conducerea unității ( un proiect la care am lucrat cu o grupă de 100 de elevi fiind lector în cadrul proiectului ” PROIETNICA, am fost membru în comisia de evaluare a claselor II, IV, VI.) și mai multe adeverințe , care nu s au luat în considerare, ajungând la 69 puncte. Totul s-a făcut în mod abuziv, vă rog ajutați-mă pentru un punctaj corect. Contestația cu siguranță este inutilă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației și Cercetării: Sentimentul meu este că poate forțăm și pierdem ideea de olimpiadă, o facem mai degrabă pentru a obține niște burse sau niște locuri la universitate și nu pentru a fi bun în domeniul respectiv

Olimpiadele școlare devin mai degrabă un mijloc „pentru a obține niște burse sau niște locuri la universitate”, decât o competiție menită să cultive performanța, a afirmat ministrul Daniel David, miercuri,…
Vezi articolul

„Dacă un elev refuză să participe, refuză să comunice cu tine, atunci nu ai încotro, va trebui să existe și corigență” – spune secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Sorin Ion / Legislația prevede că elevii cu note insuficiente sau cu absențe „sunt declarați amânați”, nu lăsați corigenți

Anul acesta pot fi lăsați elevi corigenți, dă asigurări secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, responsabil pentru învățământul preuniversitar. Acesta a declarat, pentru scoala9.ro, că „dacă un elev…
Vezi articolul

Judecătorul Cristi Danileț, despre grilele la BAC inspirate din examenele magistraților: Am distrus justiția cu întrebările grilă, iar acum la liceu? Ferească cerul!

Subiectele de examen tip grilă au “transformat candidații la INM în niște memoratori de manuale și legi și îmbulinatori de răspunsuri”. Avertismentul a fost lansat de judecătorul Cristi Danileț, după…
Vezi articolul

Vaccinarea colectivă a elevilor a început la Colegiul „Mihai Eminescu” din Botoșani. „Se apropie examenele naționale și copiii trebuie să fie pregătiți, trebuie să se protejeze pe ei și să fie prezenți la examen” – directorul Colegiului

Zeci de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au fost vaccinaţi, marţi, împotriva COVID-19, în cadrul cabinetului medical al unităţii de învăţământ, relatează Agerpres. Elevii…
Vezi articolul