Salarizarea profesorului debutant să fie reintrodusă în proiectul legii Învățământului Preuniversitar – amendament al FSE “Spiru Haret” / Ligia Deca: Susțin că profesorii merită mai mult respect. Cred că este mai puțin important unde se află această prevedere

2.535 de vizualizări
Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com
Președintele Federației sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, Marius Nistor a cerut marți în comisia de învățământ din Camera Deputaților, reintroducerea prevederii legate de salarizarea profesorului debutant, în legea Învățământului Preuniversitar. Amintim, aceasta a fost eliminată din proiectul legii cu puțin timp înainte de adoptarea în Guvern a legilor Educației. Atunci, ministra Educației a explicat că eliminarea prevederii “s-a agreat cu sindicatele”, dar acestea o contrazic pe Ligia Deca, spunând că executivul doar le-a comunicat faptul că prevederea va fi inclusă în legea salarizării, și nu în cea a Învățământului Preuniversitar.

Președinte FSE “Spiru Haret”, Marius Nistor, a propus marți în cadrul dezbaterilor din comisia de învățământ, reintroducerea prevederii legate de salarizarea profesorului debutant, în legea Învățământului Preuniversitar. Solicitarea a fost făcută în cadrul unui set de măsuri cerute de FSE pentru a fi introduse în Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar. Majoritatea măsurilor au legătură cu sancțiuni în abateri disciplinare ale elevilor, doar ultimul punct este legat de păstrarea articolului despre salarizarea profesorilor.

“Păstrarea în legea Învățământului Preuniversitar a articolului potrivit căruia “în conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic. (art. 129 alin 2 al proiectului discutat inițial în ședința de Guvern în data de 9 martie 2023 și eliminat din varianta transmisă spre dezbatere Parlamentului)”, precizează nota.

La audierile din Comisia de Învățământ, Marius Nistor, președinte FSE “Spiru Haret” a spus:

“Cerem imperativ ca acel articol care a apărut în proiectul legii învățământului preuniversitar privind salarizarea personalului didactic, în sensul în care debutantul să aibă salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, trebuie să rămână în acest proiect de lege. Trebuie să fie stipulat în legea care stă la baza funcționării sistemului de învățământ preuniversitar. Dacă nu se dorește acest lucru, iar legea educației va fi proiectul legii educației, învățământului preuniversitar va fi tratat doar din punct de vedere al implicațiilor financiare, mergând pe ideea că nu ne permitem să cheltuim mai mulți bani pe educație, atunci, cu părere de rău vom asista în continuare la o Românie care este prea puțin educată. Și bineînțeles, treaba cu România educată va deveni doar un vis și atâta tot.

(…) Trebuie să înțelegem și regula care funcționează și în afară. Salariile personalului din învățământ pleacă de la media salarială la nivel economic. Asta este valabil și în Germania, și în Franța, și în Spania, și peste tot. În România, din contră, legăm în permanență corpul profesional de alte categorii socio-profesionale. Nu se poate”.

Ligia Deca, prezentă și ea la dezbaterile din comisia de învățământ a Camerei Deputaților, a spus că susține introducerea ca bază a grilei de salarizare a salariului mediu pe economie pentru profesorul debutant, și că “este mai puțin important unde se află această prevedere”.

“Cred și susțin că profesorii din România merită mai mult respect și mai multă recunoaștere. De aceea, am susținut introducerea ca bază a grilei de salarizare a salariului mediu pe economie și nu cred că este un om în această sală care să nu fie de acord cu această propunere. Cred că este mai puțin important unde se află această prevedere. Sigur că, pentru siguranță, și eu mi-aș dori să fie în legea specială a educației, dar dacă din motive de tehnică legislativă este complicat, aș prefera să vedem în realitate că se întâmplă și mai puțin în ce lege organică este inclusă această prevedere”, a spus Deca.

