Scădere cu 2.770 de locuri fără taxă în facultăţile de stat, propusă de CNSPIS după ce numărul tinerilor care anul trecut aveau 17 ani s-a redus cu aproape 13 mii de persoane faţă de 2016

3.811 vizualizări
Two happy students with backpacks and books in their hands smiling at camera while standing on background of university and friends
Numărul locurilor pentru licenţă, finanţate de la bugetul de stat pentru anul universitar 2020-2021, este de 61.000, potrivit propunerii făcute ministerului Educaţiei de către Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză în Învăţământul Superior. Pentru anul trecut cifra de şcolarizare pentru licenţă a fost de 63.771 de locuri. Este pentru prima dată în ultimii 5 ani când organismul care fundamentează cifra de şcolarizare pentru facultăţi (CNSPIS) propune o scădere atât de mare a numărului locurilor bugetate pentru studenţii care intră la facultate.

„Propunerea CNSPIS este alocarea unei cifre de școlarizare de 61.000 de locuri pentru studiile universitare de licență pentru învățământul public, cu excepția învățământului militar”, se arată în documentul citat.

Numărul locurilor este important pentru că pe baza acestuia universităţile primesc finanţare de la bugetul de stat.

Dacă în urma propunerii CNSPIS, ministerul Educaţiei ar decide să respecte această cifră, ar fi cel mai mic număr de locuri la licenţă, cel puţin din istoria ultimilor 10 de ani.

Iată cifrele de şcolarizare pentru anii universitari trecuţi:

    • 2015 – 62.400
    • 2016 – 62.000
    • 2017 – 62.000
    • 2018 – 63.201
    • 2019 – 63.771
    • 2020 – 61.000

Cifra de şcolarizare se stabileşte după o formulă care ia în calcul numărul persoanelor cu vârsta de 17 ani în anul 2019, persoane care în toamna anului 2020 vor deveni potenţiali studenţi la ciclul universitar de licenţă. Populaţia de 17 ani era în 2019 de 205.667 de persoane, potrivit INS.

Faţă de anul 2016, populaţia în vârstă de 17 ani scăzuse în 2019 cu 12.985 de persoane, notează raportul citat.

Consiliul propune şi 35.500 de locuri pentru master, plus 3.000 de locuri la doctorat.

FOTO: School photo created by freepic.diller – www.freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, întrevedere cu directorul Fondului Monetar Internațional: Discuțiile au vizat rolul universităților în formarea specialiștilor în administrație și structurile centrale ale guvernelor

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), s-a întâlnit vineri, 10 ianuarie 2020, cu directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, la sediul central…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai anunță o analiză proprie după reținerea profesorului suspectat de luare de mită. UBB: Dacă acuzațiile vor fi confirmate judiciar, soluția va fi excluderea din mediul academic

Universitatea Babeș-Bolyai „a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers”, anunță instituția într-o…
Vezi articolul

Activități anti-bullying, de sprijin pentru reintegrare și de susținere pentru studenții din medii dezavantajate – printre noile atribuții de combatere abandonului universitar, propuse pentru Centrele de consiliere și orientare în carieră – proiect de metodologie

O serie de activități menite să combată abandon ul universitar vor intra în atribuțiile centrelor de consiliere și orientare în carieră (CCOC) din cadrul instituțiilor de învățământ superior – de…
Vezi articolul