Uniunea Sindicatelor Libere din Învațământ (USLI) Gorj reacționează la declarațiile premierului Ilie Bolojan în privința acțiunii de boicot a simulărilor examenelor naționale. Sindicatul transmite că „nu putem decât să constatăm ipocrizia de care dați dovadă prin transferarea haosului creat prin deciziile dumneavoastră în responsabilitatea dascălilor”. Amintim că șeful Executivului a declarat că profesorii au o responsabilitate profesională în serviciul public și că protestele nu ar trebui să afecteze elevii.
- Simularea Evaluării Naționale 2026 începe pe 16 martie cu proba la Limba și literatura română, conform calendarului oficial.
- Amintim că, la nivel național, sindicatele din Învățământ au transmis că peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unei informări.
„Domnule Prim-ministru, responsabilitatea pentru haosul din învățământul românesc aparține, în general, clasei politice care a menținut subfinanțat unul dintre cele mai importante sectoare de activitate şi, în special, acțiunilor Guvernului condus de dumneavoastră”, se arată în comunicat.
USLI GORJ precizează că profesorii, prin aceste forme de protest, atrag atenția asupra faptului că învățământul este în „moarte clinică”:
„Nu putem decât să constatăm ipocrizia de care dați dovadă prin transferarea haosului creat prin deciziile dumneavoastră în responsabilitatea dascălilor. Profesorii recurg la aceste forme extreme de protest pentru a atrage atenția societății asupra faptului că învățământul este în „moarte clinică”.”
Sindicatul transmite părinților că elevii vor beneficia de sprijinul profesorilor pentru pregătirea examenelor naționale:
„În același timp, îi asigurăm atât pe părinți, cât și pe elevii afectați de aceste forme de protest, că vor beneficia de tot sprijinul cadrelor didactice pentru pregătirea examenelor naționale. În același timp, amintim faptul ca profesorii au organizat simulări locale sau județene, însă refuză să participe la acțiunile coordonate de Ministerul Educației, din cauza măsurilor enumerate mai sus. Cadrele didactice dau dovadă de responsabilitate, spre deosebire de Guvernul României.”
Vineri, 13 martie, Ministerul Educației a transmis că în 127 de unități de învățământ nu se organizează simularea Evaluării Naționale 2026. Cele mai multe școli sunt din municipiul București și din județele Ialomița, Covasna și Vaslui, potrivit surselor Edupedu.ro.
În 40 de școli din București, peste 3.000 de elevi nu vor susține simularea Evaluării Naționale 2026, potrivit unui răspuns transmis de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la solicitarea Edupedu.ro.
Redăm comunicatul integral al USLI GORJ:
„Uniunea Sindicatelor Libere din Învațământ Gorj ia act, cu stupoare, de recentele declarații ale domnului prim-ministru referitoare la neparticiparea cadrelor didactice la simulările naționale, făcând apel la “responsabilitatea profesorilor” pentru a nu adera la „actiuni care afectează copiii”.
Domnule Prim-ministru, responsabilitatea pentru haosul din învățământul românesc aparține, în general, clasei politice care a menținut subfinanțat unul dintre cele mai importante sectoare de activitate şi, în special, acțiunilor Guvernului condus de dumneavoastră.
Domnule Prim-ministru, poate ați uitat care au fost efectele hotărârilor luate de Guvernul pe care îl conduceți:
1. Mărirea numărului de elevi la clasă: în România, o formațiune de studiu poate avea până la 34 de elevi, spre deosebire de statele din vestul continentului, unde o clasă are maximum 20–22 de elevi.
2. Creșterea normei didactice: susțineți că în Germania aceasta ajunge la 24 de ore. Ceea ce omiteți este faptul că cele 24 de ore se regăsesc în învățământul preșcolar (la noi sunt 25 de ore), în timp ce, pentru nivelurile superioare, norma este între 14 și 22 de ore, în funcție de landuri și de vechime.
3. Comasarea școlilor și a claselor: care este eficiența învățământului în condițiile în care majoritatea elevilor din mediul rural învață în sistem simultan?
4. Plata cu ora (22 de lei pentru un profesor): această sumă se primeşte în contextul în care se alocă 27 de lei pentru un deținut care beneficiază de hrană și „cazare” plătite de stat!
5. Scăderea cuantumului burselor elevilor și studenților.
6. Manageri cu 10–15 ore de predare: considerați că o școală poate fi manageriată eficient, dacă directorii alocă 50–75% din timp activităților instructiv-educative?
7. Alocarea a mai puțin de 15% din bugetul consolidat al statului pentru educație. Clasa politică încalcă legea de 15 ani și nu a alocat niciodată pentru învățământ cuantumul prevăzut de legea 1/2011 si legea 198/2023!
Având în vedere cele expuse mai sus, nu putem decât să constatăm ipocrizia de care dați dovadă prin transferarea haosului creat prin deciziile dumneavoastră în responsabilitatea dascălilor. Profesorii recurg la aceste forme extreme de protest pentru a atrage atenția societății asupra faptului că învățământul este în „moarte clinică”.
În același timp, îi asigurăm atât pe părinți, cât și pe elevii afectați de aceste forme de protest, că vor beneficia de tot sprijinul cadrelor didactice pentru pregătirea examenelor naționale. În același timp, amintim faptul ca profesorii au organizat simulări locale sau județene, însă refuză să participe la acțiunile coordonate de Ministerul Educației, din cauza măsurilor enumerate mai sus. Cadrele didactice dau dovadă de responsabilitate, spre deosebire de Guvernul României.
Biroul Operativ al U.S.L.I. Gorj”
Informații de context
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, le-a transmis profesorilor că le respectă dreptul de a-și exprima nemulțumirile, dar că e gata să organizeze simulările cu acele cadre didactice care nu participă la boicot. În același timp, ministrul spune că sunt suficienți profesori evaluatori înscriși pentru a organiza simulările celor două examene, Evaluarea Națională 2026 și Bacalaureat 2026, dar subliniază, în poziția oficială transmisă presei, că profesorii se mai pot înscrie să participe la simulări până pe 12 martie.
Potrivit Ministerului Educației, în cazul în care profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026, care urmează să se desfășoare începând cu 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au acuzat Guvernul și Ministerul Educației că dau „un apel la iresponsabilitate”, după ce au cerut profesorilor „responsabilitate profesională” pentru organizarea simulărilor examenelor naționale. „Este un discurs profund ipocrit, rostit de reprezentanții unui aparat de stat care a legiferat, cu bună știință, iresponsabilitatea față de viitorul copiilor noștri”, au transmis sindicatele într-un comunicat public pe 6 martie.
Angela Casariu, profesoară de Istorie la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, a declarat pentru TVR Info că acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale „nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor”. Aceasta a afirmat că „suntem la capătul puterilor”.
Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate ale referendumului trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare. Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical.
Ministerul Educației și Cercetării a trimis către inspectoratele școlare procedura oficială pentru organizarea și desfășurarea simulărilor examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.
În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.
Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
- 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
- 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
- 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
Calendar simulare Bacalaureat 2026:
- 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
- 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
- 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
- 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
- 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor