Școlile doctorale pot fi înființate, reorganizate și desființate doar cu aprobarea ministrului Educației, în locul Senatului universitar sau Prezidiului Academiei Române – Schimbare în Regulamentul-cadru privind studiile de doctorat

686 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministrul Educației devine autoritatea principală în cazul înființării, reorganizării și desființării școlilor doctorale, printr-un nou ordin emis de Ministerul Educației și Cercetării și publicat luni în Monitorul Oficial. Ordinul, care aplică și în regulamentul studiilor doctorale schimbările recente legate de concediul de creștere a copilului, introduce transferul de autoritate către ministru, în ceea ce privește organizarea studiilor doctorale.

Astfel, potrivit noilor reguli, Regulamentul-cadru privind studiile universitare de doctorat, valabil din 2024, se modifică astfel:

„La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: 

  • „(2) În cadrul IOSUD pot funcționa una sau mai multe școli doctorale. Înființarea, reorganizarea și desființarea școlilor doctorale sunt propuse de CSUD, avizate de senatul universitar/Prezidiul Academiei Române și aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.”

Modificarea are două componente:

  • introduce și „reorganizarea” școlilor doctorale în cadrul instituțiilor organizatoare de studii doctorale (IOSUD), alături de înființare și desființare, în cadrul procedurilor de organizare a acestora
  • Mută rolul de „aprobare” către minister.

Se păstrează rolul Consiliului studiilor doctorale (CSUD) de a face propunerea de înființare/desființare a școliilor doctorale.

Până acum, Regulamentul prevedea că „înființarea și desființarea” școlilor doctorale trebuie aprobate de Senatul universității sau de Prezidiul Academiei Române: 

  • „În cadrul IOSUD pot funcționa una sau mai multe școli doctorale. Înființarea și desființarea școlilor doctorale este propusă de CSUD și aprobată de senatul universitar/Prezidiul Academiei Române”.
Noile reguli privind concediile de creștere a copilului – transpuse și în regulamentul-cadru al școlilor doctorale

Același ordin 2 martie prevede introducerea a două noi alineate, referitoare la prelungirea programului de doctorat cu perioada concediului, atunci când programul este întrerupt de concediu/concedii succesive de creștere a copilului. 

Astfel, Ordinul prevede:

„La articolul 18, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (5.1) și (5.2), cu următorul cuprins: 

  • „(5.1) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul întreruperii programului de doctorat pentru concediu de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și pentru concediu de acomodare, la cererea studentului-doctorand, în conformitate cu prevederile legale, durata programului de studii universitare de doctorat se prelungește cu perioada concediului. 
  • (5.2) Prevederile alin. (5.1) se aplică și în cazul concediilor succesive de creștere a copilului, respectiv de acomodare, fiecare perioadă de concediu determinând întreruperea corespunzătoare și prelungirea duratei studiilor universitare de doctorat.”

Aceste reguli au fost introduse în Legea învățământului superior 199/2023 printr-o Lege adoptată în Parlament în decembrie 2025.

Ordinul de modificare a Regulamentului studiilor de doctorat, în documentul atașat:


1 comment
  1. Absolut normal. Prea multă democrație strica.
    Prea mult autonomie universitara, de asemenea.

    Mai multă centralizare, ca sa știm si noi un lucru. Daca liderul suprem nu vrea, nu se face. Ce atâta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Radu Vancu, după ce academicienii l-au respins prin vot pe Mircea Cărtărescu: Academia Română a eșuat în naționalism toxic și rânced / E locuită de spiritul naționalismului extremist de rit georgist

Scriitorul și profesorul Radu Vancu critică dur Academia Română după ce Mircea Cărtărescu nu a fost acceptat ca membru corespondent, acuzând instituția că este dominată de „naționalism extremist de rit…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății, criticat pentru declarația referitoare la existența unei corelații între autism și emigrație: „Nu există nici un studiu serios care să susțină afirmațiile domnului ministru”, spune președinta Asociației Autism Europa

Declarațiile ministrului Sănătății conform cărora din cauza plecării părinților în străinătate avem din ce în ce mai multe cazuri de autism la copii generează reacția organizațiilor nonguvernamentale din domeniu. „Nu…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiecte și bareme de corectare Limba română Bacalaureat de toamnă 2024, publicate de Ministerul Educației: eseu de 400 de cuvinte despre poezia lui Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu, la uman. Bacovia și Eminescu – la real

Subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română – Bacalaureat de toamnă 2024 au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro. Documentele…
Vezi articolul

Peste 27 de milioane de euro, la dispoziția universităților pentru proiecte de modernizare a căminelor și spațiilor de recreere și lectură din 19 campusuri, până la sfârșitul anului 2025 – lista intermediară

Căminele și spațiile de recreere și lectură din 19 campusuri universitare din țară vor fi extinse și modernizate până la sfârșitul anului 2025, prin apelul de proiecte „Modernizarea infrastructurii universitare…
Vezi articolul