Luna august este Marea Repartizariadă pe posturile inexistente din învățământ! Nu le știe aproape nimeni pe cele existente dar pe cele inexistente se înghesuie disperați, prin toate inspectoratele, învârtind nenumărate documente și dosare cu șine, mii de profesori inexistenți pentru sistem cu drepturile lor, și nu altfel decât tolerați cu maximă indiferență și aroganță de către toți miniștii noștri.
Tradus în termenii oficiali, expresia „posturi inexistente” înseamnă „jumătăți de posturi”, motiv pentru care candidaților la munca de profesor nu li se acordă titularizare și sunt obligați să repete Concursul pentru a prinde în cine știe ce an, acel „singur os” care apare prin ieșirea la pensie a vreunui coleg. Pot fi văzuți pe la toate porțile inspectoratelor, tratați ca o specie ciudată de profesori, așa zișii „suplinitori calificați”, cei care au dat Concursul de Titularizare și l-au și luat, cu note peste 7, de 9, unii chiar de 10, dar fără posturi în învățământ și totuși angajați ani de zile, unii până la pensie. Sunt folositori sistemului doar în perioadele de Concurs și de repartizări cărora li se dă importanță națională. Culmea birocrației în România! Când este convenabil, suplinitorii calificați sunt luați la grămadă (de toată lumea!) și contează la numărul suplinitorilor în general pentru a se declara criza profesorilor din învățământ și… starea pe cale de dispariție a lor, o stare parcă atent programată de fapt. Nu am întâlnit umilință mai mare pentru niște oameni cu studii superioare, cu definitivat, grade, unii cu doctorate, dar ținuți veșnic la porțile debutului prin repetarea Concursului de Titularizare care nu ar trebui să fie decât pentru debutanți și cei care în primul an nu iau peste 7! Tragic este că acești oameni, mulți din generațiile decrețeilor, rezilienți la maxim, sunt singurii care tac, cei tineri nu mai vin, nu doar pe motiv de salariu nemotivant ci și pentru mizeria care înseamnă repetarea unui Concurs de debut, repetare care nu are nicio perspectivă să se termine, indiferent de notă!
Căci iată ce spune domnul Sorin Ion, secretarul de stat în Ministerul Educației: nicio șansă să se titularizeze pentru profesorii angajați pe viabilitatea postului, alta decât cea clasică, prevăzută deja de lege. E concluzia Edupedu.ro după un răspuns semnal de oficial și transmis Parlamentului României în care încearcă să și explice și să convingă de „corectitudinea” mai grav, de „constituționalitatea” unei metodologii de mișcare a personalului didactic. Asta în timp ce a devenit la fel de inactuală ca sistemul birocratic însuși din România și o povară de plumb pentru învățământul însuși, una pe care însă, niciun politician nu a citit-o altfel decât pe diagonală, și foarte sigur, niciun magistrat, căci, întreg la minte nu ar fi declarat constituțional un statut precum cel al suplinitorilor calificați!
În haosul actual general din societatea românească, cu un ministru al educației ce nu își asumă altceva decât continuarea legii Bolojan-Daniel David, singura problemă discutată public este legată de salarizare. Așa că problema titularizării sau a „suplinitorilor calificați”, deși gravă și cu efecte dezastruoase, nerecunoscute ca atare, este aproape uitată și îngropată pentru opinia publică. Cât despre persoanele sau instituțiile implicate, și mă refer în primul rând la decidenții politici (dar și la sindicate și inspectorate), se pare că nu ar exista nicidecum o reală discuție ci o tranșare foarte clară ca o sentință implacabilă: „nu se poate titularizare pentru nimeni altfel decât spune legea”. Care lege a creat profesia din ce în ce mai nedorită de profesori!
