Sindicatul Actorilor Teatrului Național „I.L. Caragiale” București solicită demisia ministrului Culturii, András Demeter, acuzându-l de lipsă de respect față de profesioniștii din domeniu și de gestionarea controversată a mai multor concursuri pentru conducerea unor instituții culturale majore, potrivit unui comunicat de presă. Reacția vine în contextul scandalului provocat de proiectul privind normarea muncii artistice, retras între timp de minister, și al unei înregistrări video în care ministrul pare să ironizeze protestatarii, spunând că „prostia e mare”.
Într-un comunicat transmis public, citat și de publicația Cultura la Dubă, Sindicatul Actorilor TNB afirmă că ministrul „a insultat în repetate rânduri public profesioniști din domeniul culturii”.
„În înregistrări video și audio difuzate în presă, ministrul afirmă despre unul dintre colegii noștri că «ar trebui să-și dea demisia din prostie» – noi ne-am simțit cu toții jigniți. Iar în alte situații s-a adresat oamenilor de cultură cu expresii precum «sunteți total nepregătită, nu v-ați făcut lecțiile». Ministrul și-a manifestat în multiple ocazii lipsa de respect față de comunitatea profesională pe care ar trebui să o susțină”, susțin reprezentanții sindicali.
Aceștia critică și modul în care au fost organizate concursurile pentru managementul unor instituții importante, precum Opera Națională Iași, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național Brukenthal și Teatrul Național București, despre care spun că „au ridicat probleme serioase de credibilitate”.
Referitor la situația de la TNB, sindicatul reclamă modificarea criteriilor de participare după eșuarea primului concurs.
- „După eșuarea primului concurs pentru managementul TNB, Ministerul Culturii a modificat criteriile de participare în mod discriminatoriu, eliminând din competiție candidați calificați prin condiții nejustificat de restrictive (cu toate că ministrul a declarat public că nu o va face). În acest context, din punctul nostru de vedere, actualul concurs nu are legitimitate, indiferent cine va fi câștigător”, se arată în comunicat.
Sindicatul mai acuză intenția ministerului de a desființa Institutul Național al Patrimoniului, demers care, potrivit acestora, a fost contestat de peste 20.000 de semnatari. „Ultimul scandal, emiterea circularei și retragerea ei (abia în momentul începerii protestelor) privind normarea birocratică a muncii artistice, demonstrează lipsa de înțelegere a specificului activității culturale și inconsecvența în decizii”, susțin actorii.
În final, Sindicatul Actorilor TNB cere „demisia ministrului András Demeter și numirea unui ministru competent, cu viziune culturală și respect pentru profesioniști”.
Context: proteste, înregistrări video și retragerea circularei
Scandalul a izbucnit după ce Ministerul Culturii a emis instrucțiuni privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul de execuție din instituțiile publice de spectacole și concerte, măsuri percepute de artiști drept o formă de birocratizare excesivă a activității creative.
În timpul protestului actorilor de la TNB, ministrul Demeter András István a fost surprins într-o înregistrare video în care, discutând cu o altă persoană, pare să spună despre protestatari că „prostia e mare”, în timp ce arată cu degetul spre un actor din mulțime. Imaginile au fost difuzate de mai multe televiziuni și au generat reacții critice din partea artiștilor și a societății civile.
Ulterior, într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, ministrul a negat că ar fi jignit actorii în mod direct, susținând că expresia nu a fost îndreptată către nimeni anume și că se referea la „prostia omenească, în general, care ne caracterizează pe noi toți”, potrivit G4Media.
La scurt timp după proteste, Ministerul Culturii a anunțat retragerea instrucțiunilor prin Circulara nr. 965/11.02.2026, care prevede încetarea aplicabilității măsurilor și suspendarea demersurilor administrative inițiate în baza acestora.
Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a ministerului, ministrul Culturii a declarat:
„Îmi asum responsabilitatea pentru modul în care anumite mesaje au fost comunicate și regret dacă acestea sunt percepute ca o formă de distanțare față de comunitatea profesională”, a transmis Demeter András István.
Acesta a precizat că proiectul va fi revizuit, că grupul de lucru va fi extins și că dialogul cu profesioniștii din sector va continua, susținând că scopul este identificarea unei soluții care să țină cont atât de cerințele administrative, cât și de specificul muncii artistice.
Foto: © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
Avand exemplul dnului David, care a insultat profesori, elevi, parinti si a ramas „pe pozitii”, slabe sanse sa vedem o demisie.
In plus, sa nu uitam ca fostul ministru al educatiei a cenzurat un raport oficial si nu a considerat necesar sa isi prezinte demisia. Avem un nou etalon de asumare a raspunderii declaratiilor.