Rectorul-parlamentar Marilen Pirtea confirmă că hoții i-au spart casa, sâmbătă seara: Trebuie înăsprite pedepsele. Voi iniția modificări legislative în acest sens / Nu țin acasă bani, îi țin la bancă, și nici bunuri de valoare

981 de vizualizări
Marilen Pirtea / Foto: Arhivă personală
Marilen Pirtea / Foto: Arhivă personală
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a confirmat pentru Edupedu.ro că locuința sa a fost atacată de hoţi, sâmbătă seară. „E revoltător să ți se invadeze spațiul intim. Nu țin acasă bani, îi țin la bancă, și nici bunuri de valoare”, a declarat Pirtea.

Acesta a precizat că nu era acasă „când s-a întamplat evenimentul”.

Trebuie înăsprite pedepsele pentru astfel de situații, în vederea protecției cetățenilor în propriile locuințe. Dincolo de furturi, e pusă în pericol viața cetățenilor. Voi iniția modificări legislative în acest sens”, a declarat Marilen Pirtea pentru Edupedu.ro.

Amintim că Marilen Pirtea este la al treilea mandat de deputat din partea PNL, la al patrulea mandat de rector al Universității de Vest din Timișoara și este în discuții pentru a prelua conducerea Ministerului Educației și Cercetării, după ce Daniel David și-a dat demisia, pe 22 decembrie 2025.

Casa rectorului Marilen Pirtea, dar şi casele unor directori de spitale au fost atacate de hoţi sâmbătă seară, care au furat aproape jumătate de milion de euro, relatează News.ro.

Surse din rândul anchetatorilor citate de agenția de presă spun că unele locuinţe nu aveau sistem de protecţie, alarme sau camere de supraveghere. Hoţii ar fi plecat cu bani şi bijuterii, producând un prejudiciu de jumătate de milion de euro.

Inspectoratul de Poliție Județean Timiş a anunțat că „la data de 24.01.2026, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Ghiroda au fost sesizaţi de către doi bărbaţi cu privire la faptul că, din locuinţele acestora situate în localitatea Dumbrăviţa, persoane necunoscute ar fi sustras o sumă de bani şi mai multe bunuri. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, identificării şi depistării persoanelor bănuite de comiterea faptelor şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, notează News.ro.


5 comments
  1. Bine bre’, pana sa iti spargă ție casa, pedepsele erau ok, nu-i asa?

    Abia dupa ce ai pățit-o tu începi sa te gândești destul ca legile sunt proaste. Oare legile sunt proaste sau parlamentarii care au condus încă mai conduc sunt slabi (ca sa nu folosesc acelasi cuvânt? Sunteți puși acolo sa reparati doar ceea ce va doare sau pentru a face legi in beneficiul ge eral al cetățeanului?

      1. Astea-s case suplimentare, în Ghiroda, nu în Timișoara. Pariez că dacă-i întrebi mai au și altele te miri pe unde.

        Toate, din salariu, evident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion, despre Biblioteca Școlară Virtuală EDULIB: Probabil, în după-amiaza asta sau mâine vom transmite școlilor instrucțiunile despre cum să exporte datele de logare și cum să le comunice elevilor și profesorilor

Singurul pas care mai trebuie parcurs pentru ca elevii și profesorii să poată folosi Biblioteca Școlară Virtuală este distribuirea datelor de logare, a afirmat secretarului de stat în Ministerul Educației…
Vezi articolul

Alexandru Nicolae, membru al grupului de lucru pentru programa de Limba și literatura Română: Profesorul este fundamental în cunoașterea elevilor săi, pentru că stă relativ mult cu elevii săi în sala de clasă. Dascălii buni se îndepărtează de manual și propun selecții proprii în antrenarea elevilor / Nu înseamnă că toată responsabilitatea e a profesorilor, spune coordonatoarea, Oana Fotache Dubălaru

Profesorii de Limba și literatura română trebuie să își cunoască elevii și să propună opere literare pe gustul acestora din afara programei, a declarat Alexandru Nicolae, cercetător la Institutul de…
Vezi articolul