Citatul de la care am pornit în acest articol este o sentință definitivă și sună nu doar descurajant pentru orice debutant care ar dori să devină profesor ci pur și simplu este expresia unui dezastru la care suntem complici, unii din neștiință iar alții cu rea știință. În interviul numit sunt multe semne de întrebare și argumentele domnului secretar de stat nu clarifică pe nimeni, din contră, sunt o abureală formală, imposibil de susținut pentru oricine, nu doar pentru cei interesați. Apar unele explicații pe care le reiau aici dar în niciun caz nu se răspunde la întrebarea: care viabilitate? Cea pe durată nedeterminată care nu apare aproape niciodată pentru mulți sau doar o dată cu pensionarea unui profesor în timp ce zeci de ani, suplinitorii calificați îmbătrânesc repetând Concursul, deși conform cerinței, ei merită titularizare (fără să o primească)? Sau e vorba de viabilitatea pe un an a orelor sub normă, ofertate cu minime variații, timp de 5, 10, 15 ani ? Sau cea acordată pe câte un an, timp de trei ani (sic!), și la câte școli, pe una, pe două (?), apoi titularizare (oare cum?!) pe școală, apoi iar Concurs, și ce mai inventați? Și care „variantă clasică”: a unei promisiuni de titularizare, a unui Concurs luat dar fără titularizare, pe fondul unei angajări mereu de la început? Sau aceea alternativă, mica descurcăreală a românului care caută portițe în hățisul metodologiei? Adică precis spus, auzite în folclorul didactic: reconversie profesională temporară pentru doctori în sociologie sau economie, care învață munca de educator-învățător, merg pe un an titulari în im(postura asta) pentru ca apoi să se întoarcă pe specialitatea lor lăsând baltă copii care au nevoie să fie educați de aceeași persoană până la 6-7 ani? Nu e vina profesorilor ci a sistemului de învățământ! Ori alta: titularizare în provincie, o formă mascată de a aduce profesorii absenți din zonele din afara Bucureștiului, apoi din nou rupând continuitatea necesară atât pentru elevi cât și pentru profesori? La care „titularizare clasică” se referă domnul Sorin Ion? Tare am vrea să știm, căci din textul citit, nu reiese și nu pentru că nu știm să citim. Sau, te pomenești că domnul secretar de stat nu cunoaște metodele alternative pentru descurcăreala balcanică (prin care știm ce se înțelege).
Ce fel de competitivitate avem aici, ce fel de cârpăceli care ies la iveală până la urmă și despre care acești suplinitori calificați nici măcar nu află decât dacă sunt norocoși și află de oriunde, mai puțin din școala în care lucrează? Căci de felul lor sunt la mila sau mai degrabă ne-mila directorilor, secretarelor, colegilor care își văd fiecare de bucățica lor fără să existe mentalitatea sprijinului colegial de a ajuta integrarea noilor veniți, căci în România nu se cultivă așa ceva, noi cunoaștem doar „dacă eu am suferit pe nedrept, ia-ți crucea și tu la fel”, fie că e sau nu corect, fie că se respectă sau nu egalitatea de șanse profesionale.
Ce fel de constituționalitate este Concursul de titularizare care nu titularizează în timp ce candidații sunt angajați și ajung să aibă toate gradele?
Cum se poate adera la o asemenea aberație în sistemul învățământului românesc?
Cum e posibil ca o Curte Constituțională și un avocat al poporului să legifereze așa ceva?
Nu există nicio țară în care profesorii cu definitivat, cu toate gradele, cu doctorat, să fie menținuți forțat ca suplinitori pe care și dacă îi numesc calificați, tratamentul de care au parte, cu excepția salariului poate, este ca al unui suplinitor nespecializat?
Dealtfel nici suplinitorii necalificați nu merită lipsa de respect prin înjosirea lor arătând numele cu notele lor sub 7 la Concursul de Titularizare, căci sunt total abandonați în fața unui conținut teoretic de oriunde de pe internet dar nesistematizat, total aruncați în jungla informațională actuală și nu există oferta de mentorat și de pregătire pentru ei! Sunt cei care se pregătesc singuri, dezavantajați mai ales dacă vin în învățământ după mai mult de 5 ani de după terminarea facultății în care modulele pedagogice nu acoperă nici pe departe ceea ce îi așteaptă la Concursul de titularizare. Mulți dintre cei care iau sub 5 chiar vin pentru prima dată în sistem, citesc haotic și nu le spune nimeni de unde, ce și cât, nu găsesc cele mai importante cărți de didactică la dispoziție. Sunt oameni care citesc imens dar care nu au când să fizexe un conținut teoretic imposibil de sistematizat iar dacă cumva ar fi prin folosirea AI-ului, el nu corespunde baremurilor folosite! Iată aici reabilitatea celor care sunt arătați cu degetul pe toate listele ne-anonime, parcă special făcute pentru discreditarea publică a profesorilor!
