Rectorul SNSPA, îndemn la vot: „Avem puterea de a corecta viitorul”

163 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Facebook.com
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a transmis vineri, pe site-ul instituției, un îndemn la vot pentru tineri, în care spune că este „un gest de responsabilitate publică să-ți exprimi opțiunile cu ocazia alegerilor”.

Deși, „nu există soluții miraculoase”, putem alege prin vot „cum vrem să arate ziua de mâine”. „Votăm pentru că avem puterea de a înțelege prezentul şi a corecta viitorul”, a mai scris Pricopie.

Mai jos, mesajul integral al Rectorului SNSPA:

„Mă alătur colegilor mei, precum și profesorilor din alte universități, cu îndemnul către tineri de a participa la vot, o obligație morală pentru societatea civilă, mass-media, mediul universitar, pentru noi toți. Este un gest de responsabilitate publică să-ți exprimi opțiunile cu ocazia alegerilor.

Nu există soluții miraculoase, dar sunt lucruri pe care noi le putem face: să alegem, prin vot, cum vrem să arate ziua de mâine.

Votăm pentru că avem puterea de a înțelege prezentul şi a corecta viitorul. Votăm pentru că suntem cetăţeni europeni și avem un cuvânt de spus în stabilirea traseului european al României.”

Citește și:
Decanul Facultății de Litere din București, apel la vot către studenți: Suntem în fața unei opțiuni dramatice: ori-ori. România va rămâne un stat ce recunoaște valorile UE sau nu există decât o singură altă direcţie: Rusia
VIDEO “Fă-o pentru mine! Vreau să am încredere în educația pe care o primesc. Ies la vot pentru că nu mai vreau să ies în stradă.” Elevi de liceu îndeamnă tinerii să meargă la vot pe 26 mai


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul vrea să deschidă 3,8 milioane de conturi pentru toți copiii din România, fără acordul părinților. Pentru cine depune 100 de lei pe luna timp de un an, statul pune încă jumătate

Programul ”gROwth – contul individual de economii Junior” este un depozit la termen pentru copii, unul diferit de cele existente în ofertele băncilor. Pentru că presupune ca toți copiii din…
Vezi articolul

Circa 100.000 de absolvenți de liceu din acest an s-au înscris la Bacalaureat 2025 / Sorin Ion, secretar de stat MEC: În liceele unde sunt și profesori implicați atât în examen, cât și mai ales în procesul de evaluare, evident că trebuie să adaptăm și programul școlar în funcție de asta și am aprobat cursuri online

Centrele de examen pentru Bacalaureat reprezintă circa 30% dintre liceele de la nivel național, a declarat joi seara, la Radio România Actualități (RRA), Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământ…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Examenul de admitere la colegii să nu se organizeze și să fie luate în considerare recomandările OECD, potrivit președintelui Federației părinților, Iulian Cristache: Meditațiile sunt la un nivel „problematic” în România

„OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa -n. red.) susține creșterea calității și a echității evaluării naționale, nu un examen de admitere, în plus, pentru colegii”, transmite Iulian Cristache, președintele…
Vezi articolul