Sărăcia copiilor nu dispare în vacanța de vară, spune Corina Atanasiu despre intenția Guvernului de a nu mai plăti bursele sociale în vacanțe: Răspunsul la fraudă nu este să tai bursa copilului sărac, este să identifici frauda

141 de vizualizări
Corina Atanasiu / Edupedu.ro
„România nu are prea multe burse sociale. România are prea multă sărăcie”, iar sărăcia copiilor nu dispare în vacanța de vară, avertizează Corina Atanasiu, deputat USR, pe pagina de Facebook, în contextul intenției Guvernului de a nu mai acorda elevilor bursele sociale în perioadele de vacanță. 

Sistemul trebuie reformat, inclusiv prin verificarea veniturilor familiilor cu ajutorul bazelor de date și al instituțiilor de asistență socială, în loc ca școlile și profesorii să fie puși să verifice situația economică a familiilor.

„Răspunsul la fraudă nu este să tai bursa copilului sărac. Răspunsul este să identifici frauda”, spune Atanasiu, care propune și programe educaționale de vară pentru copiii vulnerabili.

Redăm textul publicat de Corina Atanasiu:

𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐛𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞. 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐞.

De aici cred că trebuie să pornim orice discuție despre intenția Guvernului de a nu mai plăti bursele sociale ale elevilor în perioadele de vacanță.

Bursa socială nu este un moft și nici un premiu. Pentru foarte mulți copii, cei 300 de lei înseamnă mâncare, haine, rechizite, mici economii pentru câteva ore de meditații, transport sau posibilitatea de a rămâne conectați la școală. Iar sărăcia unui copil nu intră în vacanță odată cu catalogul.

România are una dintre cele mai ridicate rate ale riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor din Uniunea Europeană. Inegalitățile se văd brutal și în educație. Copiii din rural ajung de 4 ori mai greu la liceu, abandonează școala mai des și au rezultate educaționale mult sub cele ale copiilor din marile orașe.

Într-o asemenea țară, răspunsul nu poate fi pur și simplu, tăiem din burse. Dar nici nu cred că trebuie să închidem ochii și să pretindem că actualul sistem funcționează impecabil.

𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢

Astăzi, punem o parte importantă a responsabilității pentru acordarea burselor sociale în curtea școlii.

Familia aduce acte, declară venituri, școala verifică documentele, stabilește eligibilitatea și întocmește listele de beneficiari.

Numai că profesorul, diriginta, directorul sau secretarul școlii nu sunt inspectori fiscali și nici asistenți sociali.

O adeverință spune cât venit a fost declarat. Nu spune neapărat cum trăiește familia.

Putem avea un copil ai cărui părinți lucrează în străinătate și ale căror venituri reale nu sunt surprinse corect de documentele pe care le vede școala. Putem avea venituri nefiscalizate, situații familiale care nu corespund hârtiilor sau bunăstare care nu apare în venitul declarat.

Și putem avea exact situația inversă: un copil aflat într-o vulnerabilitate severă, pe care familia lui nu știe sau nu reușește să o transforme într-un dosar complet depus la termen.

În ambele cazuri, problema este aceeași: cerem școlii să facă o muncă pentru care statul are deja instituții specializate.

𝐒𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐯𝐞𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆ 𝐝𝐞𝐣𝐚 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫

România are deja Venitul Minim de Incluziune, administrat prin sistemul de asistență socială.

Pentru VMI, statul dispune de mecanisme administrative de verificare a veniturilor, componenței familiei și situației patrimoniale, prin sistemele Ministerului Muncii, AJPIS, serviciile publice de asistență socială și interoperabilitatea cu alte baze de date ale statului.

Și aici apare absurditatea birocratică.

Pentru o prestație socială, statul verifică veniturile familiei prin sistemul de asistență socială.

Pentru bursa socială, punem din nou familia să demonstreze situația materială, de data aceasta în fața școlii.

Mai mult, pentru copiii din familiile beneficiare de VMI există deja un schimb de informații între sistemul de asistență socială și cel de educație.

𝐃𝐞𝐜𝐢 𝐦𝐞𝐜𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐞𝐱𝐭𝐢𝐧𝐬.

Asta nu înseamnă că bursa socială trebuie acordată numai familiilor beneficiare de VMI. Ar fi o greșeală majoră. Pragul pentru bursa socială este și trebuie să rămână diferit de cel pentru VMI.

Înseamnă altceva: criteriul îl stabilește Ministerul Educației, dar verificarea situației economice trebuie făcută folosind infrastructura pe care statul o are deja pentru asistență socială și verificarea veniturilor.

