Ștefan Pălărie, senator USR: Ministrul Educației își bate joc de elevi și părinți prin decizia de a elimina elevii din învățământul primar, cu pixul, din rândul celor care pot da olimpiade școlare județene, deși au dat probe anterioare

1.687 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / George Călin
Faptul că astăzi avem cel mai incompetent Minister al Educației de la înființarea lui până în această secundă a devenit oficial public. Nu este incompetent doar pentru că este unul slab, lipsit de reacție sau cu reacții extrem de întârziate atunci când școlile românești cad la propriu în capul copiilor, omorându-i. Nu este incompetent doar pentru acele acuzații grave de viol mușamalizate de directori și de inspectori.

Nu este incompetent doar pentru că marile reforme promise au fost aruncate la gunoi de pe vremea când nici nu se uscase cerneala de pe noua lege care le promitea: masă caldă, reformă de inspectorate, siguranță școlară, tot.

Este incompetent pentru că se contrazice permanent. Își revocă propriile decizii, a dinamitat nu doar cadrul legal de funcționare, dar își și bate joc de elevi și părinți inclusiv prin frustranta decizie recentă de a elimina elevii din învățământul primar, cu pixul, din rândul celor care pot da olimpiade școlare județene, deși au dat probe anterioare.

Doamna ministru Ligia Deca!

Vă bateți joc de exact puținii elevi olimpici valoroși, cei pe care îi mai avem în paralel cu largile cohorte incapabile să ia o notă 5 la o simulare. De aceia vă bateți joc! Vă bateți joc de părinții aceia care încă mai valorizează educația și își conving copiii că meritul și performanța pot fi apreciate și dorite. Până astăzi. Cum să le mai explice astăzi că Ministerul Lehamitei nu dă 2 bani pe probele lor de până acum?!? Cum îi încurajați pe acești părinți să rămână în țară?! Cum?

Veți rămâne în istoria acestei țări ca amintirea vagă a ministrului care a distrus prin indiferență învățământul general și prin decizii proaste pe cel olimpic, de performanță.

Eu personal nu înțeleg ce faceți zi de zi acolo la Minister. Că probleme nu rezolvați. Dumneavoastră le generați! Nu vreți, mai bine, să nu ne mai încurcați? Poate aveți în altă parte mai multă treabă și noi vă reținem aiurea.

Op-ed: Ștefan Pălărie este senator, membru al partidului USR.

Citește și:
BREAKING Toți elevii de clasele primare, tăiați de Ministerul Educației de la olimpiadele școlare județene prin mesaje transmise inspectorilor, după ce în ultimii ani au putut participa – surse / Cei mai mulți elevi au susținut deja etapele pe școală și locale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Vaccinare antigripală gratuită, elevi stau acasa

LISTA 59 de centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, deschise în spitale din țară pentru a reduce timpul de așteptare din camerele de urgență, anunță Ministerul Sănătății

Pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în unitățile de primiri urgențe pediatrice, Ministerul Sănătății anunță că s-au deschis 59 de centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică…
Vezi articolul

VIDEO Elevii de la o școală din Vaslui au fugit din clase de frica vaccinării anti-COVID: „Suntem sălbatici că am venit să ne salvăm copiii? Păi îmi omori tu copilul, îi faci vaccin fără să ştiu?” – Adevărul

Zeci de părinți au luat cu asalt şcoala din Murgeni, luni, cerând socoteală cadrelor didactice că le vaccinează copiii şi le fac teste de depistare a coronavirusului, potrivit adevarul.ro. Părinții…
Vezi articolul

Proiectul de strategie pentru digitalizarea educației, redus de la aproape 100 de pagini la un subcapitol de 4 pagini și jumătate în proiectul “România Educată”. Ce rămâne?

Dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și profesorilor, includerea educației digitale în formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, consolidarea infrastructurii și elemente precum securitatea cibernetică sunt principalele prevederi pe tema…
Vezi articolul