VIDEO Parlamentarii USR anunță că au depus peste 200 de amendamente la proiectele legilor Educației / Ștefan Pălărie: Proiectele actuale ale legilor PSD-PNL nu fac altceva decât să lase sistemul așa cum este

375 de vizualizări
Reducerea birocrației din școli
Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com
Grupul parlamentar al USR anunță că a depus peste 200 de amendamente la proiectele legilor Educației, potrivit unei declarații făcute de Ștefan Pălărie, senator, într-o conferință de presă. Anunțul are loc în ultima zi în care mai puteau fi depuse propuneri de modificare pentru aceste legi.

„PSD-PNL nu face decât o mare de promisiuni, o mare de compromisuri și câteva modificări minore așa cum au făcut și cu recenta așa-zisă tăiere a pensiilor speciale”, a declarat Ștefan Pălărie, senator, membru în comisia pentru învățământ.

Acesta a mai declarat, în conferința pe această temă la care au participat toți parlamentarii USR din comisiile de învățământ ale celor două camere, că sunt „26 de linii roșii” pe care USR le va susține prin peste 100 de pagini de amendamente în cadrul dezbaterilor care urmează.

„Nu vedem o reformă reală în educație, dacă nu discutăm despre o garanție a unei finanțări reale, potrivite, și a unei salarizării adecvate a sectorului de învățământ.

Nu putem vorbi despre reforma educației atâta timp cât copii care nu își pot permite meditații sunt abandonați și să-mi lăsați în spate de un sistem care introduce un examen de admitere discriminatoriu la liceu.

Nu putem vorbi despre reformă, dacă nu rezolvăm problema mesei calde pentru toate școlile din România, la nivel organizat, generalizat. Nu putem vorbi despre reformă, fără o soluție reală la problema meditațiilor din țară și a sărăcie din țară precum soluția introducerii școlii de la opt la cinci. 

Nu putem vorbi de reformă, fără școli autonome și descentralizate. Nu putem vorbi despre reformă, fără separarea politicului de școală.

Prin legile propuse de doamna Deca și pe care, din discuțiile concentrate în ultimele nouă ore de dezbateri ale săptămânii trecute, nimeni nu pare să și le dorească, poate cu excepția rectorilor care și-au scris o lege cu dedicație avându-l pe domnul Câmpeanu și ministru și președintele Consiliul Național al Rectorilor, cu excepția lor nimeni nu înțelege la ce ajută legile propuse de doamna Deca și școala românească, în felul acesta, fără niciun amendament admis, își ratează misiunea și scopul de a ridica generații noi de elevi, de a sprijini în felul acesta familiile, părinții și la nivel macro întreaga societate”, a declarat Pălărie.

Articol în curs de actualizare.

Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. În viziunea noastră, toate școlile din România funcționează, începând cu anul 2030, într-un singur schimb, organizate pe modelul Școala de la 8 la 17

    Elevii sunt angajați la corporație?! În ”viziunea” aceasta, copiii nu mai au viață în afara școlii – 9 ore în școală, 8 ore de somn, 1-2 ore (dacă au noroc) în trafic, le rămân 5 ore de petrecut în familie, igienă, hobbyuri, joacă, etc… Și elevii din orașele mici și/sau satele României ce fac? Cei de la liceu depind de transportul public, dacă nu există transport la orele la care termină cursurile, dorm în școală? Sistemul ăsta pentru corporatiști ocupați NU are cum fi aplicat în mai mult de jumătate din școlile țării. Dar sună modern, nu?

    cel târziu în 2030 toți copiii au asigurată o masă caldă la grădiniță, școală, liceu,
    gradual și cu prioritate pentru unitățile de învățământ defavorizate

    Nu sunt cantine și nici bani pentru angajat personal calificat. Tot amendamentele astea pledează pentru descentralizare – îi și văd pe cei din primării construind cantine și aprobând costuri de funcționare pentru școli din zone sărace, unde nici taxele locale nu se strâng anual.