Informații de context

Pe 9 martie, în momentul prezentării proiectelor de legi într-o conferință de presă, la sediul Ministerului Educației, Deca a anunțat cu emfază că salarizarea profesorilor este în legea Educației.

La momentul respectiv, girul pentru această declarație fusese luat de la toți actorii politici – președinte, premier (șeful PNL), șeful PSD, șeful UDMR, așa cum a declarat Ligia Deca.

„Ne dorim educatori și profesori motivați, prețuiți și susținuți. Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Această prevedere este inclusă în legile educației și avem sprijinul politic al coaliției pentru o pune în practică”, a declarat Ligia Deca, ministra Educației, pe 9 martie 2023.

După doar 20 de zile, pe 29 martie 2023, aceeași Ligia Deca, aflată în același post de ministru al Educației, declară de la Palatul Victoria, după aprobarea în Guvern a proiectelor de legi ale Educației, că salarizarea profesorilor nu mai este în lege, ci a fost eliminată. Și de data aceasta a fost tot cu girul politic al Coaliției de guvernare și „s-a agreat” cu sindicatele.

Toate sindicatele din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” o contrazic pe Ligia Deca și anunță că sunt împotriva eliminării din proiectul Legii învățământului preuniversitar a prevederii referitoare la salarizarea profesorilor.

Păstrarea salarizării cadrelor didactice în proiectul legii ar fi însemnat o creștere cu circa 60% a salariilor debutanților, iar impactul financial al măsurii era estimat la circa 8 miliarde de lei pe an.

În context, personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Guvernele Orban și Cîțu au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020. Începând cu luna ianuarie 2022 a fost acordată o creștere de circa 4,5% pentru salariile profesorilor, potrivit declarațiilor oficiale. Suma reprezintă o pătrime din diferența rămasă între salariul actual și cel din grila de salarizare. De atunci au mai fost acordate creșteri similare, ultima majorare fiind în ianuarie anul acesta. Directorii de școli și alți angajați care au atins deja nivelul maxim de salarizare nu mai pot primi majorări salariale.

Vezi aici ce salarii de bază brute ar fi trebuit să ia profesorii, învățătorii și educatorii, conform grilei de salarizare, pe fiecare funcție și grad, în anul 2022.

Amintim că discuția privind legarea salariilor profesorilor de legea Educației a fost și în iunie 2022, când preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se pronunţa în favoarea introducerii unor criterii de performanţă în Legea Educaţiei, care să permită profesorilor performanți să obţină salarii mai mari. – detalii aici

Fostul ministru Sorin Cîmpeanu, cel care a introdus salarizarea cadrelor didactice debutante la nivelul salariului minim pe economie în proiectul legii învățământului preuniversitar, spunea că dacă ”dacă nu vom înţelege că e nevoie de alocarea de resurse astfel încât să nu mai existe niciun cadru didactic în România care să aibă un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie, aş vrea să vă spun că toate schimbările de proces, de arhitectură de sistem sunt degeaba”.

Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Maraton al dezbaterilor pe legile Educației, în Parlament. Marți, 11 aprilie, discuțiile cu toate organizațiile încep la ora 10 și se încheie la 19. Ministra Ligia Deca participă la dezbateri în ambele zile
VIDEO Ligia Deca a declarat că sindicatele au agreat eliminarea salarizării profesorilor din proiectele legilor Educației / Când vor fi majorate salariile debutanților? Deca: Imediat după Paște s-a agreat un grup de lucru
Ligia Deca, în contradicție cu ea însăși. A scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației – video
BREAKING “Nu am agreat eliminarea prevederii privind salarizarea din legea Educației”, spune liderul FSE, Marius Nistor, după ce Ligia Deca a declarat de la Guvern că sindicatele au agreat eliminarea
Examenele naționale “pot fi serios perturbate” dacă prevederea privind salarizarea profesorilor nu se va regăsi în noua lege a salarizării, spune liderul FSLI, Simion Hancescu
Nu înțeleg de ce Evaluarea Națională trebuie să se dea doar la două discipline – liderul sindical Marius Nistor / Orice schimbare în Educație nu se poate face fără alocări financiare corespunzătoare. Nu poți face nimic fără bani, spune Nistor

