Regulile de distanțare socială Covid-19 au prins România în ipostaza țării europene cu cel mai mare număr de copii care locuiesc în condiții improprii

4.747 de vizualizări
supraaglomerarea școlilor
Foto: Pixabay
România este țara cu cel mai mare număr de copii care trăiesc în locuințe inadecvate, dintre toate statele membre UE, iar familiile cu copii sunt mai afectate de condițiile improprii de locuit decât media națională, potrivit unui nou raport dat publicității săptămâna aceasta de Comisia Europeană. Problema este cu atât mai semnificativă acum, în timpul epidemiei de Covid-19, copiii stau mult mai mult acasă, iar prima condiție pentru școala la distanță este existența unui loc unde copilul să poată învăța, la domiciliu.

Raportul „Înțelegerea condițiilor de locuit petru copiii din Uniunea Europeană” arată că peste 25% dintre familiile cu copii din România au condiții profund inadecvate de locuit. Procentul este considerabil mai mare decât media pentru întreaga populație (16% din totalul familiilor au astfel de probleme), conform datelor Eurostat citate în document.

România este, astfel, situată pe primul loc la nivelul întregii Uniuni Europene, din punct de vedere al condițiilor improprii de locuit pentru familiile cu copii și familiile în general. Este urmată de Letonia (23% dintre familiile cu copii, 15% medie pentru întreaga populație), Bulgaria (17%, respectiv 10%), Ungaria (14%, respectiv 7,5%) și Lituania (12%, respectiv 7%).
Condițiile improprii apar atunci când o locuință este supraaglomerată și/sau prezintă o multitudine de probleme, de la lipsa luminii la igrasie sau lipsa unei toalete pentru uz propriu, în interior.

Romania – pe primul loc in UE, la conditii improprii de locuit pentru copii / Sursa: Raport CE

Raportul comisiei arată că riscul de a trăi în locuințe inadecvate crește cu cât sunt mai sărace familiile. În cazul României, peste 50% dintre familiile foarte sărace cu copii(venituri mult sub media națională) trăiesc în locuințe inadecvate, ponderea scăzând sub 10% în cazul celorlalte familii cu copii.

Iar România înregistrează cele mai mici note la 4 din 6 indicatori ai condițiilor de locuit – supraaglomerarea, lipsa unei băi sau a unui duș în locuință, lipsa unei toalete și accesibilitatea unei locuințe.

Romania pe harta europeana a conditiilor improprii de locuit pentru copii / Sursa: Raport CE

Raportul CE arată că locuințele și mediul de trai sunt indicatori-cheie folosiți de cercetători și autorități pentru dezvoltarea de soluții împotriva sărăciei în rândul copiilor, creșterea incluziunii sociale a acestora și reducerea numărului de copii fără adăpost.

Chestiunea crește în importanță acum, în epidemia Covid-19, cu cât școala la distanță crește diferențele de acces la educație între copiii din medii avantajate și dezavantajate, iar existența unor condiții minime pentru învățare, acasă, este prima pe lista Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a condițiilor ce trebuie întrunite pentru o bună adaptare la școala online.

Foto: Pixabay


2 comments
  1. Din pacate avem cele mai mari dobanzi la credite din UE, un motiv important pentru care tinerii saraci nu au case sau locuiesc in conditii improprii. Familiile cu copii nu primesc sprijin din partea statului pentru a le asigura un venit minim de trai (macar mancarea ) ca sa existe o siguranta pentru parinte sa ia un credit din veniturile mici pe care le are. Iar preturile la mancare sunt de multe ori mai mari ca in vest. Nu putem avea civilizatie fara o strategie clara, nu mai vb de Protectia Copilului care nu lucreaza in interesul copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Iulian Cristache

Răspundeți unei comenzi sau unei persoane din Ministerul Educației? – Reacția președintelui Asociațiilor de părinți la afirmațiile președintelui Asociației colegiilor pedagogice

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – învățământ preuniversitar, răspunde afirmațiilor făcute de profesorul Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România: Fii…
Vezi articolul

GRAFIC Aproape 220 de mii de tineri cu vârste între 18 și 24 de ani terminaseră cel mult 8 clase în 2020. Procentul celor care au abandonat școala timpuriu a început să crească din nou, în primul an al pandemiei / România urmează să acorde granturi pentru 2.500 de școli, de anul viitor, pentru reducerea fenomenului

Aproape 220 de mii de tineri cu vârste între 18 și 24 de ani terminaseră cel mult 8 clase în 2020, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza datelor de la…
Vezi articolul
Cum pot adolescenții să-și protejeze sănătatea mintală

Cum pot adolescenții să-și protejeze sănătatea mintală, în timpul pandemiei de coronavirus. Psihoterapeuta Lisa Damour, pentru UNICEF: Ne putem depăși sentimentele dureroase trăindu-le și înfruntându-le direct

UNICEF publică 6 strategii pentru tinerii care se confruntă cu noua normalitate temporară: izolarea în case alături de părinți și închiderea școlilor. Experții organizației pentru copii au contactat-o pe Lisa…
Vezi articolul

INFOGRAFIC În lumea globalizată, școlile românești predau limbi străine, dar rămân în urmă la capitolul activități care ajută elevii să fie mai deschiși către alte culturi și să ia atitudine în problemele lumii – studiu

Cât de pregătiți sunt elevii de acum, din școlile lumii, să facă față și să înțeleagă lumea globalizată, guvernată de schimburi economice, politice și culturale internaționale, dominată de diversitate și…
Vezi articolul