SURSE Aplicația informatică SIIIR nu a fost actualizată pentru anul școlar 2023-2024. Școlile nu pot introduce datele elevilor

8.969 de vizualizări
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) nu a fost actualizată pentru anul școlar 2023-2024, potrivit surselor Edupedu.ro. Acest lucru înseamnă că școlile nu pot introduce elevii în noile clase formate. Anul școlar 2023-2024 a început în data de 1 septembrie 2023, moment în care profesorii au revenit în activitate.

La mijlocul lunii august, Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a trimis o adresă către școli, solicitarea fiind ca, până pe 21 august, școlile să se asigure că sunt promovați toți elevii în aplicația informatică SIIIR.

În același document era precizat că, pe 31 august 2023, aplicația va fi inițializată pentru anul școlar 2023-2024, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

„Având în vedere prevederile OM nr. 3800/2023 privind structura anului școlar 2023-2024, vă solicităm ca până la data de 21 august 2023 să vă asigurați că în aplicația informatică Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR) sunt promovați toți elevii. Precizăm faptul că la data de 31 august 2023 aplicația va fi inițializată pentru anul școlar 2023-2024”, conform documentului.

Potrivit notei Ministerului Educației, pentru anul școlar 2023-2024, inspectoratele școlare au obligația de a finaliza verificarea operării în SIIIR pentru:

„1. asocierea elevilor la formațiunile de studiu pentru anul școlar 2023-2024, în vederea colectării planului de școlarizare realizat – Termen: 20 septembrie 2023;

Observații: formațiunile de studiu care la data de 29 septembrie nu au asociați elevi se vor considera nerealizate și vor fi radiate din fila de plan aprobată.

Adresa Ministerului Educației poate fi consultată mai jos.

Despre SIIIR

Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) a fost făcut în 2014 prin fonduri europene. La vremea respectivă, a costat 18 milioane de lei, conform proiecte.pmu.ro.

Potrivit sursei de mai sus, „grupul ţintă al proiectului este format din beneficiarii sistemului informatic şi din personalul ce va fi implicat în administrarea şi operarea acestuia”, proiectul urmărind formarea a doar 598 de persoane pentru utilizarea lui.

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Școlile trebuie să se asigure că toți elevii sunt promovați în aplicația informatică SIIIR, până pe 21 august, potrivit Ministerului Educației / Clasele fără elevi vor fi radiate pe 29 septembrie


1 comment
  1. O aplicație EȘUATĂ ca și România!
    18 milioane pentru o aplicație care funcționează circa 2-3 ore pe zi. Mai bine ar renunța ministerul la ea sau la cei care o administrează. Este total nefuncțională

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Anunț optimist al ministrului Deca, după rezultatele la PISA 2022 care situează România la coada UE: Avem un sistem de educație rezilient și țara noastră a reușit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la evenimentul de diseminare a rezultatelor PISA 2022 că „avem un sistem de educație rezilient și că țara noastră a reușit, prin ansamblul măsurilor…
Vezi articolul

Cristina Ghițulică, directorul general al Agenției responsabile cu asigurarea calității în universitățile din România – ARACIS, a fost numită președinte ENQA, Asociația ce reunește instituțiile de profil din Europa / E prima femeie care ocupă această funcție

Membrii Adunării Generale a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (European Association for Quality Assurance in Higher Education – ENQA) au ales-o în funcția de președinte al organizației…
Vezi articolul

EXCLUSIV Șapte firme au câștigat Loturile 2 și 3 din licitația pentru testele de salivă destinate școlilor, împărțind între ele 20,6 de milioane de teste / Achiziția totală acoperă doar jumătate din testele necesare

În total, 7 firme au câștigat licitația pentru loturile 2 și 3 pentru testele de salivă care urmează să fie distribuite în școli cel mai devreme spre sfârșitul săptămânii viitoare.…
Vezi articolul