Sprijinul financiar acordat direct profesorilor ar fi cea mai eficientă formă de atragere a cadrelor didactice, mai ales în zone dezavantajate – analiză globală

10.598 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Sprijinul financiar acordat profesorilor personal, nu prin școli sau prin alte instituții, este singura dintre posibilele măsuri de atragere și retenție a cadrelor didactice, mai ales în zonele dezavantajate, scoasă în evidență într-o nouă analiză globală realizată de un grup de instituții britanice active în cercetarea educației. Acestea trec în revistă mai multe astfel de măsuri și spun că vor continua cercetările, însă pun accentul pe eficiența demonstrată a stimulentelor acordate direct, în scopul recrutării de noi profesori.

Autorii au constatat că stimulentele financiare directe – salarii mai mari, bonusuri de performanță sau de recrutare – pot fi în mod aparte eficiente în atragerea cadrelor didactice către școlile din zone dezavantajate. Ei notează că diverse tipuri de stimulente au fost folosite cu mai mult sau mai puțin succes la nivel internațional, însă cele financiare acordate direct profesorilor – mai degrabă decât cele acordate prin intermediari, inclusiv prin intermediul școlii unde sunt angajați – sunt cele mai promițătoare.

Alte strategii care pot determina o retenție mai bună a cadrelor didactice, după cum semnalează instituțiile citate, sunt reducerea volumului de muncă și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Accesul la programe de dezvoltare profesională, sprijin în procesul de preluare a noului loc de muncă și eficiența managementului în școala unde sunt angajați prezintă, de asemenea, potențial în sprijinirea retenției profesorilor, potrivit analizei. 

Toate acestea urmează să facă obiectul unor cercetări suplimentare în Anglia, anunță Institute of Education, în condițiile în care atragerea și retenția profesorilor în școli din zone defavorizate este una dintre cele mai mari provocări pentru sistemul englez de învățământ.

Context românesc:

Problemele legate de salarizarea profesorilor, inclusiv tema salariului cadrelor didactice debutante, a făcut în ultima lună obiectul primei greve generale din ultimii 18 ani a profesorilor din România. Greva s-a transformat într-o acțiune masivă de apărare a demnității profesiei și s-a întins pe 3 săptămâni.

Tot în această perioadă Parlamentul a aprobat noile legi ale educației, iar măsurile menite să atragă profesorii către zonele defavorizate au fost unul dintre pilonii promovării noilor legi de către ministrul Educației, Ligia Deca. Proiectul de lege a învățământului preuniversitar include o prevedere în acest sens, anume o primă de instalare egală cu 5 salarii minime brute pe țară, acordată o singură dată:

  • Art. 190 (6) Personalul didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unități de învățământ aflate în zone defavorizate sau izolate, stabilite, cu consultarea partenerilor de dialog social, prin ordin al ministrului educației, beneficiază de o primă de instalare neimpozabilă egală cu 5 salarii minime brute pe țară cu obligația ca, pentru o perioadă de 5 ani școlari să rămână titular în unitatea de învățământ respectivă. Prima se asigură din bugetul Ministerului Educației și se acordă o singură dată, indiferent de numărul de repartizări/transferuri/pretransferuri.

Aceeași lege mai prevede “mecanisme de stimulare a participării” în cadrul consorțiilor școlare a unităților de învățământ din mediile defavorizate sau izolate, iar costul standard pentru școlile defavorizate și pentru cele din consorții este suplimentat.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


9 comments
  1. În ziua de azi, toți se pricep la politică, fotbal și, relativ nou, la învățământ; deși habar nu au „cu ce se mănâncă”, emit „judecăți de valoare” fondate pe… nimic… Sunt curios, dacă ar fi „în cauză”, cum ar mai gândi?…
    De fapt, cine vă oprește, fraților, să le luați locul dacă sunteți așa pricepuți/competenți în toate domeniile!? Paleta este largă, ofertantă, alegeți ce doriți sau chiar un mozaic ocupațional… „Succesuri!”

  2. Demnitatea meseriei au declasat-o ei înșiși când au cerut pomană in ore suplimentare false in ultimele doua zile de scoala. Când ai opinie și demnitate, lupți și îți asumi rezultatele luptei. Nu vreau sa supăr pe nimeni, însă în ziua de azi aceasta breasla nu poate fi atinsă nici măcar cu o floare…..orice opinie argumentată contra se răsfrânge asupra copiilor.

