SIPA Muntenia cere ca sumele pentru plata hotărârilor judecătorești să fie repuse în bugetele inspectoratelor școlare județene, după cum se arată într-un comunicat de presă. „Prin această decizie, Guvernul condus de Ilie Bolojan transmite un mesaj periculos: că Justiția poate fi ignorată, iar munca personalului din învățământ nu valorează nimic”, conform sursei citate. Amintim că Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate de angajații din educație prin hotărâri judecătorești definitive
- Sindicatele din educație au protestat marți, 7 octombrie, în fața Ministerului Finanțelor față de decizia Guvernului de a amâna până anul viitor plățile aferente hotărârilor judecătorești câștigate de profesori.
- Potrivit sindicatelor, ceea ce a decis guvernul în privința plăților rezultate din hotărâri judecătorești „este o bătaie de joc la adresa salariaților din învățământ, după măsurile iresponsabile luate împotriva sistemului educațional prin Legea nr. 141/2025”, după cum notează Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, într-un mesaj pe Facebook.
„Biroul Operativ al SIPA „Muntenia” își exprimă indignarea și profunda îngrijorare față de decizia Ministerului Finanțelor de a retrage sumele alocate pentru plata hotărârilor judecătorești definitive, câștigate de către salariații din învățământ prin organizațiile sindicale.
Această măsură reprezintă nu doar o sfidare a cadrelor didactice a personalului auxiliar si nedidactic, ci și un atac direct la principiile Statului de Drept, punând sub semnul întrebării respectul Guvernului pentru hotărârile pronunțate de către Instanțele de judecată”, se arată în comunicatul SIPA Muntenia.
Reprezentanții profesorilor cer ca măsura să fie retrasă imediat:
„Prin această decizie, Guvernul condus de Ilie Bolojan transmite un mesaj periculos: că Justiția poate fi ignorată, iar munca personalului din învățământ nu valorează nimic.
SIPA „Muntenia” cere retragerea imediată a măsurii, repunerea sumelor în bugetele inspectoratelor școlare județene și consultarea de urgență a partenerilor sociali.”
Redăm comunicatul SIPA Muntenia:
„Guvernul României lovește în salariatii din sistemul de învățământ și în Statul de Drept!
Biroul Operativ al SIPA „Muntenia” își exprimă indignarea și profunda îngrijorare față de decizia Ministerului Finanțelor de a retrage sumele alocate pentru plata hotărârilor judecătorești definitive, câștigate de către salariații din învățământ prin organizațiile sindicale.
Această măsură reprezintă nu doar o sfidare a cadrelor didactice a personalului auxiliar si nedidactic, ci și un atac direct la principiile Statului de Drept, punând sub semnul întrebării respectul Guvernului pentru hotărârile pronunțate de către Instanțele de judecată.
Într-o țară membră a Uniunii Europene, drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești nu se negociază și nu se amână. Ele se aplică necondiționat!
Prin această decizie, Guvernul condus de Ilie Bolojan transmite un mesaj periculos: că Justiția poate fi ignorată, iar munca personalului din învățământ nu valorează nimic.
SIPA „Muntenia” cere retragerea imediată a măsurii, repunerea sumelor în bugetele inspectoratelor școlare județene și consultarea de urgență a partenerilor sociali.
Dacă această decizie nu va fi revocată în cel mai scurt timp, SIPA „Muntenia”, împreună cu sindicatele și Federațiile Reprezentative din Educație, își rezervă dreptul de a declanșa proteste publice și acțiuni juridice împotriva Guvernului.
Educația nu mai poate fi batjocorită prin decizii administrative arbitrare.
Respectarea Legii nu este opțională!
Biroul Operativ al SIPA „MUNTENIA”
PITEȘTI 07.10.2025”
Informații de context
Săptămâna trecută, sindicatele din Educație au solicitat deblocarea imediată a plăților hotărârilor judecătorești câștigate de profesori, potrivit unui comunicat de presă. „Considerăm că ceea ce face Executivul este fără precedent și că România nu mai este un stat de drept! Suntem în plină „dictatură guvernamentală“!”, conform sindicatelor.
Edupedu.ro a scris, pe 3 octombrie, că, fără niciun avertisment public, fără consultări, fără comunicat de presă, Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate de angajații din educație prin hotărâri judecătorești definitive – diferențe salariale stabilite de instanțe și recunoscute de stat, pentru care, potrivit surselor Edupedu.ro, fondurile necesare fuseseră deja transferate la inspectoratele școlare.
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
3 comments
E clar, nu mai votez cu vechiul sistem. Suveraniștii la putere! NU CORUPȚII!!
Nu, munca! Noi , ca profesori nu reprezentam nimic pentru acest guvern mizerabil…Daca erau magistratii, in locul nostru luna următoare primeau tot o data…nu esalonat pe 5 ani…Ce faceam acum 5 ani cu banii, azi ne mai luam un pui…Uaaaaaaa!👎👎👎👎👎👎
ilie poulete, crede ca va transforma tara dupa bunul lui plac in cateva luni, ceea ce i a trebuit la Oradea in 12 ani, cu mari eforturi financiare si disconfort, a transformat Oradea in cea mai scumps localitatecdin tara la utilitati, salariile in BH in jumatatea a doya a clasamentului. In zeci de blocuri mai mari de 4 etaje, apa calda si agentul termic de abia urca, in cartiere e mizerie, exceptie cele noi, mai mici, in general sunt lasate de izbeliste. A vopsit centrul, l a refacut cu costuri uriase, cu penalitati oe care nu am auzit sa le plateasca altii decat cetatenii … nu exista viata culturala adevarata, iarmaroace penibile cu pupatorii de la radio zu etc. pe idil))) il intereseaza doar centrul si sosele de centura. fabricile dau salarii mai mult decat modeste.fix pix. sunt apolitic, ma doare n cot de politicieni. l as chena pe pupinul ala de e șef la nu stiu ce editura, sa vina el ,ca moise, si sa imparta noroiul si jegul din cartierele vechi, mari si apoi sa i cante ode. chel oreor, monșer!🤮