    Propunem înlocuirea sistemului de titularizare națională cu un sistem de licențiere în profesie, urmat de posibilitatea de a participa la interviuri de angajare organizate la nivelul unității de învățământ. În acest nou sistem, conducerea școlilor va putea decide descentralizat cum să își acopere posturile disponibile.

    Interviu. Cu primarul, eventual. După ce deschide ușa cu capul, cum se spune… Marota USR – să nu mai existe titulari (propun ei să rămână sistemul pentru cei deja intrați pe regula respectivă). În afară de stabilitate pe post, NIMIC nu mai atrage oameni noi în sistem. Iar un concurs unic unde notele se mai pot obține fără sistemul PCR e singura metodă clară și onestă de ocupare a unui post. Cum se face că USR înțelege că un sistem de admitere în liceu dublu e rău, dar un sistem de acces în învățământ pe bază de ”interviu” ar fi bun?!

    Propunem creșterea autonomiei financiare a școlilor, prin utilizarea excedentului bugetar la decizia școlii și încurajarea obținerii de venituri economice pentru școli profesionale sau licee tehnologice

    Care excedent bugetar?!

    Mai era o vorbă în video de pe FB, nu și în lista ”amendamentelor” de pe site-ul partidului: să fie luate în seamă și școlile particulare, că-s mai bune decât cele de stat…

    Nu mai am nimic de spus. Îmi pare rău că i-am votat și am semnat liste pentru ei. Mai bine mintea de pe urmă decât deloc – a doua oară nu se va mai întâmpla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Puțin peste 20 de mii de elevi vor primi burse „Bani de liceu”, de 250 de lei pe lună, în anul școlar 2022-2023, anunță Ministerul Educației. Numărul beneficiarilor este în scădere cu peste 8.000 față de acum 2 ani 

20.498 de elevi din toată țara primesc în acest an școlar 2022-2023, burse „Bani de liceu”, anunță ministerul Educației. Amintim că în prezent sunt probleme la nivel național legate de…
Vezi articolul

Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru Alfred Bulai / Instanţa nu a fost de acord ca Bulai să îşi părăsească locuinţa pentru a merge la un control medical şi nici să ia legătura cu Ioana Benga, fosta sa secretară de la SNSPA

Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

Studenții le cer partidelor politice „să susțină lideri competenți ai partidului, astfel încât cetățenii să simtă că sunt reprezentați”. ANOSR: „Dacă aceste carențe nu vor fi tratate cu maximă seriozitate, pericolul extinderii curentelor extremiste va continua să planeze asupra democrației românești”

Partidele să-și revizuiască agenda politică și de guvernare și să promoveze „lideri competenți”, solicită studenții. Apelul public al ANOSR vine după ce primul tur al alegerilor prezidențiale l-a adus pe…
Vezi articolul

OFICIAL Bursele studenților 2025 scad în bloc prin tăierea bugetului de către minister, se dau doar în timpul cursurilor și se sistează pentru cei la cu taxă / Pentru viitorii profesori scad cu 1.500 de lei / Dispar bursele de excelență

Ministerul Educației și Cercetării a modificat regulile de acordare și sumele burselor pentru studenți începând din anul universitar 2024-2025, aflat în curs. Două ordine publicate în Monitorul Oficial (MO) luni…
Vezi articolul

Toți elevii și toți profesorii din școlile cu secții de votare fac cursuri exclusiv online, de azi până marți. Părinții nu pot cere libere plătite de la serviciu, pe baza OUG 147, ca să stea cu copiii în aceste 3 zile

De vineri, 25 septembrie 2020 și până marți 29 septembrie 2020, inclusiv, cursurile din toate școlile care au secții de votare în incintă se organizează online, potrivit unui ordin de…
Vezi articolul

Două dezinfectări ale mâinilor la întoarcerea acasă a elevilor, una după descălțare și alta după dezbrăcarea de hainele de școală – sfaturi pentru elevi și părinți de la Grupul de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică transmite un set de sfaturi pentru începrea anului școlar, iar unul dintre acestea prevede două dezinfectări ale mâinilor la întoarcerea acasă a elevilor de la școală,…
Vezi articolul