Scade numărul claselor de liceu în Timiș, după o analiză a numărului „real” de elevi din gimnaziu făcută de Inspectoratul Școlar. Aura Danielescu: Nu avem pe ce să construim clase de a IX-a, pentru că nu avem copiii la a VIII-a / Dispar peste 20 de clase de liceu și 35 de norme didactice în județ

1.264 de vizualizări
Aura Danielescu / Foto: captură Youtube.com
Județul Timiș va avea din toamnă mai puține clase a IX-a, pe fondul scăderii numărului de elevi care finalizează gimnaziul, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara. Reducerea numărului de clase va avea impact și asupra profesorilor, fiind estimate pierderi de aproximativ 35 de norme didactice la nivelul întregului județ, notează G4Media.ro.

Inspectorul școlar general, Aura Danielescu, a declarat că decizia a fost luată în urma unei analize detaliate privind numărul real de elevi existenți în județ.

„Le-am explicat colegilor directori că nu avem elevi de a VIII-a și că dacă nu îi avem, nu avem pe ce să construim clase de a IX-a pentru că nu avem copiii și că e cazul ca dumnealor să își facă analize în școli, să vină cu planul de școlarizare diminuat față din acest an școlar. Nu au avut curaj să facă lucrul acesta. Au venit cu un plan de școlarizare la fel de dezvoltat, astfel încât noi suntem în situația de a diminua clasele și de a tăia, pentru că nu avem elevi. Suntem deja pregătiți, echipa managerială de la Inspectoratul Școlar, cu o analiză făcută, justificată, deci am argumentat fiecare de ce așa, am transmis-o neoficial unităților de învățământ afectate de decizia luată de echipa managerială pe care o ducem spre analiză și aprobare în Consiliul de Administrație și sunt multe școli pentru că sunt peste 20 de clase care se reduc la a IX-a”, spune inspectorul general din Timiș.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


3 comments
  1. E un dezastru demografic de care ați fist avertizați ani in șir. E o fantezie să credeți că va creste nr .de elevi per clasă, nu are de unde crește, de peste 15 ani oamenii, chiar cuplurile nu mai vor copii, vor altele, bani, călătorii, bunăstare, burta plină, case tot mai mari, gene false, „-plastii” de tot felul, rochii, coaching, zen, etc. Îmbătați-vă cu ce apă vreți, mai bine ați citi demografie.

  2. Așa se întâmplă în fiecare județ, zilele ăstea e jale, se taie clase și norme, o grămadă de profesori trebuie să meargă la completare sau restrangere.

    Am auzit din mai multe județe că se taie între 20 și 30 de clase din cauza creșterii numarului de elevi la clasă , Edupedu poate cereți date de la fiecare inspectorat să aflam exact dimensiunea dezastrului, da la sindicate sau minister nu avem speranțe să ne dea cifre exacte, ascund gunoiul sub preș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 600 de locuri bugetate au fost tăiate de la programele de licență ale universităților și convertite în locuri pentru master și doctorat, printr-un ordin al Ministerului Educației / Față de anul trecut, cea mai mare creștere de granturi apare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Ministerul Educației și Cercetării a transformat aproape 600 de locuri de licență pentru anul I în granturi de studiu pentru master și doctorate în universitățile de stat, potrivit Ordinului nr.…
Vezi articolul

Aproape trei sferturi din directorii de școli și două treimi din inspectorii școlari au avut ore la plata cu ora în anul școlar 2024-2025, arată datele Ministerului Educației / De la 1 septembrie, nu mai au voie să ia PCO decât în cazurile aprobate de ISJ

Mii de directori, directori adjuncți și inspectori școlari au desfășurat activități de predare în regim de plată cu ora în anul școlar 2024-2025, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării obținute…
Vezi articolul