Nu înțeleg de ce Evaluarea Națională trebuie să se dea doar la două discipline – liderul sindical Marius Nistor / Orice schimbare în Educație nu se poate face fără alocări financiare corespunzătoare. Nu poți face nimic fără bani, spune Nistor

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus că nu înțelege de ce Evaluarea Națională trebuie să se dea doar la două discipline. „Am ajuns ca, începând din clasa a VIII-a, să nu mai fim interesați decât de română și de matematică”, a menționat liderul sindical. Pe de altă parte, acesta a vorbit și despre necesitatea alocărilor finaciare pentru Educație și a precizat că orice schimbare în sistemul de învățământ preuniversitar „nu se poate face fără alocări financiare corespunzătoare”. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor pe legile Educației, în Parlament.

„Am văzut că nu acceptăm admiterea, ok, sindicatele au venit cu altă variantă: o evaluare națională care are la bază a ceea ce prevedea legea educației, legea Funeriu, o evaluare națională mai amplă – că dacă tot vorbim de competențele cheie stabilite la nivelul Uniunii Europene, nu înțeleg de ce această evaluare trebuie să se dea doar la două discipline”, a spus Marius Nistor.

• Amintim că sindicatele profesorilor solicită ca elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă, în locul admiterii separate la liceu.

Referitor la bugetul alocat Educației, Nistor a menționat că „dacă în fiecare an se va merge pe aceeași politică păguboasă a ultimilor 10 ani de prorogare a articolelor care fac referire la bugetul alocat educației, este clar că nu vom schimba absolut nimic.” A amintit că, în fiecare an, articolul care prevede 6% din PIB pentru Educație a fost prorogat.

„Nu putem vorbi de drepturi pentru elevi, nu putem vorbi de drepturi pentru cadrele didactice, nu putem vorbi de condiții de muncă și de securitate în unitățile de învățământ fără o finanțare corespunzătoare”, a completat acesta.

Proiectul Legii Deca prevede, la art. 129, că „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale de asigurare a funcționării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.”

În august 2022, premierul Ciucă spunea că Educația va primi 15% din bugetul consolidat până în 2027.

România are, prin Legea educației, obligația finanțării cu 6% din PIB pentru Educație încă din anul 2011. De atunci, în fiecare an a fost prorogat articolul care prevede acest lucru de toate guvernele care s-au succedat de la acel moment, deși toate au clamat necesitatea finanțării Educației și a investiției în Educație.

Prin Legea Educației, nr 1/2011, Articolul 8 prevede:

“Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv”.

Acest articol nu a fost aplicat niciodată, de la aprobarea legii până în prezent, fiind modificat fie prin Legea Bugetului, fie prin diferite Ordonanțe de Urgență. În prezent, de exemplu, prin celebra OUG 114 din 28 decembrie 2018, articolul 50, Guvernul Dăncilă a stabilit că acest articol 8 nu se aplică în perioada 2019-2021, așa că actualul guvern nu trebuie să mai emită un alt act normativ pentru a nu acorda 6% din PIB Educației – “problema” fiind rezolvată de Guvernul PSD.

Declarațiile liderului sindical Marius Nistor:

„Mergând pe ideea că voi asista la ceva memorabil, numai că ce poate fi mai memorabil decât ceea ce se întâmplă de peste 10 ani, în sensul în care, în condițiile în care știm cu toții că învățământul este subfinanțat, în fiecare an, articolul care prevede acel 6% din PIB, pe actuala lege a educației, a fost prorogat. Ce ar trebui să mă determine pe mine în momentul de față ca unul dintre partenerii sociali și educaționali să cred că după ziua de astăzi și, bineînțeles, după ce va trece proiectul de lege, într-o formă sau alta, se va schimba această atitudine? Ce ar trebui să mă determine pe mine să cred că, dacă nu mai vorbim de 6% din PIB și vorbim de 15% din bugetul general consolidat, imediat după aprobarea legii, în momentul în care va ajunge din nou proiectul legii bugetului în Parlament, se va merge pe aceeași prorogare.

Pentru că trebuie să înțelegem cu toții următorul lucru: orice schimbare în sistemul de învățământ preuniversitar – și o să mă refer doar la preuniversitar, pe care îl reprezint – nu se poate face fără alocări financiare corespunzătoare. Nu putem vorbi de drepturi pentru elevi, nu putem vorbi de drepturi pentru cadrele didactice, nu putem vorbi de condiții de muncă și de securitate în unitățile de învățământ fără o finanțare corespunzătoare. Dacă în fiecare an se va merge pe aceeași politică păguboasă a ultimilor 10 ani de prorogare a articolelor care fac referire la bugetul alocat educației, este clar că nu vom schimba absolut nimic.

