Guvernul a decis majorarea costurilor standard per elev, preșcolar și antepreșcolar pentru 2022. Purtătorul de cuvânt al Executivului: Ceea ce am prezentat astăzi include o formulă de calcul care acoperă perspectiva de creștere salarială

7.402 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Guvernul a aprobat, joi, majorarea costurilor standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev pentru anul 2022, valoarea coeficientului 1 pentru cheltuielile salariale ajungând la 6.386 lei, iar cel pentru cheltuielile materiale la 485 lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Întrebat dacă acest lucru înseamnă că salariile profesorilor vor fi majorate, el a adăugat că „ceea ce am prezentat astăzi include o formulă de calcul care acoperă şi o astfel de perspectivă de creştere salarială”.

„Guvernul a stabilit majorarea costului standard per antepreșcolar, preșcolar, respectiv elev, ce va fi luat în considerare în acest an pentru a asigura fondurile necesare plății majorate a salariilor în sistemul de învățământ și pentru o mai bună finanțare a cheltuielilor materiale. Valoarea coeficientului unu aferent anului în curs pentru cheltuieli salariale va crește cu 4,5% față de anul trecut, respectiv va ajunge de la 6.111 lei la 6.386 lei, în timp ce valoarea coeficientului unu pentru anul acesta pentru cheltuieli materiale se va majora cu 7,8% față de anul trecut, respectiv de la 450 la 485 de lei.

Aceste valori vor sta la baza alocării sumelor necesare inspectoratelor școlare pentru a finanța cheltuieli salariale în unitățile de învățământ de stat și de asemenea la baza calculelor bugetelor autorităților publice locale pentru alocarea sumelor de finanțare a cheltuitelor materiale aferente unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și a bugetelor unităților de învățământ particular și confesional acreditate, lucruri necesare pentru finanțarea cheltuielilor salariale și materiale”, a declarat Dan Cărbunaru la finalul ședinței de Guvern.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că salariile profesorilor vor fi majorate, Cărbunaru a menţionat că discuţiile cu reprezentaţii federaţiilor din educaţie continuă în privința asta.

„Discuţiile pe care atât prim-ministrul, cât şi alţi membri ai Guvernului le-au avut în ultima perioadă cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din sistemul de educaţie din România s-au axat şi pe această perspectivă a îmbunătăţirii nivelului de salarizare în sistemul de educaţie. Detaliile concrete ale acestui acord, care este încă în discuţie, şi atât Guvernul, cât şi reprezentanţii federaţiei şi-au manifestat deschiderea pentru a continua discuţiile, pentru a atinge, până la urmă, cea mai fezabilă formulă de înţelegere din perspectivă salarială. Ceea ce am prezentat astăzi include o formulă de calcul care acoperă şi o astfel de perspectivă de creştere salarială. Detaliile concrete ale modului în care se face acest calcul, cum se implementează la nivel local le poate oferi Ministerul Educaţiei”, a spus Cărbunaru.

Amintim că discuțiile dintre reprezentanții guvernului și sindicatele din Educație privind măririle salariale ale profesorilor, care trebuiau să ducă la un acord semnat încă de vineri, au rămas în impas momentan. În urma ședinței de marți, care a durat 3 ore și care a fost prezidată de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a stabilit că vor mai urma și alte ședințe. Asta fiindcă Ministerul de Finanțe va face niște calcule, potrivit liderilor sindicali participanți. Momentan, statul are cheltuieli foarte mari și cu subvențiile pentru gaze, au explicat reprezentanții sindicatelor. Văzută dintr-un alt unghi, din cealaltă parte a mesei, situația este chiar bună, după cum spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro, într-un mesaj foarte scurt: „discuțiile au fost constructive”. Mai multe detalii aici.

Mai jos, mesajul oficial al Guvernului:

“Executivul a aprobat, joi, o Hotărâre de Guvern privind „modificarea HG nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preșcolar/elev şi stabilirea finanțării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA prin bugetele locale, pe baza costului standard per antepreşcolar/preșcolar/elev, pentru toţi preșcolarii şi elevii din învățământul general obligatoriu particular şi confesional acreditat, precum şi pentru cei din învățământul profesional şi liceal acreditat, particular şi confesional.

Guvernul a stabilit majorarea costului standard per antepreşcolar/preșcolar/elev ce va fi luat în considerare în cursul acestui pentru a asigura fondurile necesare plății majorate a salariilor în sistemul de învățământ și pentru o mai bună finanțare a cheltuielilor materiale.

Astfel, valoarea coeficientului 1 aferent anului 2022 pentru cheltuielile salariale crește cu 4,5% comparativ cu anul 2021, respectiv de la valoarea de 6.111 lei la valoarea de 6.386 lei.

Valoarea coeficientului 1 aferent anului 2022 pentru cheltuielile materiale se majorează cu 7,8% față de anul 2021, respectiv de la valoarea de 450 lei la valoarea de 485 lei. De asemenea, coeficienții de diferențiere pentru costurile-standard per antepreşcolar/preșcolar/elev pentru cheltuielile materiale, în mediul rural, au crescut cu 5% în anul 2022 față de anul 2021.

Aceste valori stau la baza:

  • alocării sumelor necesare inspectoratelor școlare în vederea finanțării cheltuielilor salariale ale unităților de învățământ de stat;
  • calculării bugetelor autorităților publice locale în vederea alocării sumelor pentru finanțarea cheltuielilor materiale aferente unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și a bugetelor unităților de învățământ particular și confesional acreditate, pentru finanțarea cheltuielilor salariale și materiale.”

Foto: © HaywiremediaDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Articolul care a blocat creșterile salariale de 16% pentru profesori, de la 1 ianuarie, abrogat în Comisia pentru Învățământ din Senat. Propunerea de salarizare conform grilei din Legea 153, pentru 2022, merge la Comisia pentru Buget
Rezultatul discuțiilor de câteva ore, de la Guvern, pe măririle salariale ale profesorilor – Hăncescu, FSLI: A rămas ca domnul ministru de Finanțe să-și mai facă noi calcule / Cîmpeanu: Discuțiile au fost constructive

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programele disciplinelor opționale „Sisteme de scriere și codificare”, „Sisteme de numerație” și „Matematica în natură și arte”, publicate în Monitorul Oficial. Exemple de probleme rezolvate pentru elevii de gimnaziu

Programele disciplinelor opționale „Sisteme de scriere și codificare”, „Sisteme de numerație” și „Matematica în natură și arte”, pentru elevii claselor gimnaziale, au fost publicate în Monitorul Oficial. Elevii pot alege…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Elevii olimpici internaționali, care fac parte din loturile ce reprezintă România, tăiați de la bursele de excelență și puși fără nicio explicație la burse de merit, pe care oricum le luau, pentru că sunt și olimpici naționali. Schimbarea vine peste noapte și e netransparentă, iar decizia Ministerului Educației e condamnată ferm de Consiliul Național al Elevilor

O „nedreptate făcută cu ușile închise“ de către Ministerul Educației, față de elevii participanți la loturile olimpice internaționale, asta acuză Consiliul Național al Elevilor după apariția în Monitorul Oficial a…
Vezi articolul