Rata de promovare la BAC 2019 a fost de 69,07%, iar 2.421 de elevi au promovat contestând notele. Pentru prima dată în istorie, Ministerul nu a mai anunțat rata de promovare finală

2.482 de vizualizări
Din cei 129.167 de elevi prezenți la BAC 2019 au reușit să promoveze examenul 69,07%, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor publicate pe edu.ro. Rata de promovare a crescut cu 1,87 de puncte după contestații. Spre deosebire de comunicatele date în fiecare an după această etapă, Ministerul Educației a „omis” anul acesta să mai publice rata de promovare totală, publicând în schimb, separat, rata de promovare pentru promoția curentă, situată la 75,5%, și rata de promovare pentru promoțiile anterioare 26,1%.

Într-un comunicat publicat pe site-ul edu.ro autoritățile precizează faptul că „rata finală de promovare (după soluționarea contestațiilor), înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoția 2018-2019 și au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019, este de 75,5%.”

Ministerul face apoi comparații pentru a pune în lumină rezultatele mai bune ale promoției actuale față de cele ale promoției de anul trecut, care a susținut Bacalaureatul în iulie 2018, arătând următoarele: „comparativ cu rezultatele finale din sesiunea iunie-iulie a anului trecut (74,7%), majorarea ratei finale din acest an – promoția curentă – este de 0,8%”

2.421 de elevi au luat BAC-ul la „proba” de contestații

După soluționarea contestațiilor, 89.215 candidați (din 129.167 prezenţi) au promovat examenul (în creștere de la 86.794 de candidați reușiți inițial).

Numărul mediilor de 10 a crescut la 224 (iniţial au fost înregistrate 177). Asta înseamnă un număr de 47 de elevi.

HARTA rezultatelor finale de la BAC 2019 poate fi consultată aici.

În comunicatul citat, Ministerul scrie abia în partea a doua despre ce s-a întamplat cu mediile elevilor care au dat acum Bacalaureatul, dar care nu au fost din promoția actuală. Pentru ei „rata de promovare a celor 16.722 de absolvenți este de 26,1%”. Oficialii separă astfel „generațiile” de elevi, fără să publice și rata de promovare finală a tuturor celor care au dat Bacalaureatul anul acesta în sesiunea iulie. Menționăm că în toți anii trecuți Ministerul a anunțat de fiecare dată rata de promovare finală, potrivit comunicatelor emise de instituție. (sursa 2018) (sursa 2017) (sursa 2016) (sursa 2015) (iar exemplele ar putea continua)

Rata de promovare din 2019 este foarte apropiată de cea din 2018, devenind cea mai mică din ultimii 3 ani, după ce înaintea contestațiilor era cea mai mică din ultimii 4 ani.

Ministrul a anunțat un număr mult mai mic de contestații

Au fost depuse 47.999 de contestaţii, anunță instituția, după ce Ecaterina Andronescu, ministrul educației, anunțase în urmă cu trei zile că sunt „aproximativ 40.000”. Or 40.000 ar fi însemnat cel mai mic număr de contestații din ultimii 5 ani. În realitate, cele 47.999 de contestații arată că Bacalaureatul 2019 a avut cel mai mare număr de contestații din 2015 încoace.

Numărul de contestații de la Bac sesiunea iulie:

  • 2019 – 47.999
  • 2018 – 44.401 (sursa
  • 2017 – 42.212 (sursa)
  • 2016 – 44.398 (sursa)
  • 2015 – 50.501 (sursa)

La ce materii au fost cele mai contestate lucrări:

  • 18.954 la proba de Limba și literatura română scris,
  • 449 la proba de Limba și literatura maternă scris,
  • 15.478 la proba de Matematică/Istorie
  • 13.118 la proba la alegere.

În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,53 puncte: 0,58 puncte la proba E)a), 0,67 puncte la proba E)b), 0,46 puncte la proba E)c) și 0,44 puncte la proba E)d).

Înscrierea candidaților pentru a doua sesiune se va derula între 15 și 19 iulie. Candidații care promovează examenele de corigențe se pot înscrie în data de 26 iulie. Probele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2019 se vor desfășura între 21 august și 7 septembrie.

Comunicatul de presă al ministerului, așa cum a fost publicat:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Mirabela Grădinaru în emisiunea „La Cină” moderată de Ionela Năstase la Digi 24 / Captură Youtube.com

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan: Salariul de profesor nu mi-ar fi permis să-mi plătesc chiria în București. Am ales să rămân în corporație / Prima doamnă povestește cum a renunțat „la visul de a deveni profesor” de Geografie

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan și prezentată oficial de administrația prezidențială cu apelativul „prima doamnă”, a povestit într-un interviu pentru jurnalista Ionela Năstase la Digi 24 că pentru ea…
Vezi articolul

Sindicatele profesorilor amenință cu proteste, dacă nu vor fi abrogate măsurile din Legea Bolojan: Primim semnale alarmante din întreaga țară privind reducerea drastică a numărului de clase de gimnaziu și liceu. Peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă

Sindicatele din Învățământ solicită abrogarea de urgență a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora și la creșterea normei didactice, potrivit…
Vezi articolul

Fond național pentru burse, pentru a susține meritul și performanța elevilor și studenților, inclusiv cu contribuția unor companii – propunerea ministrului Daniel David până la stabilizarea fiscală

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că premiile pentru olimpici au fost protejate, iar bursele de excelență ar putea fi reintroduse după stabilizarea fiscală. Pană atunci „ne-ar plăcea…
Vezi articolul