Ședințele de repartizare pe post a profesorilor din județul Arad, organizate online. Inspector școlar: Pot intra de oriunde, din vacanță, nu trebuie să mai vină la inspectorat de mai multe ori, sute de kilometri, până își fac o normă

5.488 de vizualizări
Cursurile Universității Politehnica
Foto: © Vadym Pastukh | Dreamstime.com
Profesorii care au participat la ședințele de repartizare pe posturi sau catedre în județul Arad anul acesta s-au conectat pe o platformă online de întâlniri, ceea ce a scutit timp din vacanțele în care se aflau, dar și cheltuieli cu transportul către inspectorat, spune pentru Edupedu.ro Daniel Tocoian, inspector școlar general adjunct la ISJ Arad, care s-a ocupat de organizarea ședințelor la distanță. Acesta a precizat că metodologia de mobilitate permite acest sistem de repartizare și prin videoconferință, că poate fi replicat în fiecare județ, și că printre avantaje se numără eliminarea disconfortului pentru profesori de a aștepta la cozi și de a face mai multe drumuri la ISJ pentru a lua ore.

„Am eliminat stresul acesta să stea oamenii pe aici ca și în gară, ca și în aeroport, să stea unii peste alții, presiune, că „de ce nu dați drumul mai repede”. Așa omul stă și poate intra de pe orice device și n-am avut până acum niciun fel de reclamații de 2 ani de zile de când s-a testat cu pandemia și am făcut toate ședințele, deci nu numai o parte”, spune Tocoian într-un interviu pentru Edupedu.ro, redat integral mai jos în articol.

Inspectorul școlar general adjunct din Arad declară că în orice județ se pot organiza ședințele în acest fel, pentru că metodologia de mobilitate permite atât depunerea documentelor pentru înscrierea la titularizare în format electronic, cat și obținerea posturilor prin ședințe online.

Profesorul a explicat că în ședințele de repartizare intră toți candidații care se încadrează să fie repartizați în acea ședință, indiferent dacă au sau nu nevoie de post, cu linkuri de întâlniri create de informaticianul din inspectorat, urmând ca profesorii să vorbească și să își exprime opțiunile atunci când le vine rândul. Pe ecran li se proiectează lista cu posturi, așa cum le era afișată și într-o sală de ședință tradițională, potrivit acestuia. Procesul este unul transparent, susține inspectorul, pentru că „sunt discuții ca la o ședință fizică, dar cu atât mai mult se aud. Aude toată lumea ce vorbim. Nu dau o explicație unuia și i-o dau pe sub masă, aud toți pentru că discuția și mișcările sunt pe un singur ecran pe care îl urmărești”.

Profesorii au intrat de oriunde, chiar și din vacanțe, iar identitatea acestora este verificată cu buletinul sau cu procura notarială în cazul împuternicirilor, a mai spus inspectorul.

„Vă dați seama, dacă vine cineva de la 100 km trebuie să ajungă la timp, poate are un copil… Dacă se blochează aplicația națională 3 ore, atunci vine lumea și bate cu pumnul ușă că zice „de ce ne țineți aici”? „Păi că așa vreau să te țin…”. Așa mai face o supă până se pornește aplicația. Ca idee nu cred că este rea, cel puțin la noi n-am avut niciun fel de reclamație. Dacă este cineva care ar trebui să vină de 2-3 ori la ședințe ca să își ia post că nu i-a convenit prima dată și îl chem peste o săptămână ce facem? Alți bani, altă distracție. Iei astăzi 5 ore și îți mai trebuie 13. Poate trebuie să le iei în două ședințe. Păi câte sute de kilometri să faci? Dacă aplicația se blochează, cum au mai fost cazuri anul acesta, intri și le spui „ne auzim într-o jumătate de oră” și îți faci treaba”, a mai declarat Tocoian.

Redăm interviul integral mai jos:

Edupedu.ro: Ce înseamnă organizarea ședințelor în regim online, în termeni de eficiență, atât pentru profesori, cât și pentru inspectorat?

