Președintele Iohannis: Actualizarea programelor școlare și a modului de predare nu mai poate fi amânată

3.899 de vizualizări
Foto: presidency.ro
„Actualizarea programelor școlare și a modului de predare nu mai poate fi amânată”, a transmis președintele României, Klaus Iohannis, la festivitatea de deschidere a anului școlar 2022-2023 de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București.

„Viitoarele legi ale Educației ar trebui să pună în aplicare în școlile românești schimbările pe care evoluțiile societății și ale științei ni le-au arătat ca fiind necesare. Educația trebuie centrată pe profilul elevilor și al studenților, luând în calcul interesele diverse ale acestora, potențialul individual care trebuie sprijinit și provocările globale. De aceea, actualizarea programelor școlare și a modului de predare nu mai poate fi amânată”, a transmis acesta.

Amintim că elevii care au intrat în clasele a IX-a și a X-a nu vor avea manuale noi, ci tot pe cele aprobate în anul 2004. Ei care au acum 14-15 ani au fost primii care, în anul 2012, au intrat în clasa pregătitoare având curriculum complet nou pentru învățământul primar, apoi pentru cel gimnazial. – detalii aici

Pentru ei, reforma curriculară a fost oprită de actualul ministru Sorin Cîmpeanu, care a luat decizia să nu aprobe planurile cadru pentru liceu în anul 2021, din cauză că au fost primite prea multe propuneri de modificare în sesiunea de dezbatere publică. Fuseseră lansate în consultare pe 5 ianuarie 2021, iar în februarie ministrul anunța că „poate ar fi cazul să ne oprim și să ne gândim un pic”, ca mai apoi tot Cîmpeanu să spună că vor fi gata pentru toamna lui 2022. Apoi următorul termen a fost anunțat a fi septembrie 2023.

Klaus Iohannis a mai vorbit despre creșterea ponderii materiilor opționale: „Eu sunt profesor de fizică și știu că este greu să iubești științele fără să faci experimente, așa cum este greu să iubești limba română fără ca cineva să îți educe gustul pentru lectură. Creșterea ponderii materiilor opționale și diversificarea acestora, pentru toate ariile curriculare, reprezintă la rândul lor pași importanți în direcția corectă”.

Cu referire la cadrele didactice, președintele a spus că n-au fost recompensate „pe măsura așteptărilor: „Dumneavoastră ați demonstrat, în ultimii ani, că sunteți capabili și hotărâți să reinventați mijloacele tradiționale de predare pentru a face ca educația să continue, chiar și atunci când pandemia ne-a impus restricții severe. Ați fost și sunteți motorul unui sistem care de multe ori n-a știut să vă recompenseze pe măsura eforturilor”.

Informații de context

Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat săptămâna trecută că noile planuri-cadru pentru liceu ar urma să fie finalizate în perioada octombrie-noiembrie 2022. Acestea ar urma să intre în vigoare din septembrie 2023, potrivit ministrului.

Proiectul Legii învățământului preuniversitar prevede la art. 75 că disciplinele din trunchiul comun sunt următoarele: limba și literatura română, matematică, științe, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane.

La sfârșitul lunii iunie, Sorin Cîmpeanu a enumerat 11 discipline în trunchiul comun din viitoarele planuri-cadru pentru liceu, în cadrul unui interviu la TVR Info.

Este vorba despre următoarele discipline:

  1. Matematică
  2. Limba română
  3. Fizică
  4. Chimie
  5. Biologie
  6. Istorie
  7. Geografie
  8. Economie
  9. Sociologie
  10. Logică
  11. Filosofie

Iată ce prevede art. 65 din Legea Educației Naționale 1/2011 în privința planurilor-cadru și programelor școlare:

„(1) Planurile-cadru de învățământ cuprind disciplinele, domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii și opționale, precum și numărul minim și maxim de ore aferente acestora.

(2) Trunchiul comun se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii, iar curriculumul la decizia școlii se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire opționale.

(3) Programele școlare stabilesc, pentru fiecare disciplină, domeniul de studiu/modulul de pregătire din planul de învățământ, finalitățile urmărite și evidențiază conținuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental și aplicativ, oferind orientări metodologice generale pentru realizarea și evaluarea acestora.”

Programe pentru formarea profesorilor

În acest moment nu există niciun niciun program/proiect pentru formarea profesorilor pentru pedagogie modernă. Există proiectul CRED, dinainte de pandemie, care a format 47.662 de profesori din gimnaziu și primar pentru noul curriculum.