Ei bine, suplinitorii calificați nu au dreptul la vreo gradație de merit, desigur nici la vreun Concurs de directori, nici măcar la respectul părinților care aflând că sunt suplinitori, mulți îi consideră pur și simplu buni de călcat în picioare, la propriu și la figurat. Tare aș vrea să știu dacă profesoara bătută de părinți, despre care am auzit zilele acestea, este titulară sau suplinitoare. Cu atât mai grav dacă este titulară, ceea ce înseamnă că „România educată” a murit de mult, și că avem de-a face cu o strategie națională de distrugere a învățământului românesc, și nu i se poate ierta ministrului Bolojan sacrificarea educației și învățământului pentru absolut niciun scop economic, dovadă că deja a fost sancționat prin demiterea ne-demitere. La noi „se poartă” asemenea formule contradictorii, simptom al bolii unei societăți aflate în multiple crize, între care cea politică este cea mai evidentă.
Să reiau enunțul de la care am pornit: „nicio șansă să se titularizeze pentru profesorii angajați pe viabilitatea postului, alta decât cea clasică, prevăzută deja de lege”. Este nici mai mult, nici mai puțin decât o condamnare a unei categorii de profesori numiți „suplinitori calificați”, unii cu note nu doar peste 7 ci și peste 9, care conform cerinței din metodologie pot fi titulari, dar pentru că nu sunt angajați cu norma întreagă la o singură școală, sunt siliți să repete nelimitat Concursul de angajare cu justificarea că trebuie să lupte pentru postul titularizabil care de obicei nu există dar trebuie să fie pândit ani întregi până când se eliberează acea normă întreagă la o singură școală. Și asta, pentru oamenii importanți din sistem, înseamnă competitivitate! Trebuie spus că avem această situație absurdă în care un profesor ia un concurs, este angajat, dar dacă norma lui este împărțită la mai multe școli, nu i se acordă titularizare, iar un alt pretext este că sunt școli care nu își realizează planul de școlarizare și se dă vina pe scăderea demografiei care face să dispară uneori unele ore, și astfel, se diminuează norma. În realitate, creșterea efectivului de elevi este o catastrofă care trebuie reparată prin revenirea la numărul maxim de 28 de elevi la clasă; pentru că cea mai eficientă cale de învățare, în direcția personalizării și a atenției către fiecare elev în parte, nu mai este posibilă deja începând cu 25 de persoane. Avem o demografie scăzută? Atunci numărul mai mic de elevi la clasă este tocmai ideal! Nu plătiți profesorii (și nici medicii) în funcție de numărul de elevi ci de câți elevi progresează la maximul lor, indiferent că acest maxim este la nivel mediu sau la cel de excelență! Nu lucrăm cu numere în învățământ, cu atât mai puțin în educație, nici la școală, nici acasă!
În plus, situația existenței suplinitorilor calificați fără titularizare acordată, există în cazul majorității disciplinelor, cu excepția, în principiu, a matematicii, fizicii, chimiei, unde este, paradoxal, o lipsă de profesori. De obicei pe disciplinele numite socio umane (filosofie și logică, economie, sociologie, desen, muzică), pe site-ul titularizărilor nu apar „posturi întregi”, adică în prezent nu sunt norme de 20 de ore la câte o singură școală, motiv pentru care nu sunt declarate ca titularizabile. Culmea, există și cazuri în care deși apar și norme întregi, sunt declarate viabile pe durata unui an, tot netitularizabile! Dincolo de metodologia stufoasă ce depășește suta de pagini pe care nimeni nu le citește în întregime, am dubii că miniștrii înșiși au citit-o vreodată și au confruntat-o cu realitatea din teren.
