BREAKING Prescrierea plagiatului în 3 ani de la săvârșirea faptei – o nouă metodă de amnistiere a plagiatorilor inclusă în proiectul de lege a Educației / Cele 273 de amendamente ale ANOSR

5.013 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Reprezentanții studenților reacționează la proiectul de lege a învățământului superior și semnalează că în textul proiectului apare încă o formă de amnistiere a plagiatorilor: răspunderea pentru plagiat să se prescrie în 3 ani de la săvârșirea faptei. 273 de amendamente pentru modificarea textului au fost trimise către Ministerul Educației, anunță Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

Printre măsurile pe care le critică se numără desființarea CNATDCU – instituție care verifică și acordă doctorate -, dar și prevederea ca un doctor să renunțe oricând la titlul obținut, dacă este vizat de plagiat, fără să fie tras la răspundere sau să înapoieze banii statului care i-a bugetat cercetarea pentru lucrare. ANOSR propune, în schimb, existența unui mecanism sau echivalent CNATDCU care să verifice modul în care se acordă titlul de doctor de către universități.

Analizând proiectul de lege, constatăm existența unor prevederi noi utile pentru studenți și sistem, în special în zona echității, dar și în alte domenii, a unor noi reglementări care trebuie clarificate, dar și a unor propuneri care în mod clar nu pot fi susținute și nu ar trebui aprobate, aducând deservicii majore. În general, observăm că majoritatea covârșitoare a legii reprezintă o preluare a Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2005, este remarca principală a reprezentanților studenților.

Amintim că EduPedu.ro a scris în exclusivitate, în ultimele săptămâni, despre ceea ce prevede actualul text al propunerii de lege pentru învățământul superior, aflat în dezbatere publică până pe 24 august:

O primă remarcă a acestora este următoarea: “Salutăm creșterea cuantumului subvenției acordate burselor studențești, de la 201 RON/lună/student la 300 RON/lună/student și solicităm introducerea în lege a unei corelări între nivelul salariului minim brut garantat în plată la nivel național și subvenția alocată pe student. Ne dorim ca legea să prevadă expres faptul că subvenția acordată de la bugetul de stat pentru bursele studențești reprezintă 12% din salariul minim brut pe economie (ceea ce ar reprezenta, la acest moment, un cuantum de 306 RON/lună/student, foarte apropiat de ceea ce propune Ministerul Educației), iar actualizarea subvenției să se realizeze anual, prin Hotărâre de Guvern”. 

Răspunderea pentru plagiat să se prescrie în 3 ani de la săvârșirea faptei, scrie în proiectul de lege, notează ANOSR

ANOSR mai remarcă, în comunicatul de presă, și că răspunderea pentru plagiat se prescrie în trei ani de la săvârșirea faptei, așa cum se arată la articolul 154, alineatul 1 din proiectul de lege a învățământului superior.

Foto: captură – pagina 76

În acest sens, “unul dintre amendamentele federației urmărește ca răspunderea pentru plagiat să fie imprescriptibilă”, mai transmit studenții.

Deși menținerea unor punți de stabilitate este importantă, ne-am fi așteptat, ca întreaga societate, ca după ani de construcție, respectiv luni întregi pentru implementarea proiectului „România Educată”, schimbările să fie mult mai vizibile. În același timp, unele dintre prevederi, în special cele care consolidează anumite practici de consolidare a puterii în universitate și în sistem, care se dezvoltă de ani de zile, se depărtează evident de la principiile enunțate de Președintele României ca bază de clădire a reformei prin „România Educată”.