Proiectul PROF a fost lansat anul trecut de către Ministrul Educației și este finanțat din fonduri europene în valoare de 28 de milioane de euro.

În luna mai 2021, Anca Petrache, managerul proiectului PROF, spunea că în decembrie 2023 vom avea cel puțin 28.000 de cadre didactice care să fi parcurs programul de formare pentru mentoratul de carieră didactică: „Ce vom avea în decembrie 2023? Rezultate previzionate, cum scrie în ghidul programului: vom avea cel puțin 28.000 de cadre didactice care să fi parcurs programul de formare pentru mentoratul de carieră didactică și care, nu doar că au parcurs programul, ci să și poată să demonstreze reale abilități și competențe de mentorat didactic. În esență, care să poată spune cu fruntea sus că sunt profesori, profesori de secol XXI ai sistemului național de învățământ”, a mai spus Petrache.

Proiectul PROF își propune crearea a 100 de Baze de Practică Pedagogică (BPP) și asigurarea mentoratului profesional pe durata întregii cariere didactice. Lista acestora poate fi consultată aici.

În Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt alocate fonduri pentru formarea în pedagogie digitală a 100.000 de profesori, cu termen trimestrul al III-lea 2025.

Citește și:
Elevii care intră în clasele a IX-a și a X-a, în septembrie, nu vor avea manuale noi, ci vor învăța tot de pe cele aprobate în 2004, înainte să se fi născut / Profesorii de liceu vor avea un nou set de „repere metodologice”, anunță secretarul de stat Cristescu
Klaus Iohannis, mesaj pentru elevi despre integritate, în timp ce legile educației prevăd amnistierea plagiatorilor: Să nu vă temeți de competiția justă și să nu deveniți niciodată tributari lucrurilor obținute facil – VIDEO
Noile planuri-cadru pentru liceu vor fi finalizate în octombrie-noiembrie, anunță ministrul Educației

2 comments
  1. >>actualizarea programelor școlare și a modului de predare nu mai poate fi amânată
    LOL, pana acum nu au facut ABSOLUT NIMIC. Discursurile dulapului sunt interesante insa sunt complet paralele cu realitatea, precum sinele de tren.

    >> proiectul CRED
    Aici profii au invatat sa deschida un browser web si sa nu scrie un email cu majuscule. O adevarata revolutie in formarea lor lol.

    >>Proiectul PROF
    Nu aduce ABSOLUT, dar ABSOLUT NIMIC nou in modul de predare.

    1. Cursurile CRED sunt jenante. Justifica niste bani grei veniti din surse perfect legale, fara sa ofere nimic bun participantilor. Informatiile predate acolo sunt derizorii in ciuda publicitatii agresive pe care si-o fac. E ca la teleshopping. La fel e si cu cei de la Merito. Sunt premiati nu profesorii cu adevarat buni, ci profesorii care au in spate o gaselnita sau o poveste, in urma unor recomandari dubioase. Cunosc 4 profesori laureati Merito care nu au un randament iesit din comun la catedra, dar care se lauda permanent pe Facebook si posteaza frenetic linguseli sau cursuri de doi bani la care cadrele didactice invata sa decupeze lozinci sau sa dea shutdown la computer. Nu am comentat cu rautate. Acesta este adevarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

VIDEO Garanția pentru copii, un program pentru patru categorii vulnerabile de copii, care ar trebui să construiască pachete sociale integrate. Dragoș Pîslaru, raportor pentru proiect: După adoptare, România va trebui să-și desemneze un coordonator național și în 6 luni va trebui să aibă o strategie

Garanția pentru copii va însemna o investiție în viitor, a declarat deputatul european Dragoș Pîslaru, Raportor din partea Renew Europe pentru rezoluția Parlamentului European privind Garanția pentru Copii și membru…
Vezi articolul

Ministerul Educației stârnește reacția dură a mai multor asociații de elevi cu o nouă ordonanță de urgență privind transportul școlar. Asociațiile elevilor din mai multe județe: “O batjocură”, gratuitatea e înlocuită cu decontul

Ministerul Educației a publicat, săptămâna aceasta, un nou proiect de ordonanță de urgență privind regulile pentru transportul gratuit în cazul elevilor care nu învață în localitatea de domiciliu. Proiectul a…
Vezi articolul

Scrisoare semnată de profesori ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării: Situația apărută la Gazeta sporturilor (GSP) are ramificații periculoase pentru exercitarea profesiei de jurnalist

Cadrele didactice de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, au semnat o scrisoare prin care semnalează că situația apărută la Gazeta sporturilor (GSP) „are ramificații periculoase…
Vezi articolul