Am remarcat din discuțiile purtate până acum câțiva termeni care spun că sunt mai mult decât relevanți: „nu vrem”, „stres”, „drepturi”, „fără note”, „fără admitere” și alte lucruri asemănătoare și, bineînțeles, adăugând acolo iarăși niște termeni foarte interesanți: „industria grasă a meditațiilor” și multe altele. N-aș fi vrut, poate, să intervină astăzi, dar ținând cont de ceea ce s-a întâmplat și a apărut în spațiul public în ultimele zile, cred că este cazul să începem să ne gândim foarte bine ce așteptări avem de la sistemul de învățământ românesc. Dacă sistemul de învățământ românesc va pune în permanență accent pe a face doar ceea ce ne place, când ne place, unde ne place, dacă vom pune în continuare accent pe ideea că nu mai vrem nici note, nu mai vrem nici examene, atunci vom avea o mare problemă.

Am văzut că nu acceptăm admiterea, ok, sindicatele au venit cu altă variantă: o evaluare națională care are la bază a ceea ce prevedea legea educației, legea Funeriu, o evaluare națională mai amplă – că dacă tot vorbim de competențele cheie stabilite la nivelul Uniunii Europene, nu înțeleg de ce această evaluare trebuie să se dea doar la două discipline. Am ajuns ca, începând din clasa a VIII-a, să nu mai fim interesați decât de română și de matematică. Și intrăm în liceu pe baza repartizării computerizate și, de multe ori, pe baza mediilor în cauză la cele două discipline, ajungem pe filiere, profiluri, specializări pentru care nu avem niciun fel de competență și unde mulți dintre elevii noștri clachează.

Ridicăm în permanență un set de suspiciune la adresa corpului profesoral: dacă apare admiterea sau este o evaluare mai amplă, va crește volumul meditațiilor. Fără supărare, este o eroare. Meditații există peste tot. Mai important este altceva. Dacă noi învățăm ca în școală să respectăm niște reguli și să înțelegem de ce anume ne ducem într-o unitate de învățământ, dacă aș fi atent la clasă, dacă aș fi atent la ceea ce spun profesorii, dacă aș interacționa cât mai des cu ei, dacă ar fi mai multă atenție și din partea familiei, și nu numai, nu am avea nevoie de meditații. Dar, din păcate, lăsăm ca aceste acuzații să atârne în permanență în spinarea corpului profesoral. Haideți să recunoaștem sincer: de multe ori, sunt parteneri educaționali, sunt părinți care își duc copiii la meditații, meditații de care nici nu ar avea nevoie, doar pentru că așa ni se pare nouă că ar fi bine. Și vă spun că nu este cazul.

Consider că, până la urmă, noi trebuie să ne gândim foarte bine pentru ce pregătim elevii. Îi pregătim cu adevărat pentru piața muncii? Gândiți-vă bine în calitate de parlamentari, gândiți-vă în calitate de profesori, gândiți-vă în calitate de părinți. Dacă îi învățăm doar că trebuie să facă ceea ce le place și fără stres, vor intra pe piața muncii. Acolo nu va mai fi nici școala, nu va mai fi nici familia, nu veți fi dvs., nu vom fi nici noi. Acolo va fi doar relația angajat-angajator. Iar angajatorul îți dă un salariu și spune foarte clar: nu mă interesează cât de stresat ești, nu mă interesează ce anume îți face ție plăcere, mie trebuie să-mi îndeplinești niște standarde și niște obiective. Nu-ți convine, pleci.