Și în această realitate din teren, fix din cauza (și nu „datorită”!) legii Bolojan prin care s-a mărit norma didactică de la 18 la 20 de ore pe săptămână, a apărut încă o serie de profesori titulari pe două școli, întrucât ei completează pe cei care au avut norocul unei ordonanțe ( Nr. 1/2011, articolul 253) prin care au fost titularizați pe două școli și au rămas așa în sistem, chiar dacă ulterior acest articol a fost abrogat și declarat neconstituțional pe motiv de… discriminare, adică: „nu se pot titulariza profesori care sunt în școli în care au continuitate de cel puțin 3 ani, căci ar fi discriminare pentru cei care dau Concursul în anul în care cei cu continuitate ar veni la repartizare împreună cu cei din anul respectiv.” Dar asta chiar se întâmplă! Și prioritate la repartizare au desigur, titularii pentru completare sau cei care au continuitate, abia ultimii rămân cei cu concurs din anul respetiv! Singurii care sunt primii sunt cei care vin pe posturi declarate titularizabile dar cine le-a văzut, unde sunt căci nu există pentru zeci de mii de profesori care totuși sunt la repartizare, mereu după și după…
Nu au nevoie să dea examen în al 4-lea an și nici să vină la repartizare odată cu cei care dau Concursul într-un anumit an! Ei sunt deja pe posturile lor și acolo li se cuvine acordarea titularizării lor! Avem aici arta scărpinării la urechea dreaptă cu mâna stângă, ceva de noaptea minții, căci iată, a venit o lege în 2025 și a mai făcut alți profesori titulari pe două, unii chiar trei școli, însă cei care dau Concurs și iau note peste 7 cu normă întreagă la două școli nu au voie să fie titulari și tocmai așa sunt ei discriminați, pentru că nu li se acordă ceea ce deja există în sistem: titularizare pe două școli! Deși, în practică, tocmai s-a inventat o formulă de titularizare pe școală care începe prin acordarea unei continuități de cel puțin trei ani, ceva ce se poate doar prin demersuri care mai de care mai inventive căci decizia este la nivelul școlii și adesea nu primează competența profesională (care oricum există pentru cei cărora li se acordă dar nu e suficientă!).
Dacă există deja titulari pe două școli în sistem, de ce nu pot fi titulari pe două școli la prima repartizare sau măcar după definitivat, ceea ce presupune că deja există o continuitate în învățământ și asta este ce contează iar nu școala la care este activ un profesor numit în prezent suplinitor calificat? Pentru că până la urmă, în mod logic, nu titularizarea pe școală contează ci cea în sistem, dovadă că avem în prezent întâi titularizare pe școală și apoi în sistem, ceea ce îi permite unui profesor să se mute în timp de la o școală la alta, una mai convenabilă, pentru că ar fi mai aproape de casă sau pentru că ar fi mai ușor de lucrat; și aici știm că în general se face trecerea de la licee tehnologice la cele teoretice care sunt cu mult mai puțin solicitante psihic. În treacăt fie spus aici, așa numitul spor neuro poate fi ușor mărit la cele tehnologice și la clasele unde există elevi cu nevoi speciale (cu CES). Așadar, discriminarea este într-adevăr pentru cei care dau Concursul într-un anumit an, dar pentru că îl repetă deja mai mult de trei ani, nu pentru că unii fără examen au o vechime de cel puțin doi ani care le permite titularizare; tocmai pentru că suplinitorii calificați nu o primesc niciodată, cu toate că lucrează și ei în sistem de cel puțin trei ani, și au deja definitivat și celelalte. Singurii pentru care titularizarea se poate afla „în așteptare” sunt cei care la Concurs au sub nota 7 și cei care nu au definitivat dar dacă au peste 7, au definitivat, au continuitate în sistem, au tot dreptul absolut constituțional, să fie titularizați. Nu posturile trebuie numite titularizabile ci profesorii titulari, nu devin profesorii titulari pentru că se declară posturi titularizabile, nu posturile trebuie să îndeplinească condiții de titularizare ci profesorii! Iar faptul că unele ore dispar, tocmai de aceea nu se mai justifică condiționarea posturilor după criteriul unui număr atașat unei singure școli, pentru titularizare, căci iată, nu este posibil în practică așa ceva.