Daniel Tocoian: E o prevedere în metodologie care permite organizarea și în online a acestor ședințe. Ea a fost o practică general valabilă în timpul pandemiei. Și noi am elaborat la nivelul Inspectoratului Școlar Arad o procedură care reglementează în mod concret sau stipulează pașii în mod concret – cum se desfășoară ședințele. Și am făcut asta din mai multe considerente. Odată este cea legată de articolul 117 alin. 1 și 2 din metodologie care spune că înscrierea în etape la etape de mobilitate, transmiterea și preluarea contestațiilor se pot realiza și în sistem online, iar ședințele de repartizare se pot desfășura și în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul Inspectoratului Școlar. Asta este ultimul capitol care ține de dispoziții finale.

Plecând de la de la ideea asta am zis să facem o procedură. Ca avantaj, în mod clar, fiind perioada vacanțelor, cei mai mulți sunt plecați și atunci era nevoie de tot felul de împuterniciri, de drumuri, nu mai vorbesc dacă veneau de la sute de kilometri și, în plus, noi pe aceste ședințe le înregistrăm, adică există dovada, cum să spun, concretă, a desfășurării ședinței. Deci omul chiar dacă nu semnează fizic, să spun așa, pe procesul verbal al ședinței, că a luat postul, e înregistrat, se aude, se spune codul „1320”, la ce școală, noi lucrăm în paralel și în platforma națională, în aplicația națională și dacă aplicația națională permite, adică există corelare între studii și disciplina postului pe care îl solicită, se înverzește, îi dăm „ok” și este exact ca și cum ar fi fizic.

Noi ne notăm în procesul verbal și letric codul postului și se verifică după aceea până noi virăm deciziile. Deci practic singura chestie care nu se face este semnătura omului pe procesul verbal fizic, dar există dovada că omul a ales postul respectiv, dat fiind faptul că întâlnire se înregistrează și e cu martor. Adică sunt chiar și 100 de oameni ședință.

Am eliminat stresul acesta să stea oamenii pe aici ca și în gară, ca și în aeroport, să stea unii peste alții, presiune, că „de ce nu dați drumul mai repede”. Așa omul stă și poate intra de pe orice device și n-am avut până acum niciun fel de reclamații de 2 ani de zile de când s-a testat cu pandemia și am făcut toate ședințele, deci nu numai o parte, toate ședințele de mobilitate în felul ăsta. Acum exceptăm faptul că se mai blochează platforma dar nu din vina noastră, se mai blochează, că așa se întâmplă, dar și dacă se blochează omul sta acasă și stă pe scaun, cum vrea, nu este aici la mine pe cap și îmi bate la ușă că „mă grăbesc”. Vă dați seama, era disconfort, mizerie, miros.

Daniel Tocoian / Foto: captură – Facebook video

Și posturile se publică pe listă, se proiectează pe ecran, o vede omul ca în ședința clasică. Pot intra de oriunde, din vacanță, nu trebuie să mai vină la inspectorat de mai multe ori, sute de kilometri, până își fac o normă.

Edupedu.ro: Ca idee, faceți cumva și share-screen (partajare de ecran) la aplicație în momentul în care validați și obțineți acea bulină verde? Sau cum vede și profesorul că este validat ca să stea liniștit?

Daniel Tocoian: Noi lucrăm la trei calculatoare. Și le comunicăm, ei nu pleacă din ședință până nu le spunem „ați fost repartizat pe postul…, dacă vreți să mai stați bine, dacă nu, asta a fost”. La sfârșitul fiecărei ședințe se afișează în aplicația națională. La sfârșitul zilei sau, mă rog, a etapei respective, apar direct în aplicația națională, omul se vede că a ocupat costul.

Avem câte un laptop fiecare pe diverse, unul pe aplicație, altul pe partea de fișe, altul în direct cu ei și unul care monitorizează toată activitatea, adică eu, deci noi lucrăm patru oameni pe ședința respectivă pe fiecare candidat și nu avem cum să mai facem partajare de ecran, e dificil de de făcut pentru că celelalte două calculatoare sunt conectate unul în aplicația națională, unul la fișa candidatului și unul e pe întâlnire unde se partajează posturile și nu pot să mai fac o partajare, nu mă lasă Google Meet, să vadă profesorul și în aplicația națională cum am pus eu acolo…

Edupedu.ro: Ați avut cazuri zilele acestea de profesori care au intrat la întâlniri din concediu?

