Respingerea programului “Şcoala de la 8 la 17” arată “lipsa de viziune” a modificărilor la legile Educaţiei propuse de ministrul Deca, spun parlamentarii USR

853 de vizualizări
Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com
Parlamentarii USR condamnă “lipsa de viziune a ministrului Educaţiei, Ligia Deca, şi a coaliţiei PSD-PNL” pentru că au respins, luni, programul “Şcoală de la 8 la 17”, sub forma unei modificări propuse de USR în cadrul dezbaterilor asupra noilor legi ale Educaţiei, scrie Agerpres. Ministra Educației a motivat spunând că “această idee de generalizare a învățământului cu școală după școală, opțional, nu obligatoriu (…) se poate realiza, însă nu în intervalul acela de timp”, adică până în 2030.

USR consideră că introducerea unui program şcolar “de la 8 la 17″‘”, timp în care, pe lângă orele prevăzute în programă, copiii ar fi beneficiat de o masă caldă la prânz şi, opţional, ar fi putut să rămână să facă teme, ore remediale, pregătire pentru olimpiade sau să se bucure de activităţi extraşcolare (teatru, sport, vizite la muzee), în mod gratuit, ar reprezenta schimbare radicală şi reală de viziune pentru educaţia copiilor, potrivit unui comunicat de presă.

Noi credem şi am susţinut că până în anul 2030 este timp suficient pentru a reabilita şi construi noi şcoli, acolo unde este necesar, dar şi pentru a reorganiza spaţiile existente. Doamna Deca şi parlamentarii celorlalte partide consideră că elevii României nu merită aceste lucruri de bun-simţ, care le ofereau o minimă decenţă şi susţinere din partea unui sistem bolnav de atâtea zeci de ani. De fapt, unicul lor obiectiv este să se complacă în continuare în a nu face niciun efort, în scaune călduţe, lăsând lucrurile neschimbate prin această aşa-zisă nouă lege”, spune deputatul USR Andrei Miftode.

Senatorul USR Ştefan Pălărie, membru al comisiei pentru învăţământ din Senat, este de părere că introducerea programului de la 8 la 17 ar însemna un salt uriaş care ar duce şcoala românească în secolul 21.

“E nevoie de voinţă pentru a avea un învăţământ performant, care să fie axat pe elevi. Dar exact această voinţă adevărată de reformă lipseşte din traista guvernanţilor de azi care se fălesc că vor să facă “România Educată”. Doamna Deca spune sec: nu se poate, aşa cum spune şi la transportul şcolar sau atunci când trebuie să asigure paza la şcoli. Da, este nevoie de investiţii adevărate în şcoli, în Educaţie”, spune senatorul USR Ştefan Pălărie.

Amintim, în timpul dezbaterilor de luni, din comisia de învățământ, o serie de propuneri USR, ce vizau un program școlar de la 8 la 17, care să includă o masă caldă și programul “Școală după școală” și care să sprijine dezvoltarea infrastructurii așa încât școlile să funcționeze într-un singur schimb, au fost respinse.

Potrivit Ligiei Deca, ideea unui program de tip “Școală după școală”, care să includă o masă caldă la prânz, este “una generoasă” și e susținută de minister, dar “avem îndoieli, însă, că este realist ca, în termen de 6 ani, practic să se dubleze – dacă nu cumva mai mult – infrastructura școlară, mai ales că această infrastructură este gestionată, administrată de către autoritățile publice locale”.

Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Programul Școală după școală cu masă inclusă și școli în care elevii să învețe într-un singur schimb nu se poate generaliza în următorii șase ani, spune ministrul Ligia Deca / Amendamentele în acest sens ale USR au fost respinse
DOCUMENT Pierderea mandatului de către ministru, dacă nu respectă alocarea a 15% din bugetul general consolidat, pentru Educație – unul dintre cele 200 de amendamente USR la proiectele legilor Educației

3 comments
  1. palarie traieste pe alta planeta, pai aia care au scoli asa, au multi profesori care sa lucreze unii dimineata, altii seara pentru teme, nu poti preda 8 ore pe zi ca o iei razna. astia de la usr nu au legatura cu viata din jutul lor, habar n-au. in plus profesorii din vest castiga de 4 ori mai mult.

  2. Ideea e buna, dar imposibil de aplicat pe la noi.
    In strainezia, scolile AU sala de mese si/sau cantina (bucatarie). Unde sa manance elevii la noi ? In clasa pe banca ? Unde lasam conditiile igienice de servire a mesei ?
    De unde sute (sau mii?) de sali de clasa pentru scoala de la 8 la 17 pentru toata lumea ? Si unde construim atatea cladiri ? Si cu ce bani ?
    Sunt sate in tara asta unde clasa zero a fost o problema grava, aproape imposibila relativa la spatiu.
    Sa mai vorbim despre elevii navetisti ? Au mijloacele de transport la ore fixe, spre exemplu la 14 si apoi la 19 ! Iar firmelor de transport putin le pasa de elevi. Dupa ce termina scolile obisnuite, liceele tehnologice, servicii mai continua scoala (in ultimii 2 ani cu inca o saptamana, inainte cu 3 saptamani in plus). In aceste saptamani elevii navetisti NU AVEAU cu ce veni la scoala in siguranta (masini de ocazie, etc…)
    Pe ce lume traiesc minunatii din minister si parlament??
    Au intrat vreodata in vreo scoala de la tara sa vada cum e acolo, sau in vreo scoala cu 2-3 schimburi ?
    Au trecut peste 30 de ani in care sefii care s-au perindat pe la conducerea invatamantului n-au facut decat sa mai dea fiecare inca o lovitura de gratie invatamantului. Acum e la – 2 m , asteptam groparul sa arunce cu pamant peste. Nu mai putem sa ridicam nivelul.
    Pacat…

    1. Propunerea e a USR, și am comentat și eu la un articol anterior în care se făcea vorbire despre asta – oamenii aceștia nu se gândesc la realitate, ci doar, eventual, la condiții din UNELE școli din capitală. Sunt convinsă că există și la periferia Bucureștiului școli în care nu se poate aplica așa ceva.

      Dar sigur, ar fi frumos să se poată. Cum, nu mai contează, oricum e o fumigenă aruncată ca subiect de discuție, când bugetul Educației e sub 3% din PIB, cu includerea unor fonduri europene încă neaccesate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța Studenților s-a adresat Avocatul Poporului în legătură cu eliminarea gratuităților la transportul feroviar și afirmă că e necesară sesizarea Curții Constituționale

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis, luni, către Avocatul Poporului un memoriu prin care cere sesizarea Curții Constituționale în privința ordonanței de urgență ce elimină accesul…
Vezi articolul