Școlile private pentru învățământ special vor fi finanțate de la bugetul de stat – președintele Iohannis a promulgat legea

2.865 de vizualizări
Foto: School photo created by pch.vector – www.freepik.com
În actuala lege a Educației Naționale nr. 1/2011 nu exista decât noțiunea de învățământ special, nu se făcea vreo diferențiere între stat sau privat. Printr-un amendament adus legii, care a fost votat de Parlament, se introduce și învățământul special privat și se reglementează finanțarea acestuia. Legea se aplică în 3 zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Șeful statului a promulgat proiectul de lege care modifică Lege Educației nr. 1/2011, care prevede înființarea și finanțarea unităţilor de învăţământ special private.

„La articolul 110, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4) şi (5), cu următorul cuprins:

(4) Finanţarea unităţilor de învăţământ special particulare autorizate provizoriu sau acreditate, a claselor de învăţământ special particular, a elevilor din învăţământul special particular şi a liceelor speciale particulare se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial. Consiliile judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti asigură finanţarea cheltuielilor salariale pentru cadrele didactice, didactice auxiliare şi nedidactice încadrate în unităţile de învăţământ special particulare şi la clasele de învăţământ special particular în limitele cuantumului salarial al personalului angajat în unităţile de învăţământ special de stat şi în limitele de normare prevăzute de legislaţia în vigoare”, se arată în proiectul de lege adoptat în Camera Deputaților.

Actuala lege nu făcea referire explicită la finanțarea învățământului de stat sau special:

Art. 110 „Finanțarea unităților de învățământ special, a claselor de învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale și a CJRAE/CMBRAE se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial.”

În expunerea de motive, senatorul Ștefan Pălărie explică motivul pentru care a propus introducerea acestui amendament în lege: „CNCD a stabilit prin Hotărârea 4/11.01.2017 că neacordarea finanțării pentru învățământul special particular constituie discriminare. Prin sentința civilă definitivă nr. 240/2018, nr. dosar 6483/108/2017 a Tribunalului Arad s-a dispus acordarea finanțării pentru o unitate de învățământ special particulară pentru anul 2017”.

Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au dat undă verde adoptării proiectului, cu observația că și pentru învățământul confesional ar trebui procedat la fel.

Sunt 60 de elevi înscriși în prezent în învățământul special privat, iar impactul bugetar estimat ar fi de 2 milioane de lei pe an, mai spune senatorul Ștefan Pălărie în expunerea de motive.

Informații de context

Școlile din România primesc finanțare de la nivel central în baza unui cost standard pe elev. Acesta este decis în fiecare an prin hotărâre de guvern.

În februarie 2022, guvernul a aprobat majorarea costurilor standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev pentru anul 2022, valoarea coeficientului 1 pentru cheltuielile salariale ajungând la 6.386 lei, iar cel pentru cheltuielile materiale la 485 lei, după cum a anunțat atunci purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Mai multe detalii aici.

Potrivit Hotărârii referitoare la costul standard per elev pentru anul 2022, costul standard pentru elevii din învățământul integrat sunt următoarele:

Învățământ primar integrat:

  • 8.283 lei pentru urban și rural (standard de cost per elev cu cerințe educaționale speciale)
  • 9.692 pentru urban și rural (standard de cost per elev cu cerințe educaționale speciale pentru învățământul din limbile minorităților naționale)

Învățământ gimnazial integrat:

  • 10.857 pentru urban și rural (standard de cost per elev cu cerințe educaționale speciale)
  • 12.410 pentru urban și rural (standard de cost per elev cu cerințe educaționale speciale pentru învățământul din limbile minorităților naționale)

Învățământ liceal integrat:

  • 10.857 pentru urban și rural (standard de cost per elev cu cerințe educaționale speciale)
  • 12.410 pentru urban și rural (standard de cost per elev cu cerințe educaționale speciale pentru învățământul din limbile minorităților naționale)

„Standardele de cost se aplică numai cu cerințe educative speciale integrați individual în clasele/grupele unităților de învățământ de masă, care urmează curriculumul acestora”, prevede hotărârea amintită anterior.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Academia Oamenilor de Știință din România susține că nu a știut de lansarea cărții lui Adrian Năstase cu Asociația Română de Prietenie cu China / Cine este Aurel Papari, cel care a folosit sigla: Colaborator al Securității, cu titlu de revoluționar retras de președintele Iohannis

Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) susține, într-un punct de vedere la solicitarea G4Media, că „nu a acceptat și nu a știut de organizarea” la Constanța, alături de Asociația…
Vezi articolul

Blocați în conspect. Profilul lingvistic al noii programe școlare de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, făcut de profesoara Mădălina Chitez / Op Ed

Așa cum am demonstrat în multiple studii și prelegeri din ultimii ani, pe teme precum complexitatea lingvistică a manualelor școlare (sinteza aici), lipsa promovării gândirii critice în manualele școlare (sinteza aici) sau pesimismul…
Vezi articolul

Integrarea creativității în toate disciplinele, măsură recomandată tuturor profesorilor din România de Ministerul Educației, după rezultatele dezastruoase la testele de gândire creativă PISA 2022: folosiți tehnologia și învățarea prin investigație, cea bazată pe proiecte și prin joc

Gândirea creativă a elevilor din România este la pământ, arată rezultatele PISA 2022, evaluare care a testat această competență esențială pentru noile generații. Elevii de 15 ani testați au clasat…
Vezi articolul

Simulările naționale pentru BAC și Evaluarea Națională să fie organizate în Școala Altfel, din motive logistice, propune Sorin Haiduc, profesor de matematică și director de școală

Sorin Haiduc, profesor de matematică și director al Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad, a propus ca simulările pentru examenele naționale să se desfășoare în timpul programului Școala…
Vezi articolul