Daniel Tocoian: Da, da, dar acum eu nu i-am întrebat de unde intră. Eu după ce intru cu ei în legătură pe ecran, în fața camerei, pun actul de identitate sau procură notarială. Și după aceea intrăm în discuții.

Edupedu.ro: Și cum le dați acces? Cum le alocați linkurile, cum le transmiteți?

Daniel Tocoian: Păi facem ședințe pe discipline. Și li se trimite link celor care au se încadrează la categoria respectivă. Adică dacă vorbim de note peste șapte, toți care sunt în aplicația noastră și au notă peste șapte, primesc linkul respectiv.

El ne spune în ședință „astăzi iau post”, că eu n-am de unde să știu dacă el post și îi trimit invitația, dar în ședință omul dacă are post sau mai are nevoie de niște ore, discutăm atunci când îi vine rândul? Da, ei toți primesc fără excepție care sunt eligibili la ședința aia. N-o să primească unul care are între 5 și 7 link când se repartizează doar posturile titularizabile.

Discuții mai sunt, așa se mai bagă unul și spune „dar eu de ce nu pot să…” și ar fi ca și cum mi-ar sări în cap 100 de oameni live, adică direct. Online este mai ușor de gestionat. Acum întrebări de genul „dar eu de ce nu pot să iau postul…” sau „aș putea să fac așa…” – sunt discuții ca la o ședință fizică, dar cu atât mai mult se aud. Aude toată lumea ce vorbim. Nu dau o explicație unuia și i-o dau pe sub masă, aud toți pentru că discuția și mișcările sunt pe un singur ecran pe care îl urmărești.

Edupedu.ro: V-a mai cerut vreun alt inspectorat procedura? A mai vrut cineva să vă preia acest model din țară?

Daniel Tocoian: Am mai vorbit cu colegi că se gândesc pentru anumite etape. Nu știu dacă mai practică cineva. Nu ne-a cerut. Timiș poate… nu știu sigur. Am mai fost întrebat de colegi din județele limitrofe, dar ca procedură, dacă am trimis-o cuiva… nu. Ea se poate îmbunătăți. Dar chestia pe online, de ședință online, procedura noastră de la Arad n-am trimis-o. Ca metodă de lucruri, le-am mai spus colegilor.

În fine, ideea de ședință online am mai împărtășit-o și-o și cu alți colegi, acuma care a aplicat, habar n-am.

Edupedu.ro: Ca să faceți link-urile, să pregătiți ședințele online în inspectorat, cam câți oameni sunt implicați să vă organizați cu toate?

Daniel Tocoian: Noi avem noi avem un informatician în inspectorat dedicat exclusiv mobilității, adică tot ce înseamnă angajări. Deci unul din cei doi informaticieni ai noștri lucrează efectiv cu biroul personal sau cu serviciul de managementul resurselor umane, unde am doi colegi inspectori. Deci practic 3-4, cam 5 oameni maxim. Aici vorbesc de partea strict de ședințe. Că mai sunt oameni și pe partea de examene naționale pentru profesori.

Viitorii profesori primesc linkurile cu o zi înainte, noi pregătim ședințele, sigur, cu 2-3 zile, le trimitem o planificare prealabilă pe care o afișăm public pe forumul inspectoratului la comunicări publice. Și știu că ședința pentru învățători e în data de… la ora… și atunci vor primi din linkul acela, deci ei ca orientare un orizont de timp și ziua și ora în care se va intra, dar linkul nu-l primesc decât cu 24 de ore înainte, cum le facem și noi. Dar înștiințarea e cam cu 2-3 zile înainte, adică oamenii știu din timp că la ora… și atunci urmăresc și, dacă nu e bine ceva, ne sună, „n-am primit link”, „vedeți că o fi în spam, căutați-l pe acolo”, „nu l-am găsit”, „atunci trimitem din nou”, mai sunt situații din astea, dar uneori nu dau adresa bună etc.

Dar n-au fost oameni să lipsească și dacă lipsesc de la ședință îi sunăm și îi înregistrăm în direct pe speaker, dacă nu pot intra în videoconferință din cauza semnalului.

