SURSE G4Media.ro: Negocierile pentru rotativa guvernamentală se reiau după greva profesorilor, indiferent cât se va întinde protestul

1.257 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / George Călin
Negocierile dintre PNL, PSD și UDMR pentru rotativa guvernamentală se vor relua după greva profesorilor, care a început luni, indiferent cât se va întinde protestul, au declarat pentru G4Media.ro surse de la vârful PSD.

Negocierile PSD-PNL-UDMR au fost suspendate vineri din cauza neînțelegerilor și urma să fie reluate luni.

Președintele Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă într-o postare pe rețelele socială că negocierile politice pentru viitorul guvern, pe care el ar urma să îl conducă, ”trebuie suspendate” până la rezolvarea grevei profesorilor și reforma pensiilor speciale. Acest anunț reprezintă suspendarea de facto a negocierilor cu PNL și UDMR, potrivit informațiilor G4Media.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Cât de importanți suntem! Nu se rotesc ei în fața borcanului cu miere până nu ne potolim. Cum să vrea Ciolacu să fie prim ministru cu o asemenea belea pe cap. Am observat că mereu e bătaie pe ministere, dar nu pe cel al educației. Nici chiar USR, după ultimele alegeri legislative, nu l-a solicitat, deși s-au prezentat ca oameni școliți prin vest, care apreciază o educație de calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În 2026, norma didactică de predare nu crește, spune ministrul Daniel David: Am fost forțat ca ministru să dau o dezmințire. Uneori, mă gândesc că cineva încearcă intenționat să vină cu astfel de povești

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că norma didactică de predare nu va crește în 2026. Acesta a afirmat că „am mai văzut teorii conspiraționiste” și, uneori, „mă…
Vezi articolul

Cei doi profesori șpăgari din Constanța, foști inspectori corupți, s-au întors la clasă și le predau elevilor în continuare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat / Conducerile școlilor nu au făcut niciun demers pentru sancționarea celor care au recunoscut că au luat mită

Cei doi foști inspectori școlari din Constanța care au luat șpagă în 2021 și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, potrivit instituției, le predau elevilor ca…
Vezi articolul

VIDEO Școlile se vor redeschide în condiții normale și nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid, anunță Ministerul Educației / Ligia Deca: Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri

Școlile se vor redeschide în condiții normale și nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. „Nu încurajăm…
Vezi articolul

Zilele în plus de vacanță se pot transforma în zile de școală în iunie / Orele remediale se vor putea organiza și în vacanțe, unde rata de infectare este mai mică de 6 la mie / Grădinițele vor putea organiza activități cu avizul DSP – Ministrul Educației VIDEO

Organizarea orelor remediale va fi permisă și în perioada vacanțelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori, a anunțat astăzi ministrul Educației, Sorin…
Vezi articolul