Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR: O țară în care Educația a fost și este tratată cu dispreț și obrăznicie devine o țară copleșită, sufocată de impostură generalizată, ceea ce transformă lent, dar sigur, un popor într-o debusolată populație

484 de vizualizări
Vasile Bănescu / Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a scris un mesaj într-o postare pe Facebook, în contexul grevei generale din Educație: “O țară în care Educația a fost și este tratată cu dispreț și obrăznicie devine o țară copleșită, sufocată de impostură generalizată, ceea ce transformă lent, dar sigur, un popor într-o debusolată populație”.
  • Este al doilea mesaj al lui Vasile Bănescu de când s-a declanșat greva generală în Educație, în 22 mai. Primul mesaj poate fi citit aici.

“O țară în care Educația a fost și este tratată cu dispreț și obrăznicie devine o țară copleșită, sufocată de impostură generalizată, ceea ce transformă lent, dar sigur, un popor într-o debusolată populație”, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

“Educația este aerul corpului social. Este vorba, firește, de Educația fondată pe disciplină, respect față de autoritatea (reală) a profesorului, rigoare, efort personal intens, lecturi obligatorii ale cărților care compun canonul pe care s-a edificat cultura europeană (capodopere literare, filosofice și religioase), sancționarea fermă a oricărui act de violență și indisciplină, educația centrată pe științele și valorile “țari” validate în timp, din care nu pot lipsi niciodată cele morale și spirituale, valori care, da, discriminează între bine și rău, între adevărat și fals, între firesc și nefiresc, între valoros, submediocru și nul. Educație subminată azi de așa-zișii experți educaționiști, discreditată și denigrată, declarată mincinos ca depășită și, în consecință, ignorată cu enorme, teribile costuri în spațiul școlii actuale.

Recenta, larga respirație civică a corpului social profesoral, ahtiată de aerul curat, vital, răpit în ultimele decenii Școlii românești, a fost și rămâne semnul vizibil și îmbucurător al reacției unui organism viu care, sufocându-se, a reacționat spre salvarea proprie și, chiar dacă nu toți ne dăm seama, spre salvarea tuturor.

Școala este cel mai onorabil spațiu din orice societate și exact asta trebuie să rămână. Un spațiu al formării intelectuale și morale. Atât. Fiecare om în formare doar de aceste lucruri are nevoie, nu de parazitare ideologică, nu de materii inutil împovărătoare, nu de relativism moral și deformare mentală, ci de onestă, edificatoare in-formare.

Ampla manifestare a solidarității publice în jurul Școlii românești din ultimele săptămâni rămâne cea mai înaltă mobilizare civică din ultimele decenii.

Una care i-a onorat în primul rând pe profesorii cărora le datorăm toți nesfârșit mai mult decât le oferim”, mai scrie Vasile Bănescu pe Facebook.

Citește și:
Purtătorul de cuvânt al BOR: O țară în care profesorii sunt timp de decenii subsalarizați, ignorați și chiar batjocoriți este una care se autosabotează

2 comments
  1. BRAVO pentru postare!!!
    Se vede cu ochiul liber ca sunteti un produs de calitate al acestei educatii !
    O parere pe cat de radicala pe atat de corecta .
    Stima si respect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Formarea continuă a cadrelor didactice, prin programe acreditate pentru format față-în-față, se poate derula online pe durata suspendării cursurilor în școli

Programele de formare continuă acreditate pentru forma de organizare de tip față-în-față, aflate în desfășurare la data suspendării cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar de stat/particular și suspendate conform prevederilor…
Vezi articolul