Gândiți-vă foarte bine la aceste aspecte. Mai departe, este vorba de autoritatea școlii, autoritatea cadrelor didactice. Ani la rând, autoritatea a fost subminată într-un fel sau altul. S-au redus orice fel de sancțiuni, le-am redus la minimum posibil. În învățământul centrat pe elev, cadrul didactic efectiv nu mai are niciun drept. Asta este realitatea. Am contestat corpul profesional și, din punct de vedere profesional, oricine altcineva se pricepe mai bine și la planuri-cadru, și la programe școlare, și la cum ar trebui să dai note sau calificative și la cum ar trebui să arate absolut tot ceea ce se face în sala de clasă. Numai el, cel care lucrează în școală, el nu mai contează. Și iată în ce situație am ajuns acum. Azi ai un profesor agresat într-o școală foarte bună. Da, sunt zeci, sute de astfel de cazuri. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că a dispărut autoritatea, iar autoritatea dată de pregătirea ta profesională, cu părere de rău, dar într-o societate care își culege modelele din spațiul online nu mai poate să se impună un cadru didactic, indiferent cât de bine pregătit ar fi, care este atacat în permanență cu povestea cu meditațiile, că nu știe să predea, că nu știe să dea note și, bineînțeles, și pe motivul statutului social pe care îl are în societate. Mi-aș fi dorit foarte mult să discutăm aceste aspecte. Mi-aș fi dorit foarte mult să punem accent pe principii, nu pe modificări de articole, intervenind punctual aici și acolo. Aveți materiale ample din partea federațiilor sindicale. O parte dintre propuneri au fost prinse, altele au fost respinse. Vom insista în continuare pentru toate.

Am venit cu propuneri suplimentare legat de creșterea siguranței în unitățile de învățământ și poate că ar fi cazul, dacă tot vorbim de drepturi pentru elevi și sunt de acord cu treaba asta, suntem de acord că este necesar un statut al elevilor, cred că trebuie să apară și partea de obligații și sancțiuni în proiectul legii învățământului preuniversitar. Încă o dată, nu suntem în război cu elevii, nu suntem în război cu părinții, dar trebuie înțeles că, în momentul în care ai intrat într-o școală, școala este o instituție care funcționează pe bază de reguli, iar tu trebuie să fii conștient că, dacă vei încălca regulile, vei răspunde ca atare. Cum mai este impresionat un elev care are nota scăzută la purtare, nu mai are 10, are opt sau are 6? Nu este influențat în niciun fel. Și atunci, am venit cu o propunere concretă de „valorizare” a mediilor la purtare, care ar trebui să conteze și la admitere, și la bacalaureat. Și n-ar trebui să deranjeze pe nimeni. Mediile acestea încă contează pentru anumite tipuri de învățământ, învățământul militar ș.a.m.d.. Ar trebui să conteze peste tot, asta dacă vrem să avem școala ca un mediu sigur. Avem nevoie de consiliere în fiecare unitate școlară, că punem accent pe partea de prevenție. Nu te poți descurca cu un consilier la 2.000 de elevi sau 1.000 de elevi, un consilier care se împarte între orele de predare pe care trebuie să le aibă și cele câteva școli pe care le are în grijă. Este imposibil să asiguri prevenția.

Mai departe, este vorba și despre sancțiuni de tipul amenzilor sau a muncii prestate în folosul școlii, în folosul comunității. Dacă un elev deranjează ora, nu poți să-l lași acolo în continuare, îl trimiți în altă parte, sub supravegherea unui cadru didactic, în aceeași școală. Și acolo va trebui să conștientizeze foarte clar greșeala pe care a făcut-o. Asta dacă vreți să redați, până la urmă, respectul pentru această profesie și autoritate, autoritatea magisterului care nu mai există.

Am vorbit la un moment dat de centrele de reeducare. Pentru unii poate deranja termenul respectiv. Există în alte state dezvoltate, n-am inventat noi așa ceva, dar copiii care au probleme comportamentale deosebit de grave trebuie să meargă într-un mediu în care se pot face corecții vizavi de comportamentul respectiv. Ne este teamă să folosim astfel de termeni, pentru că vom deranja, vom deranja o majoritate. Nu. Toate aceste propuneri sunt în interesul acelei majorități și a celor pe care este centrat sistemul de învățământ. Sunt multe alte lucruri că care pot fi luate în calcul.

Avem nevoie de paznici, avem nevoie de o legislație clară vizavi de verificările care ar trebui să existe atunci când există anumite suspiciuni, vizavi de introducerea unor arme albe în școli. În momentul de față, cu paznicii stăm mai mult decât prost. Legislația nu permite mare lucru și nu vreau să văd vreun cadru didactic că îi spune cineva să ducă să facă percheziție în bagajele copiilor. Iar mai departe și cu telefoanele mobile. Eu știu că suntem într-o societate în care comunicațiile online sunt la putere, dar telefonul se închide când intri în școală și se deschide când ieși din școală. Și n-am inventat noi lucrul acesta. Da, eventual, folosești telefonul atunci când ți-l cere cadrul didactic. Știu că avem lucruri prevăzute în legislația actuală, dar, din păcate, realitate ne spune cu totul și cu totul altceva. Iată o serie de propuneri.