Și se pune aici întrebarea: cum să se mai mute la pretransfer titularii dacă nu mai pot veni pe orele pe care sunt repartizați suplinitorii calificați? Căci în prezent, titularii se pot muta oriunde, având prioritate în fața suplinitorilor, fie ei și calificați, cu toate că ei au primit repartizarea lor prin Concurs! Deci este dreptul suplinitorilor de a continua acolo unde au fost repartizați! În orice meserie cineva se poate tranfera sau detașa pe un post liber, adică unul pe care nu lucrează nimeni nu pentru că o metodologie declară că nu există ceea ce există; nu pentru că se inventează că nu există; atâta timp cât el este ocupat de cineva, prin Concurs, nu e gol! Cine este aici discriminat?! Desigur că titularul are dreptul de a se muta, dar asta trebuie să se întâmple pe ore pe care nu există nimeni; aceasta este situația constituțională iar nu cea în care un titular dă la o parte un coleg de pe ore deja ocupate!
30.000 de profesori dintr-un total de 50.000, sunt numiți suplinitori, fie și calificați, și sunt lipsiți de un drept ce li se cuvine iar aceasta e o chestiune de Curte Constituțională Europeană care ar trebui chemată să îndrepte ceea ce a devenit o tortură psihică de felul picăturii chinezești; pentru că asta reprezintă repetarea unui Concurs de titularizare pentru profesorul candidat ce îndeplinește toate condițiile! Nu degeaba destui profesori au cedat în sistem, motiv pentru care le-au mai cerut și aviz psihiatric pe lângă alte patru documente: cazier și certificat de integritate de la poliție, declarație că nu au făcut acte incompatibile, adeverință de la școli că nu au fost sancționați. Acestea toate le-au adus în fiecare an suplinitorii calificați în dosarul cu șină pentru reînscrierea la Concursul de titularizare care nu se mai sfârșește până la pensionare pentru deja prea mulți; o rușine națională în era digitală în care li se cere să lucreze cu înteligența artificială la clase! Sunt singurii candidați care nu sunt anonimizați și pot fi citiți pe toate listele, din toți anii, cu rezultatele lor! Merg la școli în care trebuie să cerșească continuitate cu toate că ea ar trebui să fie acordată conform activității pe care o pot vedea oricând la clase, cu sau fără camere de supraveghere ce oricum există pentru ei; dar sunt aruncați fără voia lor de la o școală la alta, pentru că nu există în sistem mentalitatea care cultivă umanitatea, respectul real, sprijinul pentru cei nou veniți prin colaborarea în mentorat la clasă! Chiar propriul sistem îi tratează pe acești suplinitori calificați așa cum o face tot aparatul administrativ românesc: barbar; pentru că e necultivat respectul pentru cel „din fața ghișeului” (la propriu și la figurat, în inspectorate dar și în secretariate) unde este ținut în ițele birocratice ale sistemului, suplinitorul calificat; respectul pentru persoana fără de care munca funcționarului public nu există, nu a ajuns în România! Și democrația noastră are încă multe de învățat! Expresia acră a funcționarului public este ceva de care se lovește cu vârf și îndesat în sistem, cel care începe mereu profesia lui, un fel de paria care nici măcar nu mai este conștient de ce i se întâmplă, e resemnat, obosit, epuizat sau, pur și simplu, dacă mai are timp, nu mai ajunge profesor! Poate fi înlocuit profesorul de AI? Pentru politicienii noștri nu ar fi de mirare să cumpere roboți. Noi săracii, în România de acum, suntem obișnuiți să plătim scump cam orice.
_______________
Nota redacției: Opiniile din această analiză aparțin autorului și nu sunt în mod necesar și opiniile redacției.
