Școala nu trebuie să ignore realitățile economice și sociale ale lumii în care elevii vor trăi. Însă, pornind de la această necesitate, ideea corelării educației preuniversitare cu piața muncii este repetată obsesiv în spațiul public. La prima vedere, nimic mai logic. Nu acestei nevoi trebuie să răspundă sistemul de învățământ? Să anticipeze viitorul, iar elevii să își știe încă de la cele mai fragede vârste locul în societate? Să își aleagă materiile asupra cărora să se axeze, doar pe acelea care îi vor ajuta în viitoarea profesie? Puține abordări pot fi mai dăunătoare decât aceasta.
Transmițându-le copiilor aceste idei, nu facem altceva decât să le transferăm propriile obsesii, să-i transformăm în mici adulți dornici de înregimentare. Ce poate fi mai absurd decât a-i cere unui adolescent să știe ce meserie va practica peste 10 sau 15 ani? Cât cinism se poate ascunde într-un discurs care recunoaște că multe dintre profesiile viitorului nu sunt încă cunoscute, dar care solicită școlii să pregătească elevii tocmai pentru acestea? Se insistă asupra dinamismului, asupra capacității de adaptare, asupra ideii că nimic nu e sigur. Pe scurt, li se impune copiilor ritmul de viață al adulților.
Școala ar trebui, conform acestei interpretări, să formeze competențele necesare adaptării la o lume nesigură, aflată în continuă schimbare. Adică să anticipeze ceea ce va exista în viitor, să privească prezentul doar prin prisma acestuia și să pregătească elevii să trăiască într-o lume în care nimic nu este sigur.
Nu putem nega imprevizibilul lumii în care trăim sau incertitudinea zilei de mâine. Acestea sunt aspecte pe care le constatăm noi, adulții, în fiecare zi. Însă poate un adolescent să devină un adult stabil emoțional într-un mediu care transformă incertitudinea într-o valoare pedagogică?
Capacitatea de adaptare nu se formează prin restrângerea educației preuniversitare la un set de deprinderi profesionale, ci prin contactul cu domenii diferite ale cunoașterii. Doar un om cu o cultură generală solidă poate înțelege lumea în care trăiește și se poate adapta mai ușor celei în care va trăi.
Preocupați obsesiv de un viitor pe care recunoaștem că nu îl putem controla sau anticipa, ajungem să ignorăm prezentul. Tinerii au nevoie și de stabilitate, de sentimentul apartenenței la un mediu care să le transmită valori constante, a căror relevanță nu dispare într-o lume aflată în continuă schimbare.
Cunoașterea este una dintre aceste valori esențiale. De-a lungul istoriei, accesul la resursele materiale a fost supus schimbărilor politice și economice. Cunoașterea, în schimb, odată dobândită nu își pierde valoarea în funcție de fluctuațiile pieței. Aceasta reprezintă o valoare perenă.
„Lebedele negre” despre care a scris Nassim Nicholas Taleb ne demonstrează limitele oricărei încercări de a anticipa viitorul. Tocmai de aceea, nu trebuie uitat faptul că lumea în care trăim este rezultatul cunoașterii cumulative. Obiceiurile, deprinderile, atitudinile, instrumentele și instituțiile noastre s-au format treptat, prin păstrarea soluțiilor care s-au dovedit viabile și prin eliminarea celor necorespunzătoare (Hayek: 2026).
Școala nu trebuie să pregătească elevii pentru înregimentarea într-o piață a muncii care încă nu există. Misiunea ei este să formeze oameni care gândesc cu propria minte, care vor fi pregătiți să-și găsească locul într-un viitor pe care nimeni nu îl poate anticipa.
Doar prin cunoaștere putem fi pregătiți pentru lumea viitorului. Însă prin obsesia față de viitor pe care le-o transmitem copiilor și elevilor noștri nu facem altceva decât să distrugem bucuria cunoașterii.
__________________
Despre autor: Andrei Avram este profesor de Istorie, doctor în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Istorie din Universitatea din București, unde și-a susținut teza în 2019, publicată ulterior în 2021 sub titlul Emil Cioran – de la radicalismul politic la refuzul Istoriei. A debutat în învățământul preuniversitar în 2014, iar în cei 12 ani de activitate a predat atât la gimnaziu, cât și la liceu, în școli din sistemul public și privat. În prezent, este profesor titular la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București și profesor colaborator la Complexul Educațional Laude Reut.
Nota redacției: Opiniile din această analiză aparțin autorului și nu sunt în mod necesar și opiniile redacției.