“Punctual, alte solicitări ale federației pe care le menționăm în setul de amendamente transmise către Minister, vizează următoarele subiecte:

  • Având în vedere propunerea din proiect, ca răspunderea pentru plagiat să se prescrie în 3 ani de la săvârșirea faptei, unul dintre amendamentele federației urmărește ca răspunderea pentru plagiat să fie imprescriptibilă; 
  • Proiectul de lege cedează comisiile consultative ale ministerului, care ar trebui să fie formate din experți selectați pe criterii meritocratice, ca anexe ale universităților. Astfel, cadrele didactice din comisii trebuie să respecte Carta propriei universități în exercitarea mandatului (ceea ce poate însemna inclusiv obligația de „loialitate”, adică de a vota nu conform intereselor învățământului, ci ale propriei universități), sub sancțiunea revocării. De asemenea, comisiile consultative sunt numite cu consultarea Consiliului Național al Rectorilor (ceea ce implică lipsa unui concurs). Astfel, în cazuri ce implică decizii privind încălcarea eticii universitare, de exemplu, sau alocarea finanțării, conflictul de interese este evident…
  • Existența unor lipsuri cu privire la aplicarea principiului transparenței, numeroase amendamente vizând creșterea transparenței decizionale atât la nivelul universităților, cât și la nivelul Ministerului Educației;
  • Nemodificarea contractelor de studii pe durata școlarității;
  • Stabilirea unor criterii și limite cu privire la taxele de școlarizare;
  • Asigurarea de locuri de practică pentru toți studenții înmatriculați la programe de studii de licență;
  • Suspendare de drept a mandatului de conducere (rector, prorector) la obținerea unei demnități publice sau unei poziții în conducerea unui partid politic;
  • Limitarea la 4 ani a tuturor mandatelor pentru care se dorește creșterea la 5 ani;
  • Înființarea Consiliului Național pentru Servicii Sociale Studențești;
  • Stabilirea unei limite de 500 de studenți pentru un consilier în carieră/psihologi”, mai transmit aceștia.
Propunerile integrale, în format .pdf:
Comunicatul ANOSR poate fi descărcat de mai jos:
Vezi și:
“Dacă Dragnea a avut un Iordache, Ciucă are un Cîmpeanu”, spune senatorul USR-PLUS Irineu Darău, despre proiectul de lege a învățământului superior care permite renunțarea la titlul de doctor “prin act unilateral de voință”
Universitățile din consorțiul Universitaria, în contradicție cu declarațiile ministrului Educației: Susținem proiectul România educată, dar nu actualul proiect de lege pentru învățământul superior / Criticile prezentate la Guvern

7 comments
  1. Titlul articolului este complet greșit raportat la conținutul normei juridice pe care o comentează. Raportat și la celelalte comentarii, care, unele, arata incapacitatea de a înțelege dispoziții legale, pun o simpla întrebare : e corect sa se prescrie răspunderea penala pentru aproape orice infracțiune, dar nu și o răspundere civila, administrată sau disciplinara pt plagiat?

  2. Atunci mi se pare normal si eu ca elev sa fiu lasat sa copiez la examene . Cu nota obținută sa intru la liceu sau facultate ca pana se iau măsuri termin si liceul si facultatea

  3. Daca va exista si alta raspundere in afara retragerii titlului, va garantez ca nu se va mai inscrie nimeni la doctorat in Romania!
    Avand in vedere cat se cerceteaza in lume va fi foarte greu sa stii toate lucrarile stiintifice din domeniul respectiv si foarte usor sa fii acuzat ca ai lucruri asemanatoare cu cercetarea de la nu stiu care universtitate de pe partea cealalta a globului!

  4. Ce atatea discriminari? Toti hotii trebuie iertati daca nu au fost prinsi in 3 ani.

    Sa scoata o lege si sa spuna ca furtul e legal si nu o sa mai fie atatea discutii lol.

    1. Mascarada cu plagiatele este depasita. In ultimii ani s-au verifica la nivel de IOD toate tezele de doctorat cu soft-uri antiplagiat. Prin obligativitatea verificarii antiplagiat a tezelor inainte de sustinerea finala s-a rezolvat “marea problema nationala”. Noua propunere de lege este oportuna. CNADTCU trebuie desfintat pentru ca este o structura unde selectia membrilor nu este transparenta , iar unele dintre deciziile lor pentru acordarea titlurilor de abilitat sunt discutabile. Doctoratele trebuie sa treaca in responsabilitatea universitatilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like