Și la chestiile acelea memorabile, mi-aduc aminte că, în urmă cu ceva vreme, mă întorc din nou la proiectul bugetului învățământului preuniversitar și universitar, cred că într-o oră a trecut bugetul, majoritatea amendamentelor au fost respinse și s-a mers în continuare pe acea subfinanțare. Vă înțeleg foarte bine poziția, cred că în sufletul dvs. vreți tot ceea ce este mai bun pentru sistemul de învățământ, dar cred că vine momentul în care trebuie să vă legați numele de o reformă autentică în ceea ce privește sistemul de învățământ românesc. Nu poți face nimic fără bani și cred că trebuie să treceți dincolo de disciplina impusă la nivel de partid și să votați în concordanță cu conștiința dvs.

Tinerii pleacă din țară, cei care au plecat nu se mai întorc, iar rata natalității în România, știți foarte bine, este catastrofală, mor mai mulți oameni decât se nasc. Ce vrem? Care sunt așteptările noastre? Vrem o Românie modernă, vrem o Românei care să dezvolte, vrem o Românie care să-și țină copiii acasă, vrem o Românie care să-și aducă cetățenii plecați în afară înapoi, atunci trebuie să schimbăm ceva radical în domeniul politicii educaționale. Aveți șansa să faceți așa ceva. Mai departe, dacă vocea noastră nu s-a auzit suficient de clar aici, începând din 10 mai încolo, o veți auzi și în stradă. Ne vom striga drepturile, ne vom striga problemele și vom cere soluții, soluții urgente astăzi, nu mâine, nu poimâine. Și mi-aș fi dorit ceva: să n-aud astăzi vorbindu-se de propunerile celei mai mari federații de nu știu unde sau propunerile Consiliului Național sau ale Asociației Elevilor. M-aș fi dorit să aud de propunerile noastre comune. O educație de calitate înseamnă părinți, profesori, elevi împreună. Vă mulțumesc! (…)

Nu vreau să monopolizez, dar am discutat lucrul acesta și la Guvern. În momentul în care stabilesc aceeași referință pentru toți debutanții, indiferent de domeniu de activitate, aș vrea să vă întreb pe dvs. de ce ar mai trebui să vină un tânăr cu studii superioare de lungă durată în sistemul de învățământ pe care îl cunoaștem cu problemele lui? Pentru ce? Ar prefera să meargă în orice alt domeniu de activitate, mai puțin în învățământul preuniversitar sau universitar. Deci, încă o dată, nu mai vreau să discutăm despre marea grămadă în care suntem prinși toți. Trebuie să înțelegem și regula care funcționează și în afară. Salariile personalului din învățământ pleacă de la media salarială la nivel economic. Asta este valabil și în Germania, și în Franța, și în Spania, și peste tot. În România, din contră, legăm în permanență corpul profesional de alte categorii socio-profesionale. Nu se poate.

Ne pleacă dascălii și uitați-vă la bazinul nostru din care selectăm resursa umană. Aștept cu nerăbdare să vină colegi, profesori universitari să ocupe locurile necalificaților pe care îi avem în sistem, că avem nevoie de ei, dar este insuficient. Deci vrem profesori, vrem ca această meserie să fie atractivă, vrem să fie respectată, atunci trebuie să ne raportăm strict la cadrele didactice și să prindem în legea noastră specială această referință, care este mai mult decât importantă.”

Citește și:

Eliminarea admiterii la liceu prin examen, propusă de Consiliul Economic și Social. Instituția susține ca alternativă evaluarea națională cu 5 probe

Ligia Deca, despre propunerea sindicatelor ca evaluarea națională să fie susținută la 5 materii: „În acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admitere la liceu după evaluarea națională”

A limita admiterea la liceu sau evaluarea națională doar la două examene, la matematică și română, nu este normal, spune liderul sindical Marius Nistor. Acesta susține că „este necesar să mergem pe varianta unei evaluări cu patru-cinci probe”

Evaluarea Națională la cinci materii, propusă de sindicate, este respinsă de Consiliul Elevilor și Federația Părinților: “Primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”

Propunere pentru eliminarea concursului de admitere la liceu, trimisă de sindicatele profesorilor ca amendament la proiectul legii Educației: Elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă