Școlile din Filipine s-au deschis după mai bine de doi ani, pe fondul relaxării restricțiilor anti-Covid-19

204 vizualizări
Foto: © Wong Sze Yuen | Dreamstime.com
Milioane de elevi filipinezi s-au întors luni în sălile de clasă pentru prima dată în mai bine de doi ani, după ce autorităţile au ridicat cele mai multe restricţii impuse pe fondul pandemiei de COVID-19, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Ţara este printre ultimele din lume care a reluat cursurile complet şi cu prezenţă fizică, închiderea prelungită a şcolilor stârnind temeri legate de o înrăutăţire a situaţiei educaţiei, aflate deja în criză, notează AFP.

După închiderea şcolilor filipineze, autorităţile a implementat un program de „învăţare hibridă”, care a inclus materiale tipărite, dar şi cursuri difuzate la televizor şi pe reţelele de socializare.

Înaintea redeschiderii, guvernul şi-a intensificat campania de vaccinare şi a declarat că va face transportul public gratuit pentru toţi elevii până la sfârşitul anului calendaristic.

Sâmbătă, guvernul a alocat bani în numerar elevilor şi părinţilor pentru a-i ajuta cu cheltuielile, ceea ce a dus la scene de dezordine în faţa centrelor de distribuţie, mai transmite Agerpres.

Odată cu redeschiderea şcolilor, problemele de dinaintea crizei sanitare au reapărut, de la numărul mare de elevi şi metodele de predare învechite la lipsa infrastructurii esenţiale.

Chiar şi înainte de pandemie, nouă din zece copii filipinezi nu erau capabili să „citească şi să înţeleagă un text simplu” până la vârsta de zece ani, au explicat Banca Mondială şi alte agenţii într-un raport recent.

Doar 10 ţări se aflau într-o situaţie mai gravă, printre acestea numărându-se Afganistan, Laos, Ciad şi Yemen, potrivit aceleiași surse.

Foto: © Wong Sze Yuen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii care comit repetat fapte de discriminare sau instigă la ură riscă scăderea notei la purtare, iar profesorii pot fi sancționați disciplinar sau raportați la Poliție – proiect de Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și negării Holocaustului în școli / Sistem de raportare anonimă a comportamentelor abuzive

Atât elevii, cât și cadrele didactice pot fi sancționați conform Statutului elevului, respectiv legislației anti-discriminare în cazul în care încalcă o serie de reguli privind combaterea xenofobiei, antisemitismului, radicalizării și…
Vezi articolul

Trei campusuri școlare rurale vor fi finanțate prin PNRR cu 7,5 milioane de euro fiecare / Sorin Decă, Ministerul Educației: Dacă s-ar fi depus proiecte cu buget mai mic decât maximul eligibil, evident că am fi putut să finanțăm mai multe

Ministerul Educației a publicat lista finală a proiectelor pentru construirea de campusuri școlare rurale din cadrul apelului „Schemă de grant pentru consorții rurale școlare”. Sunt 3 proiecte admise și alte…
Vezi articolul

Cătălin Ciupală, profesor de matematică, propune calibrarea corecturii la Bacalaureat și Evaluarea Națională pe o lucrare-test, ca la BAC-ul internațional: dacă profesorul evaluator supraevaluează sau subevaluează o lucrare, atunci îi apare în platformă un steag roșu de atenționare

Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, din Braşov, are două propuneri privind corectarea lucrărilor de la examene naționale în platformă astfel încât să nu mai existe…
Vezi articolul

Jumătate dintre liceeni sunt neliniștiți atunci când urmează să aibă oră cu un profesor cu care nu se înțeleg – studiu CNPEE / Doar 22% dintre aceștia ar apela la un cadru didactic atunci când au o problemă

50% dintre liceenii participanți la un studiu derulat de Ministerul Educației pentru a studia calitatea vieții elevilor înscriși în acest ciclu de învățământ sunt îngrijorați atunci când urmează să aibă…
Vezi articolul