9 comments
  1. hai ca sunt curios daca profii si profele semneaza pt greva generala….hai s o vad si p asta…:)) n – o sa faceti ma nicio greva pt ca sunt atatea intretinute in sistem, atatia care rup cu meditatiile, atatea fricoase, sa nu mai vb de cei care sunt de conjuntura pana gasesc un job mai bine platit! c est la vie toujour parsive :)))

  2. Ca sa ii raspund eu dl rt.nu dai dovada de respect pt cel care i-ti curata buda daca esti prof ar putea sa-ti fie rusine sint o gramada de ” profi” care au impresia ca au pus coada la pruna.

  3. Dna Ministru da parcă era vorba și de pers nedidactic din școli că. i băgați în grila de salarizare, cum acuma nu se mai vb nimica ați uitat de bieții oameni ce trăiesc o lună de zile cu 2100 lei fără sporuri fără navetă decontata dar multă muncă?????

    1. Eu iau 2600 titular de17 ani si tu te lamentezi de 21 ca om de serviciu? Nu ai pic de rusine? Pai a spala WC-uri face cat a raspunde de educatia si viata a 35 de elevi ora de ora si pauza de pauza??

    2. Toti care lucreaza in sistemul de educatie au salarii mici iar solutia este greva generala. Daca nici acum nu avem curaj atunci ne meritam soarta.

    1. Aici nu suntem pe strada suntem la scoala, nu mai exista respect fata de institutia numita scoala. Majoritatea profesorilor sunt victime colaterale, profesorii buni vor fi respectati si dupa ce termini scoala.

    2. Gândiți-vă că fiecare elev, în funcție de mediul în care trăiește, respectă anumite calități, anumite trăsături de personalitate. Poți câștiga respectul majorității elevilor prin profesionalism, implicare. Dar ce faci cu cei care respectă doar forța, tonul ridicat, că așa funcționează ei, așa e în lumea lor. Ei nu dau doi bani pe vorba ta bună, chiar o văd drept slăbiciune.
      Toți adulții ar trebui să accepte fără supărare mitocăniile unor puștani, pe principiul că încă nu le-au câștigat respectul, nu-i așa? Dacă vă înjură unul pe stradă, țineți-i un discurs, calm, cu voce blândă, câștigați-i respectul! Ce dacă sunteți adult, asta nu mai implică automat respect din partea copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modul de calcul al sumelor forfetare pentru transportul elevilor și mecanismul prin care se face plata către elevi – proiect pe ordinea de zi a ședinței de Guvern / Elevii ar primi sumele restante la mijlocul anului școlar 2023-2024

Proiectul Hotărârii de Guvern privind modul de calcul al sumelor forfetare pentru transportul elevilor, inclusiv pentru județele în care Consiliile Județene nu au încheiate contracte cu operatorii de transport și…
Vezi articolul

Ce burse vor primi elevii pentru premiile la olimpiade și concursuri școlare, în funcție de locurile obținute – proiect / Elevii de clasa a XII-a cu rezultate la olimpiade ar primi toți banii de bursă pe un an școlar întreg după ce termină cursurile

Criteriile de acordare a burselor școlare prevăzute în noua lege a educației care intră în vigoare la începutul lunii septembrie au fost publicate în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri…
Vezi articolul

UPDATE Serbările de sfârșit de an în curtea școlii, nu sunt interzise, susține ministrul Educației. Ministerul anunțase că sunt permise ”doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale”

UPDATE: Organizarea serbărilor tradiționale de sfârșit de an cu participarea elevilor, cadrelor didactice și părinților nu este interzisă, potrivit ministrului Monica Anisie, într-o declarație pentru Edupedu.ro. Aceasta a spus că se…
Vezi articolul