E și pentru ei și pentru noi un confort. Credeți-ne, că să stai așa, că nu poți să-i termini la ora cât ți-ai propus, că nu știu, mai sunt discuții, că te-ai mai întins la una, la alta și vă dați seama că dacă se decalează o ședință începe lumea să nu mai aibă răbdare. Cei care sunt ultimii, dacă numai 10 minute decalezi la o ședință și sunt cinci într-o zi, să stai până de dimineață aici, pe căldură…

Edupedu.ro: Ați văzut cumva o diferență în ceea ce privește timpul față de ședințele tradiționale? Durează mai puțin?

Daniel Tocoian: N-aș putea să spun că durează mai puțin sau mai mult, depinde de discipline, depinde de oameni, că sunt unii cu care poți să faci meditații, să le spui „asta așa, asta încolo” și să înțeleagă mai greu. Acum depinde ce oameni întâlnești. Ca momente tensionate, sunt mult mai puține decât dacă ar fi fizic. Cel puțin nu trebuie să le spui să facă liniște că le poți opri microfonul. În sală se făcea rumoare, trebuia să strigăm la ei, chiar dacă sunt adulți totuși…

Vă dați seama, dacă vine cineva de la 100 km trebuie să ajungă la timp, poate are un copil… Dacă se blochează aplicația națională 3 ore, atunci vine lumea și bate cu pumnul ușă că zice „de ce ne țineți aici”? „Păi că așa vreau să te țin…” Așa mai face o supă până se pornește aplicația. Ca idee nu cred că este rea, cel puțin la noi n-am avut niciun fel de reclamație. Dacă este cineva care ar trebui să vină de 2-3 ori la ședințe ca să își ia post că nu i-a convenit prima dată și îl chem peste o săptămână ce facem? Alți bani, altă distracție. Iei astăzi 5 ore și îți mai trebuie 13. Poate trebuie să le iei în două ședințe. Păi câte sute de kilometri să faci?

Dacă aplicația se blochează cum au mai fost cazuri anul acesta, intri și le spui „ne auzim într-o jumătate de oră” și îți faci treaba”.

Foto: © Vadym Pastukh | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Felicitări !Chiar sunteți deschişi la minte,la nou!Aveți dreptate,eficiență ,confort,transpsrență!Toate județele ar trebui să procedeze aşa!

  2. Asta schimbare, nu cawcaturile fake cu standardizari. Astept momentul in care dosarele pentru orice etapa sa poata fi trimise online,scanat peste tot si nu facatura. E o mana de acte acolo. Acte care acum se trimit foarte usor din scoli scanat si pot fi atasate apoi la un dosar tot online. Mai sunt oameni nebuni sa ia adeverinte de vechime de la scoli unde au predat la sute de kilometri?Eu am cerut-o si mi s-a dat scanata de catre secretariat. Cerere scanata si gata. Doar nu eram sa merg 400 km.

  3. Bravo!
    Uite că la unii se poate!
    Nu se poate online decât acolo unde se fac aranjamente pe față (când vin directorii cu ,,favoriții” în ședința publică sau când unii șoptesc la ureche celor din comisie-probabil anunță ale cui pile sunt…).
    Să fie peste tot online!
    Din cauza ședințelor publice nu am putut in niciun an să mă internez (două săptămâni), fiind în iulie sau in august programarea. Exact in lunile cu examen și cu ședințele publice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Guvernul a lăsat fără tichete educaționale peste 15.300 de copii ai căror părinți nu au venituri. Inspectoratelor școlare li se solicită, la 6 luni de când a început școala și la 5 luni de când au trimis listele finale cu beneficiarii celor 500 de lei, „completarea documentelor”

Peste 15.300 de copii ai căror părinți au declarat că nu au venituri nu au primit până acum tichetele educaționale de 500 de lei, la 6 luni de când a…
Vezi articolul

BREAKING Monica Anisie: La momentul acesta, rata la nivelul municipiului București este de 2,69, deci nu s-a trecut peste pragul de 3. Se trece în scenariul roșu dacă mai multe zile există pragul de 3, rata de infectare la nivel de localitate

La momentul acesta, rata de infectare cu noul coronavirus la nivelul municipiului București “este de 2,69, deci nu s-a trecut peste pragul de 3. Prin urmare, noi, la momentul acesta,…
Vezi articolul