Școala trebuie să știe dacă elevul este eligibil. Nu trebuie să transforme profesorii în detectivi ai veniturilor familiei.

𝐈̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐚̆𝐢𝐞𝐦, 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐦 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐬𝐞 𝐬𝐜𝐮𝐫𝐠 𝐛𝐚𝐧𝐢𝐢

Cred că avem nevoie de un moment de onestitate.

Da, există abuzuri.

Există familii cu venituri reale semnificative care reușesc să îndeplinească formal criteriile pentru bursă socială. Există venituri obținute în străinătate care nu sunt întotdeauna surprinse corect. Există economia informală. Există diferențe între realitatea unei familii și fotografia ei fiscală.

Nu avem voie să ignorăm aceste lucruri doar pentru că este mai confortabil politic.

Dar răspunsul la fraudă nu este să tai bursa copilului sărac. Răspunsul este să identifici frauda. Înainte să luăm bani de la toți copiii vulnerabili, ar trebui să conectăm bazele de date ale statului, să verificăm veniturile și patrimoniul acolo unde legea permite, să folosim serviciile de asistență socială pentru cazurile neclare și să vedem câte burse sunt acordate unor familii care, în realitate, nu ar trebui să le primească.

S-ar putea să descoperim că economia făcută prin curățarea sistemului este mai inteligentă și mai dreaptă decât economia obținută printr-o tăiere otova.

𝐁𝐮𝐫𝐬𝐚 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐨𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞

Există însă și cealaltă jumătate a discuției.

Bursa socială este o măsură educațională cu rol social. Nu trebuie transformată într-o simplă alocație suplimentară. De aceea, este legitim ca acordarea ei să fie legată de participarea copilului la educație. De prezența la școală și de reducerea absenteismului. De participarea la activități de recuperare. De sprijinul pentru continuarea studiilor.

Dar dacă acceptăm acest principiu, apare imediat o întrebare: Ce educație îi oferă statul copilului vulnerabil în cele aproape trei luni de vară?

În foarte multe comunități răspunsul este: aproape nimic.

Școala se închide, masa, dacă era, dispare, activitățile dispar, profesorii pleacă în vacanță.

Copilul rămâne în exact mediul socioeconomic care i-a produs decalajul educațional.

Și tocmai copiilor acestora vrem să le spunem că nici bursa nu mai vine pentru că este vacanță.

În școlile vulnerabile, vara nu ar trebui să fie o gaură de 3 luni. Poate că adevărata reformă este în altă parte.

În comunitățile cu abandon școlar ridicat și rezultate educaționale foarte slabe, școala ar trebui să rămână vie și vara. Cum?

Școli de vară. Recuperare la matematică și limba română. Lectură. Sport. Activități culturale. Excursii pe care acești copii nu și le permit. Consiliere. Masă caldă.

Iar bursa socială poate fi integrată în acest mecanism.

𝐂𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆-𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞𝐦 î𝐧 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞: „𝐍𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐦 î𝐧 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞”.

Pentru un copil care termină clasa a IV-a fără să citească bine sau clasa a VIII-a fără competențele elementare de matematică, 3 luni fără contact cu educația nu reprezintă o vacanță. Pot reprezenta încă 3 luni în care distanța față de ceilalți crește.

𝐍𝐮 𝐭𝐚̆𝐢𝐞𝐫𝐞. 𝐑𝐞𝐠𝐥𝐚𝐣 𝐟𝐢𝐧.

Avem nevoie de o reformă a burselor sociale, dar una construită cu bisturiul, nu cu toporul. Să păstrăm bursa socială pentru copiii care au nevoie de ea, să folosim bazele de date și mecanismele Ministerului Muncii pentru verificarea veniturilor, dar să păstrăm criteriile specifice educației.

Să implicăm asistența socială în cazurile în care actele nu spun întreaga poveste și să eliminăm beneficiarii care fraudează sistemul.

Să identificăm automat copiii eligibili care astăzi nu primesc bursa pentru că părinții lor nu știu să navigheze birocrația și să legăm mai inteligent sprijinul financiar de participarea copilului la educație, inclusiv prin programe educaționale de vară în comunitățile vulnerabile.

Pentru că există două greșeli pe care statul le poate face:

Una este să dea bani acolo unde nu există nevoie.

Cealaltă, infinit mai gravă, este să ia 300 de lei de la un copil care chiar are nevoie de ei pentru că statului îi este prea greu să distingă între cele două situații.

Înainte să tăiem bursele sociale, haideți să reparăm sistemul care le acordă!

Sărăcia copiilor nu dispare în vacanța de vară. Dar birocrația inutilă și frauda chiar pot să dispară dacă statul își face treaba.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *