SURSE G4Media.ro: Negocierile pentru rotativa guvernamentală se reiau după greva profesorilor, indiferent cât se va întinde protestul

1.257 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / George Călin
Negocierile dintre PNL, PSD și UDMR pentru rotativa guvernamentală se vor relua după greva profesorilor, care a început luni, indiferent cât se va întinde protestul, au declarat pentru G4Media.ro surse de la vârful PSD.

Negocierile PSD-PNL-UDMR au fost suspendate vineri din cauza neînțelegerilor și urma să fie reluate luni.

Președintele Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă într-o postare pe rețelele socială că negocierile politice pentru viitorul guvern, pe care el ar urma să îl conducă, ”trebuie suspendate” până la rezolvarea grevei profesorilor și reforma pensiilor speciale. Acest anunț reprezintă suspendarea de facto a negocierilor cu PNL și UDMR, potrivit informațiilor G4Media.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Cât de importanți suntem! Nu se rotesc ei în fața borcanului cu miere până nu ne potolim. Cum să vrea Ciolacu să fie prim ministru cu o asemenea belea pe cap. Am observat că mereu e bătaie pe ministere, dar nu pe cel al educației. Nici chiar USR, după ultimele alegeri legislative, nu l-a solicitat, deși s-au prezentat ca oameni școliți prin vest, care apreciază o educație de calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce le-au spus elevilor și părinților cinci profesori de Matematică și Română, după rezultatele de la simulare Evaluarea Națională 2024 / Cătălin Zaman, profesor: Rezultatele copiilor noștri sunt rezultatele noastre, fie că ne place uneori, fie că nu. Nu trebuie să le creăm iluzii

Mai mulți profesori de Limba și literatura română și Matematică au analizat rezultatele simulării Evaluării Naționale 2024 la dezbaterea organizată de MERITO, vineri, 23 februarie, imediat după publicarea de către…
Vezi articolul

USR începe retragerea semnăturilor de pe proiectul de lege privind profesia de psiholog, după reacția practicienilor / Ștefan Pălărie, lider de grup la Senat: Documentul ne-a fost prezentat de reprezentanți ai Colegiului Psihologilor ca rezultatul unui lung proces de consultare și elaborare colectivă

Mai mulți parlamentari USR au decis să își retragă semnăturile de pe proiectul de lege B708/2025 privind exercitarea profesiei de psiholog, după declanșarea consultărilor publice și apariția unui val de…
Vezi articolul