  3. Profesorii au si ei obligații ,familie(soț /sotie,care are serviciu si nu lucrează neapărat in invatamant ),copii ,pe care vor sa ii dea la grădinițe /scoli asa numite bune,parinti poate in vârsta de care vor sa se țină aproape sa ii mai ajute.
    Esti ipocrit sa te ocupi de străini in detrimentul familiei tale.
    Deci solutia oferirii de avantaje materiale numai ca sa atragi cadre didactice in zone defavorizate,este artificială .

    1. Dar ce frate, profesorilor le cad galoanele daca lucreaza in zone „defavorizate”? Adica sunt oameni care au facut o viata naveta la serviciu, pana au iesit la pensie si n-au facut nazuri. Asta e buna!
      De parca numai ei sint singurii intelectuali mioritici. Sunt doctori, ingineri care fac naveta. Mai ales in ziua de azi cand nu gasesti asa usor un serviciu.
      Sunt prea bagati in seama.

      1. Si aceia au beneficii, din motivul asta accepta sa faca naveta sau sa lucreze perioade mai lungi sau mai scurte la distanta de casa ori in zone izolate.

      2. Daca nu gasesti un loc de munca usor, de ce avem atat de multi straini in Romania care castiga mai bine ca un profesor?

      3. Depinde unde anume fac naveta! (stau în localități limitrofe marilor orașe și fac naveta la oraș). Spun statisticile că lipsesc medicii de familie din mediul rural, iar despre ingineri nu cred că se poate afirma în mod serios că stau la oraș și fac naveta la țară. Poate în zonele numite „metropolitane” de pe lângă orașele mari dar e la fel(oarecum!) ca naveta bucureștenilor. Naveta la țară s-a făcut înainte de anii `90 și nu de bunăvoie: nu prea aveai de ales! Nu prea merge comparația, vremurile s-au schimbat și oamenii sau schimbat și nu tocmai în bine!

    2. De ce este artificială?! Orice stimulent material semnificativ atrage în orice domeniu de activitate și oriunde țn lume. De ce ar face excepție o categorie socio-profesională, oricare ar fi ea?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Biblioteca școlară virtuală nu va fi gata nici în acest an. Tudor Oprea, subsecretar de stat la Educație, responsabil cu digitalizarea: Câștigătorul va fi anunțat într-o lună-două. 600 de profesori vor realiza conținuturi / Care sunt firmele care au depus oferte

Biblioteca școlară virtuală, cel mai ambițios proiect de digitalizare a lecțiilor și conținuturilor educaționale al Ministerului Educației, finanțat cu peste 40 de milioane de euro din bani europeni și prevăzut…
Vezi articolul

Recorduri de înscrieri la admitere au fost anunțate anul acesta de mai multe universități din țară / Psihologia, studiile economice, medicina și IT&C, cele mai căutate domenii

Universitatea din București, Academia de Studii Economice sau Universitatea Transilvania din Brașov se numără printre instituțiile de învățământ superior care au anunțat, în ultima săptămână, recorduri de înscrieri la admitere,…
Vezi articolul

Există trei ani de școală diferență între bogați și săraci, între București și Giurgiu, între rural și urban. Asta este foarte îngrijorător! – Alina Sava, expert în educație al Băncii Mondiale: Următorul program va fi unul de remedial de Matematică pentru clasele V-VIII

Decalajele majore din sistemul educațional românesc, dintre mediul rural și urban, dintre „bogați și săraci” și abandonul școlar ridicat, în special în zonele defavorizate sunt cele mai mari probleme pe…
Vezi articolul

Profesorii de STEM și Religie – în top la comportamente „indezirabile” din punct de vedere al învățării socio-emoționale în gimnaziu / Cele mai frecvente probleme de predare observate la clasă – lipsa discuțiilor pe teme morale sau despre empatie – Studiu al Ministerului Educației

„Profesorul nu discută cu elevii dileme etice, morale / decizii cu impact similar” și „nu propune activități care pot dezvolta empatia” în rândul elevilor. Acestea sunt cele două comportamente didactice…
Vezi articolul