Reguli de folosire a instrumentelor de inteligență artificială, introduse la Universitatea Politehnică Timișoara: nu sunt interzise, dar există limitări etice

238 de vizualizări
Universitatea Politehnica din Timișoara / Foto: Facebook – UPT
Universitatea Politehnică Timişoara (UPT) a votat în Senatul universităţii un set de recomandări în ceea ce priveşte utilizarea uneltelor de inteligenţă artificială (IA) în generarea de conţinut ştiinţific, conformându-se tendinţei mondiale şi europene, precum şi normativelor în vigoare, relatează Agerpres.

La cursurile facultăţilor din cadrul UPT folosirea unor aplicaţii precum ChatGPT, Bard sau Character.ai nu este interzisă, dar studenţilor le este recomandat să respecte mai multe reguli care ţin de etică şi deontologie, specifice procesului educativ.

„Vara aceasta este prima sesiune pentru examenele de finalizare a studiilor în care studenţii au acces la aceste unelte care utilizează inteligenţă artificială. Este destul de clar că mulţi vor încerca să folosească ChatGPT sau alte aplicaţii asemănătoare pentru a genera conţinut, aşa că am decis să reglementăm acest aspect. Nu interzicem, este evident, ci doar creăm un set de reguli şi norme de aplicare pentru ca studenţii să ştie modul în care pot folosi aceste unelte, ce e permis şi ce nu e permis”, potrivit rectorului UPT, Florin Drăgan, citat într-un comunicat de presă.

Cadrele didactice vor lua măsuri suplimentare pentru evaluarea studenţilor, precum creşterea timpului alocat pentru evaluările orale sau utilizarea de soluţii de detectare a conţinutului generat de aplicaţii care folosesc inteligenţa artificială. Una dintre măsuri va fi creşterea timpului alocat susţinerii orale a lucrărilor elaborate de studenţi, pentru a stabili dacă utilizatorul a înţeles conţinutul generat de aplicaţiile care folosesc inteligenţa artificială şi dacă acesta îl comentează creativ sau critic. În cazul susţinerii lucrărilor pentru finalizarea studiilor, declaraţia de autenticitate pe care candidaţii o completează va avea şi o secţiune privind utilizarea sau nu a instrumentelor de IA în procesul de elaborare a lucrării.

  • O regulă esenţială pe care fiecare student trebuie să o respecte este faptul că orice conţinut generat de programele care folosesc IA nu va fi preluat cu titlul de adevăr, enunţ sau opinie personală, ci va fi analizat şi procesat din perspectiva utilizatorului şi a scopului pentru care utilizatorul a ales să se folosească de el.
  • Utilizatorii trebuie să ţină cont de faptul că aceste aplicaţii pot genera şi conţinut sau informaţii greşite.


1 comment
  1. Un punct de vedere, corect! Viteza de implementare a noilor tehnologii a depășit viteza de predare/asimilare, oferită prin expunere la cursuri. Și apoi aceste tehnologii nu se pot aborda începând cu ultimele noutăți; trebuie început de la un anume reper ce ține și de un „istoric”, la a cărui evoluție logică, devenim părtași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine este noua ministră a Educației din Franța, Nicole Belloubet: tehnocrată de stânga, profesor de drept public și fost ministru al Justiției, a contestat în trecut centralizarea impusă școlilor

Franța are un nou ministru al Educației de câteva zile, după ce președintele Emmanuel Macron a eliberat-o din funcție pe Amélie Oudéa-Castéra, în urma scandalului generat de declarațiile cu privire…
Vezi articolul
Admiterea la liceu 2020

Reprezentanții părinților au lansat un chestionar în care întreabă comunitatea de pe Facebook ce ar dori să schimbe la programele școlare. Joi, Federația Națională a Părinților se va întâlni cu reprezentanții Centrului Național de Politici și Evaluare. Ce scrie în chestionar

Federația Națională a Părinților se va întâlni joi cu reprezentanții Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație pe tema noilor programelor școlare și întreabă comunitatea de pe Facebook ce…
Vezi articolul

Școlile care vor vrea să depună proiecte pentru reducerea abandonului școlar în runda a II-a vor putea primi bani mai mulți decât cele 1.409 care s-au calificat în PNRAS în prima etapă. Suma maximă crește cu 50% în ghidul publicat în consultare, fără nicio explicație de la Ministerul Educației

Unitățile de învățământ ar putea să primească granturi de până la 300.000 de euro, pentru reducerea abandonului școlar, potrivit Ghidului Solicitantului – Schema de Granturi (runda II), document pus în…
Vezi articolul